Page 10 - 1926-02
P. 10

12—1. 1926                          ----------  C  O  S  I N  Z  E  A  N  A  - - - - - -          Pag. 23

           tânăr,  în  câteva  pagini  evocative   prin corăbii trece chiar peste oceean,   schimbă.  Câtă  vreme  până  acum,
           din  „Convorbiri“,  e  semnat  de  în  Europa.  Până  aici  nici  o  primej­  bărbatul  era  acela  care-şi  discuta
           Valerica  Branisce,  iar  cel  din  Al­  die,  doar  ne  avem  şi  noi  furnicile  numărul  femeilor  şi  care  şi  le  şi
           manah,  scris  în  cadrul  amintirilor  noastre,  şi  în  afară  de  mica  injecţie   câştiga,  acum  femeile  se  îngrijesc
           din frământările pribegiei ardelenilor  de  acid  fornic  cu  care  ne  mai  dă­  să  aibă  pe  cine  lua,  nu  după  cine
           e semnat de dl O. Ghibu. Amândouă  ruiesc  atunci  când  vara  odihnim  în   se  duce.  Bărbaţilor  geloşi,  dinspre
           articolele  se  plâng  pe  drept,  că  deşi  iarbă  la  umbră,  nu  ne  fac  altceva   răsăritul  apropiat  vânturi  primej­
           mormântul acestui bun fiu şi scriitor  rău.  Dar  vezi  că  primejdia  începe   dioase  pentru  voi  s’au  pornit.  Fiţi
           de  talent  al  neamului  e  încă  prospăt  de-aici.  Mai  aprinse  şi  mai  lacome   cu  ochii  în  patru  şi  luptaţi  din  răs­
          •  în  cimitirul  din  Lugoj,  (a  murit  în   decât  ale  noastre,  aceste  furnici   puteri  dacă...  dacă...  Nu  uitaţi
           12 Ianuarie 1921), uitarea s’a aşezat  americane,  pe  unde  au  ajuns  au   însă  vorba:  „când  o  vrea  femea  şi
           prea grea şi prea de vreme peste el.  făcut  mari  stricăciuni.  Aşezându-se   dracu...“  s
             Viaţa  scurtă  a  lui  Cassian  R.   pe  pielea  galiţelor  de  curte,  ba
           Munteanu,  s’a  scurs  sbuciumată  de   chiar  şi  a  copiilor  mici  nepăziţi,   SCRISORI DELA REDACŢIE
           furtuni,  şi  izbită  de  stâncile  greu­  făcând  o  mulţime  de  răni,  fac  să
           tăţilor  asemeni  unui  alb  părău  de  curgă  tot  sângele  animalului  sau  a   M. E. Dumbrăveanu. Subiectul se pretea­
           munte.  Intrat  delà  prima  tinereţă,  copilului,  şi  apoi  dupăce  moare  îl   ză  admirabil  la  prelucrare,  dar  forma
           delà  18  ani  în  greul  gazetăriei  şi  rod  până  la  oase.  Ţările  calde  din   lasă  mult  de  dorit.  Trebuie  să  fiţi  mai
                                                                                    îngrijit  şi  să  evitaţi  cacofoniile  prea  dese
           a pribegiei, purtat pe fronturi pentru  America  sunt  pline  de  astfel  de   şi provincialismele.
           idealuri  streine  de  cele  pe  cari  le  furnici,  şi  ele  au  apărut  şi  prin
            nutrea  în  suflet,  dezertând  printre  porturile’  Spaniei,  Portugaliei  şi
           mii  de  primejdii  şi  trecând  în  ţara  Italiei,  fără  să  se  răspândească  mai   B  I  B  L  I  O  G  R  A  F  I  E
           liberă,  şi  acolo  în  zilele  grele  de   departe.  Se  pare  că  le  opreşte  fri­
           desnădejde  şi  pribegie  luptând  şi  cu  gul.  Dacă  însă  aclimatizându-se,  se   REVISTE
           arma  în  rândul  voluntarilor  şi  cu  vor  răspândi  în  adâncul  Europii,   Clipa an III. No. 122 — 123 Bucureşti.
           condeiul,  bolnav-  şi  slab  tot  timpul,  primejdia  furnicilor  anunţată  de   Ritmul Vremii an I. No. 11—12 Bucu­
           viaţa  Iui  prezintă  în  desfăşurarea  ei  profesorul  din  Londra  şi  de  care   reşti.
           scurtă  momente  de  dureroasă  tra­  noi  râdem  acum,  poate  deveni  o   Adevărul literar an VII. No. 265 Bucu­
           gedie.  Singur  aproape,  atunci  când  profeţie dureroasă...           reşti.
                                                                                     Răsăritul an VIII. No. 3 Bucureşti.
           Banatul  lui  scump  era  la  chestia                                     Ramuri. — Drum drept an XIX. No. 10
           zilei,  dintre  pernele  spitalului  scria   Se  schimbă  lucrurile.  Se  pare   Craiova.
            o gazetă politică: „Banatul*       că  spiritul  omenesc,  plictisit  de   Suflet Românesc an I. No. 7 Craiova.
                                                                                     Crainicul an I. No. 1 Craiova.
              Suflet  de  poet  a  scris  unn  umăr  monotonia  aceloraşi  întâmplări  cari   Vremuri bune an I. 7—JS Bârlad. « *
           bunicel  de  versuri,  de  schiţe  şi  de  se  rep^jtă  mereu,  tinde  să  schimbe   Graiul nostru an I. 12 Bârlad.
           amintiri,  îngropate  acum  în  foile   ordinea  care  ni  se  pare  naturală  în   Zări senine an I. No. 8—9 Bistriţa.
           galbene  ale  gazetelor  vremii.  De-o   desfăşurarea  lucrurilor.  Revoluţiile   înfrăţirea Românească an II. No. 5
           caldă  sensibilitate  şi  uneori  de-un   prin  însuşi  principiul  lor  au  sfârmat   Cluj.
                                                                                     Ţara Noastră an VII. No. 1 Cluj.
           tulburător  misticism  versurile-  lui  totdeauna  vechile  clişee  şi  vechile   Flamura an III. No. 9 Craiova.
           cari stau dovada unui puternic talent  obiceiuri  chiar  dacă  acestea  n’au   Cele trei Crlşuri an VI. No. 12 Oradea-
           în  formaţie,  aşteaptă  o  mână  pioasă  avut nimic comun cu cauzele pentru   Mare.
           care  adunându-Ie  să  le  samene  în   cari  se  aprindea  vâlvătaia  revoltei.   Şcoala Someşană an I. No. 1 Dej.
                                                                                     Foaia Tinerimii an X. No. 1 Bucureşti.
           conştiinţa  publicului.  In  12  Ianuarie  Aşa s’a întâmplat cu calendarul care   Societatea de Mâtne an III. No. 1—2
           anul  acesta,  se  împlinesc  5  ani  de   a  fost  din  nou  creat  în  revoluţia   Cluj.
           când inima lui Cassian R. Munteanu  franceză şi tot aşa se întâmpiă acum
           a încetat de-a mai bate. „Cosinzeana“   în  Rusia.  Pe  lângă  că  stăpânirea   CĂRŢI
            a cărei colaborator- a fost, de-asupra  bolşevică  şi-a  creat  şi  ea  un  calen­  Editura „Cartea Românească  Bucureşti:
                                                                                                          11
            mormântului  prea  de  vreme  uitat,   dar...  bolşevic,  aici  se  mai  întâmplă
           plânge o lacrimă pioasă de amintire.  şi  altceva.  Gazetele  aduc  ecourile   I. Vlădescu: Isvoarele istoriei Românilor
                                                unei  curioase  desbateri a celor  două   I. preţul 60 Lei.
            DIFERITE                            asociaţii  femeieşti  din  Rusia  asupra   Soveja: Titu Maiorescu 45 Lei.
                                                                                     7h.  D.  Soeranţia:  Anecdote  proaspete
                                                temei:  câţi  bărbaţi  poate  avea  o   voi. VIII. 70 Lei.
              Primejdie  nouă  pentru  Europa,  femee? „Organizaţia necăsătoritelor“   Calendarul  Minervei:  pe  1926  îngrijit
            anunţă  un  vestit  profesor  londonez.  spune  că  3,  „Organizaţia  căsători­  de S. S R. 75 Lei.
                                                                                     Marcel Romanescu: Balconul, Traducere
            După  ce  de-atâta  amar  de  vreme  telor“  spune  că  numai  unul.  De-aici   din  Gunar  Heiberg.  cu  un  studiu  Intro­
            am  fost  bântuiţi  de  vijelia  războiu­  între  înfocatele  partizane  comuniste   ductiv preţul 50 Lei.
            lui,  dupăce  sărăcia  e  încă  apăsă­  s’au  născut  ciocuiri  şi  încăierări.   Magda  D.  Nicolau:  Danemarca,  (cuno­
           toare  de-asupra  noastră,  şi  dupăce  Ecouri  grele  de  palme  sdravăn   ştinţe folositoare) preţul 4 Lei.
                                                                                     I. Simionescu:  NiculaeMilescu în China
            din  vastele  întinderi  ruseşti  tot  mai  aplicate  şi  de  ţipete  dureroase  au   preţul 4 Lei.
            flutură  însângerata  ameninţare  a  mai  străbătut  prin  focul  discuţiilor,   1. Ciocârlan: Fără noroc preţul 5 Lei.
            nebuniei  roşii,  o  soartă  neîndurată  până  când  la  urmă  s’a  ajuns  la   Editura „ASOCIAŢI UNII“ Sibiu
            par’că  ne-alungă  în  gura  milioane­  rezoluţia  că  trebuesc  oprite  acele   G. Tutoveanu: Patria (versuri) 5 Lei.
            lor  de...  furnici.  Ei  da;  nu  râdeţi.  femei  cari  tind  să  stăpânească  mai   A. Bârseanu: Snoave, chiuituri, povestiri
            Primejdia  care  ne  ameninţă  e  pri­  mult  decât  3  bărbaţi.  —  Nu  căutăm   preţul 5 Lei.
            mejdia  furnicelor  din  America  de   ce a putut să Ie îndemne pe femeile   Dt.  Gh.  Preda:  O  încercare  de  apro­
           Sud.  Se  spune  că  acest  fel  de  fur­  din  Rusia  să-şi  permită  luxul  pe   piere a raporturilor între ştiinţă şi religie
                                                                                     Oct.  Vorobchievici:  Păcat  pentru  păcat
            nici,  răpitor  şi  sălbatic,  ia  o  tot  faţă  a lor câte 3 bărbaţi, notăm însă   comedie într’un act.
           ;mai  mare  răspândire  geografică  şi  că după cât se pare lucrurile se cam  /. Moldovanu: Igiena Naţiunei.





                                                           /
   5   6   7   8   9   10   11