Page 5 - 1926-03
P. 5

Pag. 29     ------------------------------------- C  O  S  I N  Z  E  A  N  A                  22—1. 192§


                                                                                 toată  bună  vremea.  Nici  mâncarea
                    C     Ă     L Ţ U           N     A     '                    nu-i  tihnia  bietei  femei!..  Fierbea
                                                                                 şi  ea  câte  ceva  mai  bun  cât-odată,
                                 de GEORGE MOROIANU                              soacră-sa  avea  grije  să-i  arunce  te
                                                                                 miri  ce  în  oală,  ca  să  nu  mai  poată
           Cine  nu  cunoştea  pe  lelea  Maria  şi  nici  o  treabă  la  vremea  ei.  Din   mânca.  Noaptea  când  se  ’ntoarcea
         Droaina,  baba  cea  mai  ursuză  şi  pricina  asta  şi  dimiile  pe  care  le  după  drumuri,  potrivea  de  obiceiu
         soacra  cea  mai  cicălitoare  din  sat?  făcea  erau  ca  vai  de  ele:  cupite,  aşa  ca  să  găsiască  pe  Stana  culcată
                                         4
         Unde  te’ntorceai  numai  de  ea  de -  lăbărţate  şi  numai  loturoae,  ca  ori  şi-apoi  tiptil  s’apropia  de  patul
         deai.  Toată  ziulica  o  vedeai  pe  ce  lucru  făcut  pe  apucate.  Când  se  ei  sgâlţind-o,  şi  ocărând-o,  că  de
         drumuri, cu poalele’n brâu, cu coada  ducea  la  târg  cu  ele,  îi  era  ruşine  ce  doarme  ca  un  buştean  şi  n’o
         gimsbirului  lăţită  pe  spinare  ca  o  să  le  scoată  din  sac.  Pe  când  ce­  aşteaptă?..  C’aşa  stă  frumos  la  o
         foae  de  brustur,  c’un  caier  cât  o  lelalte  femei  le’ntorceau  p’ale  lor  noră cum se cade.
         matăhuză’n furcă şi c’un măr în vâr­  p’o  parte  şi  pe  alta,  arătându-le   Se  făcuse  biată  Stana  ca  o  stafie
         ful  fusului  drept  prisnel:  sfâr,  sfâr,  şi  lăudându-le  la  negustori,  ea  sta  de  traiul  rău  ce-1  ducea  ca  înpeli-
         sfâr;  fără  nici  un  spor.  Cum  ar  fi  dosită  cu  marfa  la  coada  târgului,  ţata  aia  de  bătrână.  Să  fi  fost  alta
         şi  putut  ea  toarce  mergând,  căci  ca  şi  cum  i-ar  fi  fost  ruşine  de  ea.  ’n  locul  ei,  de  mult  şi-ar  fi  luat
         abia  avea  vreme  să  se  uite  aşa  De  se  ’ntâmpla  să  se  vândă  mai  lumea  ’n  cap,  dar  ea  cu  toate  sufe­
         tam-nesam  la  câţi  treceau  în  sus  cu  zoru,  bine  de  bine,  că  le  făcea  rinţele,  tot  supusă  şi  răbdătoare  era.
         şi’n jos. — Umbla desculţă de când  şi  ea  vânt  la  ale  ei;  de  nu,cu  săp­  îşi  căta  de  treburi  şi  pe  soacră-sa
         se  lua  zăpada  şi  până  toamna  târ­  tămânile  şi  cu  lunile  bătea  drumul  o  lăsa  într’  ale  ei.  —  Dar  pe  Dro­
         ziu,  când  îngheţa  pământul,  dar  pa-  târgurilor până să se cureţe de ele.  aina  tocmai  răbdarea  asta  o  scotea
         puci-i  avea  totdeauna  cu  ea  agă­  Aşa  fusese  lelea  Maria  Droaina   din  ţâţini  şi  o’ndirjia  mai  rău.  Nu
         ţaţi  de  băierile  şurţului  ori  de  furcă.  de  când  se  pomenise  pe  lume,  şi  ştiia  ce  să-i  mai  facă  bietei  Stanii
         In  ăst  chip  nimeni  nu-i  putea  aşa s’a petrecut.                   ca  s’o  desguste  de  casă  şi  s’o  vadă
         spune  că  n’ar  avea  cu  ce  să  se’n-   Avusese doi  copii, o fată  leită ea,  luând câmpii.
         calţe,  dar  aşa-i  plăcea  lelii  Măriei  şi-un  fecior.  Când  i-a  venit  vremea   Intr’o  după  amiaz,  numai  ce-i
         să  umble,  şi  greu  ar  fi  scos’o  ci­  să-l  însoare,  a  umblat  tot  satul  până  trăsni  prin  cap  lelii  Măriei  să  se
         neva dintr’ale ei.                  să-i  găsiască  o  mireasă.  După  multă  sue  ’n  podul  casei,  când  credea  că
           Lumea-i  mai  zicea  şi  Călţuna,  alergătură  îşi  găsi  lelea  Maria  în  n’o  vede  nimeni  şi  s’aştepte  acolo
         din  pricină,  că  după  ce  purta  o  sfârşit c noră.                  până  noaptea  târziu,  ca  să  sperie
         pereche  de  cisme  toată  iarna,  când   Biata StanaMunteana, aşa o chema,  pe  noră-sa.  Stana  nu  era  atunci
         se  desprimăvăra  le  tăia  cărâmbul   ce-o  mai  căina  lumea,  când  a  au­  acasă.  Când  se  ’ntoarse  către  seară,
         jos,  iar  căputele  călţunii  cum  se   zit  că  ia  de  bărbat  pe  feciorul  Căl-  aţipi  focu’n  vatră,  şi  puse  ciaunul
         zice  prin  partea  locului,  îi  folosia   ţunei;  nu  atât  din  pricina  iui,  cât  de  mămăligă.  După  ce  se  ’ncinse
         drept  ghete  la  câte-o  Duminecă  sau   mai  ales  dintr’a  măsii,  că  toţi  o  focul bine, mai ieşi p’afară dându-se
         sărbătoare  mai  mare  când  umbla   ştiiau  ce  poamă  era....  „Numai  după una, după alta. — Lelea Maria,
         şi ea’ncălţată.                     degiaba  s’a  ’nchinat  săraca“  îşi  zi­  care  asculta  din  pod  toate  mişcările
           Nu  era  din  vi’un  neam  de  oa­  ceau toţi___ „O vedea ea, amărâta,  noră-si,  şi  vedea  de  sus  pe  gura
         meni  răi  lelea  Maria,  dar  femee   în  ce  casă  a  întrat,  că  cine  n’a  vă­  ursoaicii  focul  şi  tot  ce  era  împre­
         mai  dârză  şi  mai  neisprăvită  ca  ea   zut  pe  dracu,  să  se  uite  la  Căl­  jurul vetrei, se folosi de lipsa Stanii,.
         nu  era  alta  pe  lume.  —  Se  mări­  ţuna !...                       şi  ’ntinzând  binişor  mâna  cât  putea
         tase  după  un  om  cum  se  cade,  pri­  Şi aşa a fost cum a zis lumea.  pe  cotlon  în  jos,  făcu  vânt  unui
         ceput  şi  bun  gospodar,  dar  ce  fo­  Cum  s’a  văzut  cu  noră  ’n  casă,  taler  rotund  de  lemn  drept  în  mij­
         los,  că  ea  nu  ţinea  nici  o  seamă   lelea  Maria  a  şi  ’nceput  să-şi  alerge  locul ciaunului.
         de  bărbat.  Casa  ei  nu  era  în  rân­  gura prin vecini: că-i o femee de ne­  Când  se’ntoarse  Stana  d’afară,
         dul  lumei,  că  lelea  Maria  în  loc  să   mică,  că  dac’ar  fi  după  ea,  nu  i-ar  apa  fierbea  ’n  clocote  şi’n  mijlocul
         stea  să-şi  vadă  de  vatră;  de  dimi-   plăcea  decât  să  doarmă  şi  să  mă­  ciaunului talerul se’nvârtea de mama
         niaţa  până  seara,  lua  s t l  în  cru­
                               a u           nânce  bine,  şi  toată  ziulica  ar  şe­  focului.
         ciş  şi’n  curmeziş  purtând  minciu­  dea  ca  o  amiroană  fără  să  facă  ni­  Până  să-şi  dea  seama  că  ce  pu­
         nile  din  uşe’n  uşe.  Ce  fel  de  lucru   mic;  iar  când  e  vorba  de  lucru,  nu  tea  să  fie,  auzi  d’odată’n  pod  ca  un
         putea  să  fie  al  ei,  când  umbla  cu   se  pricepe  la  nici  o  treabă...  nici  plesnet  de  găteje  când  le  frângi,  o
         el  de  colo  până  colo.  Nici  tors,   în  pornogii  nu  ştie  să  calce  cum  foşnitură  urmată  imediat  de  sune­
         nici îndrugat, nici ţesut cum se cade  •  trebue...                     tul  surd  al  unui  butoi  gol,  apoi
                                               Apoi ce să mai zic de zilele fripte  dăngănitul  unui  clopot  dogit  şi  paşi
          • Publicată întâiaoară in „ Se mănătorul“
         anal 1—1001 —No. 8, pag. 120.       pe  care  i  le  făcea  Stanei  acasă  în  apăsaţi ce umblau de colo până
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10