Page 3 - 1926-03

22—1. 1926 C O S I N Z E A N A - - - - - Pag. 27

se lipiseră frunze uscate de haine.
COLIBIŢENH SE MIRĂ IAR Apoi unde s’ar fi umplut aşa de
tină? Că sfântul soare a uscat de
de I. AGARBICEANU mult drumurile. Se vede c’a venit
Mărunţelu adurmi în seara aceea copiii dela un nărav urât dela care în urma Dtale şi nu Tai văzut. Mă­
ca lovit cu maiul, în schimb însă nu-i putea dezbăra. Anume, cât ce runţelu păşeşte mai uşor decât un
oamenii din Colibiţa stătură de se întuneca, puradăii, o ştergeau şoarece.
poveşti până târziu pe la portiţe, de-acasă şi furau de stângeau prin — N’a venit cu mine ci l’am adus
pe uliţe, prin curţi, şi chiar după’ce grădinile oamenilor. Iar ţiganca nu în sac. M'am tot mirat eu de ce va
se culcară se frământară multă vreme odată se ’ntorcea noaptea cu o găină fi mai greu sacul ca alte dăţi, zise
în aşternuturi. Lăsându-1 pe Mă­ cu gâtul sucit. Acum Pintea, cum el privind fioros spre copii.
runţelu lângă covăcia lui Pintea, sus apucase la ceva stare cu meseria Tuşa Stana însă nu era femeea
pe moviliţă, cu roata de copii în lui, ar fi voit să treacă drept român care să priceapă meşteşugul lui
în jur, şi plecând pe la casele lor, şi grozavă ruşine mânca pentru că-i Pintea. Ea se sperie din nou ca şi
Colibiţenii crezură că s’au liniştit erau copiii şi ţiganca prea lungi de puradeii, mai ales că, după câte în­
deplin. Mai ales simţiră cum se degete, şi nu se lăsau de năravul chipuiri îi trecură prin cap în cele
coboară pacea în sufletele lor când lor din fire. nouă zile, o mai neliniştiră şi vor­
văzură pe copii fără nicio teamă şi Voia acum să-i bage în toţi spe- bele din urmă ale dascălului. Cum
sfială în jurul dascălului. rieţii, doar de se vor lăsa de obi­ „eşise el din biserică Duminecă di­
Dar după ce sosiră pe la casele ceiul lor din strămoşi. Când întră mineaţa şi întrase iar în biserică
lor, tot umblând după trebi, băr­ tuşa Stana în casa lui Pintea acesta Duminecă seara?“
baţii adăpându-şi vitele, femeile tocmai spunea: Ea venise anume la Pintea să
gătind cina, simţiră că-i năpădesc — Când am izbit din spate sacul afle cum s’a arătat Mărunţelu ? Din
din nou gândurile şi că li se umple cu cărbuni, din pravul lor negru cătrău a venit? Ce-a vorbit înainte
sufletul de nelinişte. Mai ales nu-şi s’a arătat chipul lui Mărunţelu, şi de-a se pune pe râsul acela pros­
puteau uita aşa uşor de Mărunţelu, dintr’o săritură a ajuns în vârful tesc? Dar după ce auzi vorbele lui
fiindcă le răsunau şi acum în colibei, şi de-aici, c’o altă săritură, Pintea, nu-1 mai întrebă de nimic,
urechi râsul lui ciudat. Şi, în li­ în vârful dealului. ci plecă. A fost de-ajuns să spună
niştea ce credeau că li s’a coborât Tuşa Stana auzi, se opri în prag la trei babe ceeace a auzit dela
în suflet, gândurile începură se în­ ca trăznită. Pintea ca, în mai puţin de un ceas,
ţepe şi ici şi colo, ca nişte pişcături — Ai fost dumneata azi în pă­ să ştie tot satul.
de ţânţari, când stai în liniştea serii dure? întrebă ea. Unii râdeau de povestea ţiganu­
şi aştepţi iepurile la marginea unei — Am fost de mi-am făcut un lui, dar alţii, mai ales femeile, în­
păduri. Gândurile erau uşoare, dar sac de cărbuni, zise Pintea tresă­ cepură să se mire din nou. Aşa
cât ce cădeau în suflet usturau şi rind la glas de om străin în bor­ cum spusese Pintea, s’ar mai fi,
aprindeau de mâncârime, ca şi îm­ deiul lui. putut înţelege cum a întrat Mărun­
punsătura ţinţarilor. — Şi Tai văzut pe dascălul în ţelu în sat fără să-l vadă, fără să-I
Şi aşa pe ’nserate şi până noaptea pădure? simţească cineva.
târziu bărbaţi şi femei vorbiră mereu — Nu! Nu l’am văzut. Şi pe uliţe, pe la portiţe, prin
despre fuga şi arătarea lui Mărunţelu — Şi totuşi, în pădure a fost I ogrăzi, poveştile ţinură până târziu.
şi despre vorbele ciudate pe care — Mulţi oameni se scrintesc la
le spusese copiiilor. bătrâneţe!
In faptul serii o întâmplare veni TRECE REPEDE-UN — Se va fi lăsat înşelat de cel
să aprindă şi mai mult vâlvătaia VOINIC... viclean, şi va fi făcut legătură cu
poveştilor. cel din pietre.
Tuşa Stana, după ce îi dădu lui - pet6fi - — Poate printre pietre a umblat,
Mărunţelu de cină şi-l lăsă singur, prin locuri dosite rău, de era aşa
se duse aţă la covăcia lui Pintea. Trece repede-un voinic de plin de tină.
Ţ ganii nu se culcaseră ci, subt Pe-un măgar călare, — Ce vorbiţi prostii!
lampa aprinsă, atârnată de grindă, Ochii-i sunt paenjeniţi — Cum? Prostii? Parcă de-astee
sporovoiau şi ei ca toţi Colibiţenii De-o durere mare. nu s’ar mal fi văzut! Ba sunt, sare*
despre întâmplarea cu Mărunţelu. o sumedenie de puteri nevăzute*
Ei erau cei mai înfricaţi din tot 7 răgănă din fluer lin Parcă pricolici nu sunt!
satul, fiindcă lângă covăcia lor se Sus in munţi, departe, — Prostii femeeştl!
arăta Mărunţelu. Dacă nu va fi Când i am spus c'odoru-i drag — Ce prostii? Par’că Ion Ursu
lucru curat — ziceau — apoi ei vor £ pe pat de moarte. cel bătrân n’avea putere să se schimbe
da mai întâi de dracul: pe locul într'un câne mare cât un viţel!
din jurul casei lor s’au scuturat mai Pe măgar a ’ncălecat — L’a văzut cineva?
întâi purecii iadului. O să le între Şi spre sat pornise, — Ba bine că nu!
prin bulendre şi prin cojoace, încât Dar, pe când sosi, pe veci — Ei asta-i! Au văzut câinele,
nu-i vor mai putea scoate nici cu Mândra-i adormise. dar cine a ştiut că ’n el s'ascunde
apă sfiinţitâ. Ion Ursu? Câni cine nu vede? Şi
Spunând adevărul Pintea era cel In durerea-i fără ţărm noaptea de câte ori nu stau să te
ce băga groaza în ţigancă şi copii. Cum şi-a stins amarul? rupă?
El nu credea nimic din ceea ce C’o măciucă oblu *n cap — D’apoi de Solomonoaie n’aţl
spunea, dar credea că-şi va putea Şi-a lovit măgarul/ auzit? Ea nu lua laptele vacilor şi
înţărca în felul acesta nevasta şi TEODOR MURĂŞANU roada sămănăturilor?