Page 7 - 1925-23-24
P. 7
25—XII. 1925 C O S I N Z E A N A Pag. 327
Peste Plopeni trec vânturile vremii...
— Fragment dîn romanul „Neghină şi grâu“ —
de TEODOR MURĂŞANU
După multe zile de frământare şi In careva din aceste zile, Ilie — Bine, bade Vartolomeiu, am
adâncire, planul chibzuit al tânărului Măgură se trezi în ogradă cu un făcut şi eu ce am ştiut şi cât am
preot îşi urmă înainte firul, încet vecin călcând politicos şi a taină, putut. Dar pe nime n’am îndemnat
şi temeinic cu flecare Duminecă şl tuşind cu repetiţie, aşâ cum trebue, spre căile rătăcirii..!
fiecare zl de sărbătoare... „Măcar când ai să-i comunici cuiva un secret, — Apoi cu ăştia s’a isprăvit. Lor
atât», măcar atâta, dacă nu pot mai care să nu treacă mai departe: nu le mai trebue popă, nici cruce,
mulţi“ murmură el în sine, cufun — Domnule părinte, cu Miron şi nici slujbă, nici biserică. Zic că ei
dând«-se cu oatimă în prepararea Mărina de peste pârău nu-i lucru au trecut în calea pocăiniţil, care e
predicii următoare. curat. mai mult decât crucea şi slujba! —
De fiecare dată. ounctul de plecare — Cum? Cum? — întrebă preotul Dacă vrei să dai faţă cu predicarâşii
îi era Evanghelia zilei, pe care o aprins de curiozitate. care i-au smintit, să mergem împre
înfrumsefâ, o refăcea oleacă, tot — Domnul nu ştie încă nimic? ună deseară până acolo!? Domnu’
deauna după înţelpgerea şl modul — Cesăstiu.bădiculeVartolomeiu? poate se mai prinde *n poară cu ei
de gândire al ţăranilor lui. Vorbele — ... Că Miron şi Mărina or şi da* de-i dovedeşte cu toate min
îi râsăriau pe buze destul de uşor; trecut la pocăiţi, s’au făcut pocăiţi. ciunile lor...
i se dedeau ca o apă de izvor Zău, aşâ..! Zic către oameni că Ilie Măgură simţi că-1 strânge un
l'mnede şi răcoritor... Şi preotul domnul părinte, cu vorbele cele nod la inimă. O agitaţie tulbură
sinit a o supra pământească bucurie înţelepte din fiecare cuvântare dela toare îi năvăli în întreg corpul. îi
5
lăuntrică, rostindu-le aşâ, cum îi Crăciun încoace, i- a luminat să apuce veni o vâjâire înfundată în cap.
veniau. cu sonoritale, cu claritate şi pe calea asta... L’mba nu i se supuse o clipă.
căldură... Gândurile începuse să-i alerge într’o
Aoroaoe toate cuvântările, în zelul avahnşă ciudată şi primejdioasă.
infirmărilor lor, şi le vedea par’că Avea impresia clară ca şi când i
plutindu-i în aer, înaintea ochilor, s’ar fi rnot ceva adânc, acolo în
mai sus cu o palmă, ca pe nişte suflet... Niciodată, o, niciodată nu
minunate vălurele de aur imaterial. i-ar fi trecut prin minte acest lucru,
Pe aceste vălurele le vedea apoi întâii lui credincioşi pierduţi din
aevea, cum se preschimbă în picuri turma încredinţată ^ore păstorire!
ori în uşoare fire de aur, căzând Şi de ce chiar la el? De ce nu
în cadenţă deadreptul în inima s’a’ întâmplat acest lucru mai întâiu
bunilor săi ascultători.. Era sorbit, în Sălinţa de-o pildă, ori în Dosuri,
urmărit cu sete înfiorătoare, când unde preotul, fratele Nicoară, bea
cuvânta, de către întreagă biserica cu ţăranii împreună în cârciumă,
înfiată de oameni în toate vrâstele. până cade sub masă?
Şi Fie Măgură coborâ dela bise De ce? — Acesta-i rezultatul stră
rică tot mai mulţumit, tot mai duinţelor sale curate? Acesta?!
mângăiat... — Ho, ho, părinte, da pe sus o
Cuvântările lui însă în curând, iei! i se păru că-i pune cineva mână
avură si un alt efect, care, pentru pe umăr.
dânsul, fu o sdrobitoare surprindere. Tresări.*
Se desprlmăvărâ încet. Pe coastele — Bine. bădicule Vartolomeiu, să
desbrăcate de omăt, se plimbau mergem! De seară să te abaţi pe
vesele pălcurl de oi cu mieluşeii Din ce provine oare această neobiş la mine. Ne strecurăm frumuşel până
cruzi şi ştrengari în urma lor. In aer nuită desvoltare trupească? Bărbatul acolo..!
plutiâ. tot mai cu putere, un suflu uriaş a cărui fotografie o dăm, în
de vieafă proaspătă, care trebuia timpul răsboiului a fost rănit la cap . * *
*
să se prăbuşească în scurtă vreme, şi după-aceia — ca om format — a
de undeva, peste lume. Vârfurile ’nceput să se desvolte mereu ajungând Casa Mărinei gemea de lume. O
pădurilor schimbau fete-fete lucii, dela 96 la greutatea de 220 kg. gazorniţă, mirosind urât şi fumegând
băteau întriun cenusiu-deschis, se Doctorii nu-şi pot explica altcum mânioasă din timp în timp, atârnată
dătiau domol, uitându-se mirate în faptul decât că glonteie i-a distrus de grindă, împrăsţia o lumină slabă.
zări să vadă oână unde s*a retras acel centru nervos care echilibrează Mulţimea erâ cu ochii aţintiţi şi cu
împărăţia omătului... Se întorceau creşterea. Astfel printr’o operaţie fină, gura căscată la cei doi musafiri din
în sat copiii cu imaculate buchetele • pentru viitor se crede tn posibilitatea fruntea mesei, sosiţi de-aiurea, îm
de ghiocei. de-a producTşî oameni “uriaşi. brăcaţi în costume de târg. Ei şedeau
