Page 4 - 1926-01
P. 4
Pag. 4 ta- - - - - - - - - - - - — - - - - - - - - - - C 0 S I N 2 E A N A .............................................. .......... 1— t. 192Ô
— Bem acum în amintirea unuia
mai mare decât prietenul nostru GLASUL DOMNULUI
Vasile şi mai mare chiar decât
domnul Binder. Bem în amintirea Copile, cu gând alb şi râs de floare,
unuia care n’a crezut şi şi-a măr Ascaltă glasul Domnului ce spune:
turisit slăbiciunea. £1 spuse un nu Au fost demult în lume veacuri bune
me în deobşte cunoscut şi răma
seră cu toţii tăcuţi. Cu bunătăţi şi bucurii neperitoare...!
— Intr’adevări zise după un res-
timp Vasile Muntean, ce s’a făcut Curgeau pe câmp frumseţi gălgâitoare
domnul Ion Mărginean? Nime nu Svârlite ‘n larguri ca dintfo genune,
mai ştie nimic de dânsul, ca şi Şi oameni, şi cântări, şi ’nţelepciune
când ar fi intrat în pământ 1
— Şi odată numele lui era pre- In toate câte vermuiau sub soare...I
tutindenea între cei dintâi fruntaşi
ai neamului, zise altul. Dar azi din ceruri nu mai cade mană
— Acum e într’adevăr în pământ, Şi pe pământ nimic frumos şi bine
dar până înainte cu două luni a Nu se mai face fără fier de pluguri.
trăit în România Mare, răspunse
George Pleşa. Au trecut şase ani Nici darurile ţarinii fără prihană
de la unire şi nu-i aşa că numele
lui nu l-aţi citit în nici o gazetă? Nu se mai dau azi nimănui de sine,
N'a intrat în luptele politice, n’a Nici Dumnezeu nu mai vorbeşte 'n jar de ruguri t
vânat onoruri. S’a retras în adă TEODOR MORĂŞANU
postul familiei şi aici a închis ochii.
Cei cinci prieteni începură să
povestească de Ion Mărginean. în rugă uscată, aruncată la margine — Nu am închinat noi un pahar
văţat om, cinstit român, harnic pro de râu. Alţii rămaseră mereu uimiţi de vin în cinstea unuia mai mare
fesor. Dar cu toţii îşi aduseră aminte, de schimbarea lui, ştiindu-1 între decât prietenul Vasile Munteanu şi
— trei dintre ei îl cunoşteau de- luptătorii fruntaşi ai ’neamului, de- a jopânului Binder? Ei bine, să vă
aproape, le fusese profesor, — că un lung şir de ani. Aceştia rămâ spun eu de ce a trăit retras Ion
Ion Mărginean nu crezuse o singură neau adeseori pe gânduri, stăteau Mărginean. El făcu semn crâşmarului
clipă, cât a ţinut războiul, în înfăp la îndoială: nu cumva avea el drep să mai aducă o pereche şi începu:
tuirea României-Mari. Dorea minu tate? Dar se aflară şi oameni cari — Bătrânul nostru n’a fost un
nea, o spunea oricui, dar în ace îl crezură căzut în mreaja duşma om de toate zilele. E adevărat că
iaşi vreme avea o argumentare atât nului, şi pus anume să descurajeze a fost sincer, dar a fost şi om de
de drăcească în arătarea puterii pe români. In scurtă veme lumea un curaj şi de o cinste rară. El a
nemţeşti, încât făcea să tremure ajunsese să-I încunjure, şi Ion Măr cutezat să-şi mărturisească rătăcirea.
inima şi în cel mai înflăcărat cre ginean trăia tot mai izolat în micul Şi încă în ce fel I Şi când I
dincios. Cunoştea Germania, cuno orăşel, cuib de visători şi de cre In mod public şi cu prilejul cel
ştea poporul nemţesc, studiase ani dincioşi. Mai prindea din când în mai solemn din viaţa micului oraş!
îndelungaţi în ţara care deslănţu- când câte un străin care se abătea Nu voiu uita nici odată !
ise furtuna de oţel şi de gaze otră- cu treburi prin oraş, şi-i dăpăna Pleşa gustă din vin şi continuă:
vicioase, şi cuvântările sale se acestuia argumentele sale drăceşti. — Mă nimerisem, nici eu nu mai
sfârşeau totdeauna cu sentinţa: ,Spre Dar, nu peste mult, îi mersese ve ştiu cum, în seara aceea în orăşelul
norocul ori nefericirea lumii, Ger stea şi’n împrejurimi, şi-l ocoliră şi unde locuia bătrânul. Voi ştiţi fră
mania de data aceasta va învinge“. străinii. mântările şi zarva din primele
Vedea, simţea că în fiecare zi Astfel în cel din urmă an de zile după adunarea dela Alba-Iulia.
îşi înmulţeşte duşmanii cu astfel de războiu, Ioan Mărginean luase o Trebuiau înfiinţate pretutindenea
argumentări, dar Ion Mărginean gardele naţionale,trebuiau organizate,
viaţă de sihastru. Nu mai eşea din
era un om sincer: nu putea vorbi casă. Era trecut la pensie, şi se trebuiau umplute slujbele publice,
împotriva convingerilor sale. Prie zvonise, că închis în odaia de lu şi pe lângă asta, grija de căpetenie:
tenii mai apropiaţi îl rugară adese cru, lucrează la o carte. Era autorul să oprim mişcările maselor, să po
ori să nu mai descurăjeze oamenii. mai multora. tolim ţărănimea, şă scăpăm de jaf
Dacă nu crede cum crede mulţimea şi de prăpăd marile proprietăţi.
mai bine să tacă; să-şi ascundă Cei cinci prietini deşertau păhărele Plecai dimineaţa şi nu ştiai unde
convingerea în adâncul sufletului. cuvin, aducându-şi aminte de acest vei dormi noaptea. Totul fierbia şi
Dar b-irânul profesor era de om ciudat. Delà o vreme cercară eu unul cred că numai strălucirea
altă părcn: credea că e datoria să găsească pricina pentru care, steagului naţional în toate satele a
lui să potolească înflăcărarea, pen delà unire, nimeni n’a mai auzit de el. putut face rodnică vestirea pentru
tru ca desamăgirea dela. sfârşit să Părerile se ’mpărţiră: Unii spu ordine, pace şi frăţie, pe care o
nu fie nimicitoare. rcau că nu i s’au îmbiat onorurile făceau intelectualii noştri schimbaţi
Societatea românească, din oră de care a fost vrednic, alţii că a atunci cu toţii în adevăraţi apostoli.
şelul în care trăia, începu să-l în- fost disgustat de cele ce se petrec Aşa m’am nimerit într’o seară plo
cunjure. Mulţi erau de credinţă că la noi în anii consolidării unirii. ioasă de toamnă în orăşelul lui Ion
bătrânul a rămas pe dinafara rit George Pleşa îi ascultă cu răbdare, Mărginean. Sosiseră, spre seară,
mului vieţii naţionale, că e o butu apoi, zâmbind superior, zise: întâile unităţi ale armatei române^
