Page 5 - 1926-01
P. 5

/


            1—I. 1926            .... ........... -  - - - - - - - - - - - C  O  S  I N  Z  E  A  N  A    - - - - - - -  ............................... -   Pag. 5


            Ştiam  că  aici,  de  trei  săptămâni,   —  „Da,  mărturisesc,  am  fost  gre­  —  Un  om  de  cinste  şi  de  curaj!
            jandarmii  au  fost  fugăriţi  de  gărzile   şit“, reuşi să vorbească bătrânul.  adause Pleşa.
            româneşti,  înfiripate  în  pripă.  Dar   „Dar  voi  iertaţi-mă  fraţilor  I  N'a   —  Un  suflet  de  erou  zise  unul
            mai  întâlnisem,  în  alergările  mele   fost  din  inimă  rea  ori  străină  !  Şi   dintre  prieteni,  dar  nu  aşteptaţi  ca
            prin  Ardeal,  unităţi  româneşti,  aşa   bucuria  mea  acum  e  nemărginită.   toţi  să-l  putem  urma.  Drumul  cel
            că  cu  tot  amurgitul  ploios,  am   Cu  ea  voiu  merge  în  mormânt  !  Dar   greu  e  bătut  numai  de  firile  alese.
            recunoscut  numai  decât  uniforma   voi  mă  puteţi  ierta?  Privi  în  jur   Noi,  ce!  Cred  că  nu  păcătuim
            românească.                        cu  ochi  rătăciţi  ca  un  somnambul.   când  cercăm  a  ne  încredinţa  că  am
              Era  o  însufleţire  cum  n’amvăzut-o   Dintr'odată  zeci  de  braţe  se  în­  crezut  în  biruinţa  idealului,  cum
            într’alte  părţi.  Piaţa  plină  nu  numai   tinseră  spre  el.  Ochii  lăcrămau.   spune  fratele  Vasile.  Nu  facem  ni­
            de  orăşeni  ci  şi  de  satele  din  jur.   Bătrânul  fu  strâns  la  zeci  de  piep­  mănui  nici  un  rău.  Nu  cercăm  să
           Toate  casele  iluminate,  tarafe  de   turi,  îl  sărutară,  îi  dădură  o  cupă   ajungem  jn  frunte  sau  să  asuprim
            lăutari  cântau  în  mijloc  lângă  buţile   cu  vin  pe  care  o  goli  dintr’o  răsu­  pe alţii, călare pe această prerogativă.
            cu  vin.  O  horă  uriaşă,  fără  sfârş t,   flare,  apoi  trecu  în  horă  şi  nu  se   —  Adevărat,  zise  Vasile  Muntean.
                                           T
            se  rotea.  Chiote,  cântece  naţionale,   lăsă  până  nu  ajunse  lângă  un  sol­  Voi  nu  supăraţi  pe  nime.  Dar  sunt
            vivaturi,  descărcări  de  armă  în  toată   dat român.                destui  cari,  departe  de  a  crede,  au
            clipa.  Oamenii  se  îmbrăţişau,  se   Din  seara  aceea  ca  şi  când  l-ar   lucrat  împotriva  idealului,  iar  acum
            sărutau,  olângeau.  Vorbeau  toţi   fi  înghiţit  pământul.  După  învălmă­  sunt  unii  dintre  marii  slujbaşi  ai
            de-odată.  Părea  că  nime  nu  ascultă:   şeala de-atunci lumea l-a uitat.  statului.  Cine  ar  putea  face  pe  unul
            din  fiecare,  ca  dintr’un  izvor  ţâşnit   Unui  prieten  bun,  care-I  supăra   dintre  aceştia  să  urmeze  pilda  lui
           în  clipa  aceea,  pornea  o  însufleţire   cu  îndemnul  să  iasă  în  lume,  îi   Ion Mărgineanu?
           delirantă, ca un fluid arzător.     spuse  într'o  zi:  „Zadarnic  stărueşti.   Prietenii  zâmbiră  şi  văzându-i
              Numai  într’un  colţ  întunecos,  ră-   Eu  m'am  îndoit  până  în  clipa  din   veseli  zâmbi  şi  jupanul  Binde-care
           zimat  de  zidul  vechiu  al  judecătoriei,   urmă.  Alungaserăţi  jandarmii,  aveaţi   se  apropia  de  masă  cu  garafa  m-
           stătea  răzimat  un  bătrân  şi  privea   gărzi  naţionale,  sé  ţinuse  adunarea   plută  din  nou,  legănându-şi'  pete­
           mulţimea : privirile îi erau fixe, gura   delà  Alba-Iulia,  şi  eu  tot  nu  credeam   cele  umflat  ca  un  balon.  Crezând
           căscată,  iar  din  ochi  îi  curgeau  fără   în  minune.  Acum,  mie  aşa  mi  se   că  raspeţii  sunt  tot  la  vorba  lor
           încetare  lacrimile.  Mă  uitai  mai  bine   cade  să-mi  petrec  zilele  ce  le  mai   dintâi, sasul zise:
           la  el:  era  Ion  Mărginean.  Mărturi­  am  de  trăit.  Şi,  să  nu  crezi  că-s   —  Ala  nu  însamnă  nimic:  crezut
           sesc că n’am gândit nimic văzându-1,   nefericit,  că  mă  simt  stingherit.  Nu  !   ori nu crezut! Norocu*, ala face tot“.
           am  pătruns  prin  mulţime,  şi  m’am   Ruşine  mi-a  fost,  grea  ruşine,  dar
           apropiat  de  gruoul  de  ofiţeri,  în­  peste  ea  am  trecut  cu  ajutorul  Iui
           conjuraţi  de  toţi  fruntaşii  intelectuali   Dumnezeu  în  seara  aceea.  Durerea  I N V I T A R E
           din  orăşel.  Nu  plângea  numai  bă­  de-a  nu  fi  crezut  cu  neamul  întreg,   LA ABONAMENT
           trânul  profesor,  plângeau  destui  şi   o  voiu  duce  în  mormânt,  dar  şi
           dintre cei tineri.                  nemărginita  bucurie  că  am  văzut   Odată  cu  acest  număr  revista
              Muzicele  cântau,  corurile  impro­  minunea.  Eu  sunt,  dacă  vrei  să  ştii   „Cosinzeana“,  —  intrând  în  anul  al
           vizate  nu  mai  conteneau.  Trebuia   chiar  mai  fericit  ca  voi  cari  v’aţi   zecelea,  revine  cu  desăvârşire  la
           să  strigi  celui  din  faţă  pentru  a  fi   amestecat  în  nouile  lupte.  Eu  tră’esc   ogaşa  ei  normală  dinainte  de  răz-
           auzit.  De  altfel  nimeni  nu  se  silea   în  amintirea  serii  celei  de  atunci,   boiuşi  începe  să  apară  săptămânal.
           să  audă  ce  spune  altul.  Toţi  vor­  cu  dulceaţa  ei,  cu  divinitatea  ei.   Această  simţitoare  îmbunătăţire,  pe
           beau,  şi  apoi  erau  clipe  când  numai   Voi  înverşunaţi  în  lupte,  uitaţi  ade­  care  o  facem  revistei,  —  îngreunând
           ochii luminau în lacrimi.           seori  minunea.  In  mine  trăeşte  me­  simţitor  budgetul  nostru,  suntem
              Către  miezul  nopţii  eram  încă   reu.  Şi  ştiu  că  impresia  cu  care   nevoiţi  să  modificăm  uşor  şi  noi
           acolo  cu  toţii:  piaţa  plină.  Ofiţerii   trăiesc  eu  e  cea  adevărată.  Minunea   abonamentul  şi  să-l  ridicăm  la  300
           mâncară  şi  băură  stând.  Soldaţii   în  care  n’am  crezut,  mi  se  cade  s‘o   de  lei  anual.  Aducând  aceasta  la
           nici  nu  ştiau  când  au  mâncat  şi  au   adâncesc câte zile voiu mai avea“.  cunoştinţa abonaţilor noştri, îi rugăm
           băut:  erau  mereu  în  horă.  Oamenii   Şi,  se’nţelege,  continuă  George   să  binevoiască  a  rămânea  şi  pe
           se  băteau  care  să  ajungă  lângă  un   Pleşa, a fost uitat din nou.  viitor  printre  statornicii  noştri  spri­
           dorobanţ.  Deodată  ne  trezim  lângă   Valurile  vieţii  au  tot  trecut  peste   jinitori  şi  a  ne  trimite  abonamentul
           noi  cu  Ion  Mărginean.  La  lumina   el  până  când  la  vestea  morţii  Iui   pe  anul  1926  cu  cea  mai  mare
           torţelor  părea  o  arătare.  Auzii  mai   oamenii  abia  şi-au  mai  adus  aminte   grabă posibilă, prin mandatul anexat
           târziu  că  în  vremea  din  urmă  fusese   că  pe  vremuri  a  fost  un  nume  res­  acestui  număr,  împreună  cu  even­
           bolnav, zăcuse în pat.              pectat.  Dar  eu  cred  că  mai  vrednic   tualele  restanţe  ce  le  mai  au  din
              Veni,  cu  pas  împleticit,  drept  spre   de  respectat  a  fost  în  aceşti  ultimi   anul trecut.
           noi,  se  opri,  cu  pălăria  în  mână,   ani ai vieţii lui.              Pe  cetitorii  noi,  cărora  le-am
           înaintea  grupului,  ne  privi  pe  toţi                                trimis  acest  număr  de  probă  şi
           pe  rând,  pe  ofiţerii  necunoscuţi,  îşi   Şi  acum,  prieteni,  un  pahar  de   au  de  gând  să  se  aboneze  la  revista
           duse  o  mână  la  inimă,  îşi  plecă   vin  pentruca  sufletul  lui  să  se  aşeze   noastră,  îi  rugăm  deasemenea  să  ne
            capul în piept, şi zise:           cu drepţii.                         trimită  abonamentul  cu  cea  mai
              —  Iertaţi-mă,  fraţilor  1  Apoi  un   George  Pleşa  tăcu,  ridică  paharul   mare  grabă,  spre  a  putea  fixa  tirajul
           plâns cumplit îl năpădi.            se  sculară  cu  toţii  de  pe  scaune  şi   numărului proxim, care se va trimite
              Se  făcu  în  jur  linişte.  Of  terii   băură  vinul  auriu.  Şi  într’un  glas   numai celor ce vor trimite banii.
           întrebară:  „Cine-i?  Ce  vrea?“  Pro­  spuseră:                          Pentru  a  da  destul  răgaz  şi  abo­
           fesorul  plângea  mereu.  Oamenii  din   —  Dumnezeu să-l ierte.        naţilor noi, ca să-şi facă abonamen­
           jur  Ie  spuseră  ofiţerilor  povestea  lui   —  A  fost  un  om  sinceri  zise   tele,  proximul  număr  va  apărea
           Ion Mărginean;                      Vasile Muntean.                     numai în ziua de 12 Ianuarie.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10