Page 8 - 1925-23-24
P. 8

J

            Pag. 328---------------------------------------C O S I N Z E A N A      ------------------------  52—XII. 1925

            cu  capetele  descoperite,  având  GÂNDURI                              se  acum  în  iad  şi  în  chin  îşi  urcă
            înainte  câte  o  „Mică  Biblie“  editura   de VICTOR EFT1MIU           privirea,  văzu  departe  pe  Avraam
            Societăţii  anglicane;  această  carte                                  şi oe Lazar în sânul lui...“
            o  răsfoiau  mereu,  cuvântând,  inter­  Sticletele  e  mai  deştept  ca  boul,   Unul  din  predicarăşi  scotoci  re­
            pretând ascultătorilor o parte sau alta.  dar nu poţi ara cu dânsul.     pede  o  foaie  de  gazetă  şi,  cu  un
              Femeile  hicotiră  înfundat,  cu  o                *                   gest  triumfător,  i-o  întinse  lui  Mă­
            mişcare de înruşinare, când zăriră pe                                    gură,  arătându-i  cu  degetul  unde
            preot intrând alături de Vartolomeiu.   Să nu prea regretăm „lumea bună“   să citească:
            Bărb?ţii  însă,  aşezaţi  pe  laviţe  de   dinaintea războiului, căci, pe vremea   —  Asta-i o pildă. Domnule preot,
            brad,  se  deteră  de  grabă  la  o  parte,   aceia, ,lumea proastă“ eram noi...  (sectarii  ziceau  .Domnule  preot“)
                                                                 *
            făcând loc prevenitori, nouilor sosiţi.                                  rău  înţeleasă  de  Dumneavoastră,  la,
              Unul  d ntre  predicarăşi,  tocmai   Poartă-te  aşa  fel.  ca  oamenii  cu  poftiţi, cum trebue să se înţeleagă!
                      ?
            cuvântă.  Celelalt  se  uită  curios  prin   cari  ai  lucrat  să  privească  bucuros   Măgură  îşi  fugări  ochii  peste  pa­
            piste  ochplari  spăliciţi,  legaţi  cu   o nouă tovărăşie.  *           gina de gazetă:
            sfoară  după  urechi,  snre  noii  veniţi,                                 „Câinii,  cari  lingeau  rănile  lui
            apoi  se  aplecă  întrebător  spre  gazda   Din oricine poţi să faci un măgar,   Lazar,  simbolizează  păgânii  în  ge­
            casei,  spre  Mărina.  Din  răspunsul   dacă-l  convingi  că  duce  *n  spate  nere, păgânismul.. .“
             dat  de  femee,  preotul  prinse  o   moaştele ultimului sfânt.           Impăturâ hârtia şi-o înapoie:
             singură  vorbă  spusă  cu  multe  taină:            *                     —  Dacă aşa stăm. apoi în fiecare
               — Po-o-ua!                          le  impui  nu  prin  binele  ce  l-ai  zi putem născocî, fraţilor, o credinţă
               Predicarăşui,  aşa-i  ziceau  Plope-  făcut,  dar  prin  răul  ce  l-ai  putea  nouă, o sectă nouă ...
             nenii,  arătă  mai  întâi  că  nu  trebue  face.                          Ţăranii  din  imediata  apropiere  a
             să  mai  creadă  nime  în  bisericile  de                               preotului zâmbiră pentru ei cu mul­
             lemn  sau  de  piatră,  unde  se  trag   Fă cele mai tainice acţiuni ale tale  ţumire, cu convingere şi cu mândrie.
             clopotele  şi  se  bate  toaca.  Atăcă  pe  ca  şi  cum  un  ochi  străin  te-ar  ur­  Intr’un moment de slăbiciune, preotul
             prpoţi,  numindu-i  mâncăi  ai  popo­  mări neîncetat.                  erâ  cât  pe-aci  să  erumpă  mai  cu
             rului.  Dovedi  cu  cartea  pe  care  o             #                   vehemenţă.  Dar  se  stăpâni  din  nou.
             avea în mână că  nirăiri nu  se  spune   Când eşti slugă, ai numai un stă­  Se  mulţumi  cu  un  „da“  „da!“  şi
             să-ţi  faci  cruce.  Slujbele  ce  le  dau  pân.  Când  eşti  stăpân,  eşti  sluga  se  ridică  să  plece,  urmat  de  toată
             creştinii  n’au  aU  înţeles,  decât  că   tuturor slugilor tale.       mulţimea de ţărani.
             din ele se satură bine popa şi diacul.              *                     —  La  revedere  mâ'ne  seară,  oa­
             Trecând  la  lumea  celelaltă,  atrase   Flămândă, fiara devine îndrăznea­  meni  buni  şi  fraţilor,  strigară  din
             atenţiunea  ţăranilor  spre  sfârşitul   ţă. Omul se obrăzniceşte cum are ce  urmă predicarăşii.
             lumii’  care  se  aproprie  în  galop.  mânca.                            —  Să  ne  vedem  mai  rar!  —  Să
             Desvoltă „Planul vârstelor“, arătând                *                   ne  vedem, când ne-om vedea ceafa!
             în  adevărate  isbucniri  mişcătoare,   Cine  ştie  să  ceară,  ştie  şi  să  fie  răspunseră mai multe glasuri deodată
             cum Dumnezeu a ales dintre oameni  refuzat.                             de-afară, din uşă şi dela poartă.
             o  parte,  care,  la  sfârşitul  lumii,             *                     ...  înaintând  singur  dela  un  loc,
             împreună  cu  Isus,  va  forma  pe    Fă bine şi aruncă-l în mare!      pe  ulicioara  cu  pământul  dezmorţit,
             Judecătorii,  Preoţii  şi  Stăpânitorii  spune■ o vorbă din bătrâni. Probabil   prin  întunerecul,  prin  care  se  pre­
             lumii  întregi.  Prin  urmare,  să  se  ca nu cumva binele ce l-ai făcui să   lingeau  vălurele  de  aer  căldicel  ca
             grăbească  cât  mai  mulţi  să  între  în   te arunce’n mare el pe dumneata.   nişte  antene,  —  preotul  avu  încă
             această  „turmă  mică“,  din  care  ei              *                   timp  destul  până  acasă  să  se  cu­
             fac parte demult...                    Cei  dintâi  gest  pe  care  l-a  făcut   funde  în  sine.  Nu-i  părea  rău  că
               Preotul  si  mulţimea  ascultară  în   paraliticul  vindecat  de  Isus,  a  fost   a  asistat  la  această  întrunire  noc­
             linişte.  Când  predicarăşui  termină,   să  arunce  cu  dispreţ  cârja  care-l   turnă.  II  durea  însă,  ca  o  bucată  de
             Mărina  mărturisi  în  faţa  tuturora  că   sprijinise atât amar de ani.  schijă  ce  i  s’ar  fi  înfipt  în  propria
              ea  s’a  hotărît  să  apuce  pe  această                                carne, rătăcirea celor doi poporeni.
              cale. Acelas lucru îl repetă şi Miron                                     —  Aşa  dar,  acesta-i  primul  re­
              de  peste  pârău.  Cineva  din  adunare   Dar  cu  toate  acestea  riu-i  veni  la   zultat  al  străduinţelor  mele  curate!?
              exclamă:                            socoteală,  să  nu  zică  chiar  nimic,   murmură printre dinţi.
                — Al lor să fii!                  o  singură  vorbă,  măcar  pentru  ochii   La  secretarul  era  lumină.  O  cu-
                Ceîalalţi  ţărani  rămaseră  umrţi,  poporenilor  săi.  Tăcerea  lui,  la  tot  cuvae  începu  să  ţipe  straniu  pe  o
              pe  gânduri,  clătinând  din  capete  cu   cazul,  ar  putea  fi  răstălmăcită  în   fântână.  înainte,  la  câţiva  paşi  abia,
              două înţelesuri.                    sens rău.                           îi  apăru  deodată  portiţa  mută  dela
                S'ngur  preotul  reflectă  asupra   Cei  doi  musafiri  se  opriseră  ca  ograda preoţească.
              cuvântării  vrednicului  predfcarăş,   două  sfecle,  cu  faţa  rumenă,  durdu­
              certat  straşnic  cu  cele  mai  elemen­  lie,  fluturându-şi  câte  un  zâmbet  de
              tare  reguie  ale  dreptei  judecăţi,   dispfeţ  pe  buze,  când  se  ridică  Mă­
              într’un  moment  vru  să  se  ridice  şi   gură de pe lav ţă.
              să  înceapă  o  discuţie  în  toată  forma   —  Dumneavoastră,  cinstiţi străini,
              cu „apostolii“. în momentul următor  combateţi  credinţa  în  raiu  şi  în  iad
              însă  se  răsgândi  şi  îşi  z se  că  e   aşâ  cum’  o  avem  şi  cum  o  ştiu
                                       5
              mai  consult  să  nu  facă  nimic.  Cu   oamenii  din  moşi-strămoşi.  Vă  pro­
              siguranţă  s’ar  compromite,  începând  vocaţi  şi  la  Scriptură.  Dar  aţi  uitat,
              o  discuţie  cu  nişte  semidocţi,  cea  ort  n’aţi  vrut  să  amintiţi  măcar  cu
              mai primejdioasă teapă de oameni!   o vorbă de luca 16: 23. „Aflându-
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13