Page 4 - 1926-03
P. 4
Pag. 28 ' C O S I N Z E A N A ------------------------------------------ 22-1. 1926
— Prostii de-ale Dvoastră, bu GÂNDUL TRIST
nico Iova, răspundea vr’un bărbat.
„Acum, puteri nevăzute vezi bine Mi-am înălţat gândul spre culmi senine.
că sunt Însuşi Dumnezeu sfântul Şi ’ntunecat s‘a revărsat asupra-mi.
e nevăzut. Şi, că deşi este, nu se L-am alinai şi l-am hrănit
poate vedea cu ochii, ne-a spus Ca şi-o mamă pe-un prunc nevinovat,
chiar unul născut Fiul său, domnul Dar tot mai trist el se ‘nchidea în sine
Isus Hristos. Că zice la Evanghelie: Urzind în juru-i, asemeni unui vierme
„Pe Dumnezeu este cu neputinţă Molatec şi scârbos
oamenilor a-1 vedea.“ Apoi mai ştim Un tort aspru lipsit de străluciri.
cu toţii că sunt îngerii pe care nime Trudit el s*a întors în mine:
nu-i poate vedea. Dar om să se Un sihastru, în peşteră cu tainiţe ascunse.
schimbe în dobitoc nu este, şi iarăşi Iar alte gânduri ce-l căutau
om să iea roada de pe hotar nu Să-l învioreze cu stropi de bucurie,
este. Şi Mărunţelu nu-i omul care încremeneau şi ele, se ’nşiruiau în juru-i
să dea mâna cu necuratu. El a fost Aşteptând şoptirea tainii
totdeauna omul lui Dumnezeu. Ce stăpânea pe toate,
— Dar atunci cum a venit în sat Neştiută, nevăzută, nesimţită
de nu l’a simţit nime? Şi totuşi bănuită. A. PEIA
— Ei, într’o zi când tuturor ne
arde pământul subt picioare de- atâta
lucru, s’a putut strecura în sat să minunile pe care le-a văzut în cele — Ăsta-i pe drum să dea mâna
nu-1 vadă nime, mai ales că el nouă zile, şi văzând că noi nu le c^. Mărunţelu’ de câte prăpăstii
umblă uşurel ca un şoarece. luăm în seamă. spune!
Aceste şi alte vorbe se spuneau — Treanca-fleanca ! Ce minuni — Puteţi râde, zise iar Dumitru.
aici, la o portiţă, unde erau adu pot fi în jurul nostru şi noi să nu Dacă nu v’aţl gândit nici odată la
naţi vr*o douăzeci de oameni, băr le vedem? ce vă spun eu, aveţi dreptate să
baţi şi femei. — Ba drept să vă spun, începù râdeţi de mine, pentrucă nu mă în
La portiţa lui Oancea se puteau un om de vârstă mijlocie, Dumitru ţelegeţi. Dar rău faceţi că nu vă
auzi vorbe ca acestea: Neşcu, mie nu-mi par chiar zmin- gândiţi. Aţi simţi şi voi câte puteri
— Mă mir eu cum de nu l’am tite vorbele lui Mărunţelu. Dau cu nevăzute lucrează în lume. Acum,
aflat L’am căutat pretutindenea. piciorul într’o piatră ce-o întâlnesc eu cu capul meu, spun că toate
— Poate ştie el vr’o tainiţă pe în drum, şi nu ştiu de ce se ros puterile astea care fac să cadă pietre
?
undeva. Nu n zadar cât ce are togoleşte. Mă uit cum dintr’un bob şi să înverzească iarba» sunt dela
un strop de vreme, umblă hai-hui de grâu răsare un firicel verde, cum Dumnezeu, sunt chiar puterile lui.
prin tot hotarul. înfrăţeşte şi tot creşte, cum se îm Şi să ştiţi voi cât e de dulce să Ie
— Umbla până a fost mai tinăr. podobeşte cu un spic la vârf, cum simţeşti, să te întâlneşti mereu Ia
Acum, de când a îmbătrânit, prin se nasc în spic grăunţe nouă. Văd tot pasul cu puterile lui Dumnezeu.
grădine de pomi şi prin stupină face cu ochii şi nu pricep. E o taină, e Te simţi mereu între prieteni şi nici
purici mai mulţi. o minune care se face mereu în odată singur. Şi mă gândesc eu ce
— Nu mai încape îndoială că s’a fiecare an, delà începutul lumii frumos ar fi să poţi cunoaşte pu
smintit la cap. Om în toată firea până azi. Nu. Nu-i chiar de râs terile acestea nevăzute. Nu, Mărun
nu se sue pe deal şi râde prosteşte Mărunţelu. Minuni sunt şi azi, şi ţelu cu minunile lui, nu-i aşa de
să se facă de minunea satului. încă multe. Trăim în mijlocul lor nebun pe cât vă pare!
— Dapoi spunea c’a văzut mi şi nu Ie vedem. Mă gândesc eu de Aşa vorbeau oamenii la portiţa
nuni, c’a avut bucurii mari şi de- multe ori că trebue să fie puteri lui Oancea. Pe laviţa dinaintea casei
aceea nu s’a putut stăpâni. ascunse cari lucrează în toate lu luiPrecupse adunaseră numai babe.
— Adevărat că e un om ciudat. crurile, şi în firicelul de iarbă, şi Erau vreo treisprezece. Pornind dela
Ţin minte că odată când i-a murit în bourelul care-şi poartă casa în istorisirea lui Pintea cum a sărit
un berbec pe care-1 crescuse de spate, şi în ciocârlia care cântă lu Mărunţelu din sacul cu cărbuni, ele
miel mic, a plâns trei zile în şir. minos în văzduhul senin. începură să spună poveşti cu stri
— Minunii Ce minuni să vadă I — Ei, ce puteri ! Doar’ nu vor goi, cu vârcolaci, cu iele şi cu smei,
Parcă s’ar mai face azi minuni. fi duhuri în care cred babele şi po cercând cu orice preţ să-şi întă
Domnul Hristos s’a înălţat de mult veştile*, zise Ionu Diacului. rească în suflet credinţa că ceeace
la cer, iar sfinţi nu mai sunt pe — Ce puteri ! Aşa e legea lor, s’a petrecut cu Mărunţelu nu poate
pământ. aşa trebue să fie — spusese Var- fi lucru curat.
— N’ar mai fi 1 Dar popa din tolomei Ispas, un om negricios şi Şi aşa, până noaptea târziu, oa
Brusturi care cu o molitvă îţi iea îndesat ca un şteand de brânză. menii din Colibiţamirându-se mereu
boala cu mâna ! spuse o babă. — Lege-lege, începu iar Dumitru de păţania şi vorbele lui Mărunţelu
— Adică îţi ia banul din buzu Neşcu, dar şi legea trebue să aibă un au tot întins poveştile.
nar, iar boala dacă eşti vrednic, tâlc. De ce-i aşa şi nu-i altfel? De ce In vremea asta dascălu’ durmea
ţi-o ridică Dumnezeu. piatra pe care o zvârli în sus nu se dus întins pe spate în patul lui mi
— Ce minuni! Azi nu mai sunt tot duce, ci cade iar pe pământ? cuţ şi sforăia de se cutremurau gea
minuni. Mulţi oameni izbucniră în hohote murile. In liniştea nopţii, se auzea
— Dar’ n’ai auzit ce-a spus Mă de râs. până departe pe uliţă. Rar-rar, un
runţelu? Că mai ales nu s’a putut — Ei, asta-iî Dar’ cum să nu urlet de câne se pierdea în înălţi
opri din râs întâlnid şi aici în sat cadă? Ce vrei să facă? mile de pace.
