Page 4 - 1926-4-5
P. 4
— C O S l N Z f c  M  - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - — - 3t—1. 192«
jSgg 40 .in,,, l .... <1 ■■■■«"............. . "
Lumină lină
O lumină mirată, grozav de I S P I T I R E A S F . E V D I E
mirată se uită din nemărginirea
văzduhului albastru, cu luciri de de MUNTEANU MIO
oţel, peste întinderile împăcate
ale câmpiilor albe. E un frig în La vre-o douăzeci de km. departe cruţe viaţa.
ţepător, cu atingeri care lasă ar de mănăstirea Cozia, afund în cree- Nelegiuitul Bodea nu se mulţumi
suri şi zăpada scârţie sub paşii tre rul munţilor, până astăzi înfruntă numai cu bogăţiile adunate, ci vrând
cătorilor, întâia dată. Nenumărate vremea o chiliuţă de călugări, zidită să înfrunte urgia cerului, întră în
rotogoale paralele de ceaţă şi fum poate prin secolul XVI din tină mănăstire, necistind altarul cu mâi
se urcă liniştite drept în sus, ca cleioasă de munte. E o minune cum nile lui ucigaşe. Pe când îşi bătea
nişte invizibile linii de arome din- şubreda temelie, susţinută doar de astfel joc de tot ce e dumnezeesc,
tr’o jertfă bineprimită... Jertfa răb două rânduri de pietri şi apoi ridi soseşte însă voevodul însoţit de o
dării, jertfa muncii împlinite, jertfa cată din pământ galben, a putut să sută de soldaţi, şi înconjoară mănăs
aşteptării — cufundate în pămân reziste vitregiei vremii, năprasnice tirea, fără ca tâlharii să prindă de
teasca linişte şi odihnă hibernală. lor uragane, cari bântuesc acest ţinut. veste pericolul.
Lumina lină a soarelui, împrăştiată Călugărul Achindiu, care mă înso Voevodul porunci ostaşilor să ri
în valuri gâlgâitoare, dar fără putere ţeşte, îmi desleagă taina. Iată po dice cort în faţa mănăstirii, aştep
— stărue îndelung. vestea chiliuţei: tând până-ce tâlharii împinşi de
Steluţele fulgilor de nea aninaţi — Trăia pe la începutul secolu foame se vor preda.
cu gingăşie pe suprafaţa oceanului lui XVII, prin aceşti munţi, un hoţ Şapte zile au răsunat bolţile mă
de ninsoare, s’au schimbat în mi de codru numit Bodea, vestit pentru năstirii de râsetele şi batjocurile
riade de sclipiri diamantine... cruzimea şi fărădelegile lui, nu nu tâlharilor, cari se ştiau în afară de
Mă îmtăt de întâia zi de iarnă, mai în ţara noastră , dar şi în alte primejdie, cât timp îi adăposteşte
în care, trecătorii de amândouă se nouă ţări megieşe. Banda de tâlhari, mănăstirea. Rupeau icoanele sfinte
xele, şi-au ridicat gulerele bine, a cărei cap era Bodea, nu număra de pc pereţi, lemnul neprihănitului
sgulindu-şi urechile în ele. mulţi supuşi, dar cei aleşi de groaz altar, şi-l aruncau asupra soldaţilor.
nicul tâlhar, trebuiau să aibă mai Dar cu începutul zilei a opta, tâl
Păsărele vesele şi sfătoase, cu mult de zece omoruri pe conştiinţă;
mers elegant, ciugulesc fărâmăturile, numai astfel erau învredniciţi să harii deşi obişnuiţi în lipsuri şi
pe care numai ochii lor cu ape de jăfuiască împreună. nevoi, simt că îi stăpâneşte foamea
mărgele felurite, le pot observa, Mănăstirea Cozia fiind spurcată şi că sfârşitul Ie este aproape. în
căzute pe marginea trotuarului. cearcă să ese, dar doi dintre ei
de caii ienicerilor turci, cari în plătesc cu viaţa încercarea.
Sub uruiturile prăbuşltoare ale semn de batjocură populau biseri Capul lor, Bodea, le propune
roatelor, podurile dudue, ca nişte cile creştine cu animale, trebuia să-l jertfească pentru toţi pe acela,
bubuituri de tun îndepărtat... sfinţ ţă şi curăţită de necinstea adusă pe care soartea îl va arăta. Tâlharii
In toate turnurile, clopotele cântă ei de nelegiuirea păgână. însuşi crunţi se îngrozesc însă la gândul
rar, armonios şi solemn de slava episcopul Argeşului veni pentru că fiecare dintre ei poate fi alesul
zilei şi de preîntâmpinarea uriaşului sfânta slujbă, însoţit de boeri şi şi resping propunerea Iui, bleste-
văl de întunerec, cu care se aco norod din toate colţurile ţării. mându-1 şi aruncând întreagă vina
peră văzduhul în pripă... Temutul tâlhar vestit din vreme pe capul lui.
Frigul ţepos a zădărnicit progra de sfânta sărbătoare, lacom de odâj- Sufletul lui Bodea se înfioară înain
mul repausului duminical de alte diile bogate ale preoţilor, nu pre tea prăpastiei pregătită de mişelia
dăţi. Trotuarele s’au despopulat re getă să se coboare cu banda lui şi lui nechibzuită, vede iadul deschis
pede. Şi lumina s’a coborât cu s’atace slujitorii altarului. Mulţimea pentru a-1 înghiţi în chinurile veş
grabă, scăpătând ca un gigantic înfricată la auzul numelui cruntului nice, zăreşte feţele disperate ale
clopot de aur tras cu grijă la vale tâihar nu încercă să se împotri tovarăşilor şi-l cuprinde o durere
pe-o funie nevăzută. In urma tu vească, ci lăpădând tot ce aveau fără margini, pentru drumul greşit,
turora a rămas o jelniţă ascuţită şi de preţ, se rugau de tâlhari să le străbătut de paşii lui. Pocăit se ho
o adumbrire însufiâtoare de pră tărăşte să se predea. Cu paşii rari
păstii. Multă vreme însă, în văzdu PE O L T . . . şi hotărâţi se îndreaptă către uşe,
hul aşa schimbat, a stârnit zumzet CIPRIAN DOICESCU când zăreşte într’un colţ chipul
drăgălaş de clopoţele multe. mamei dumnezeeşti cu pruncul în
Se scurge apa Oltului la vale braţe, singurul care a scăpat de
Şi iar s’a făcut seară. Şi iar îmi
pun întrebarea: de dragul cui se Şi noaptea-şi lasă vălul greu pe sat... furia neleg uitei lor pofte de distru
împrăştie în fiecare zi atâta aur, Atâta vreme a trecut-agale — gere. Pruncul sfânt îl priveşţe blând
atâta lumină, atâta vrajă şi atâtea De când de-olaltă ne-am înstrăinat. şi pare-că îi întinde mâna. Tâlha
frumseţi?! De dragul cui?... ... Aprinşi îmi vin în minte ochii tăi rul pătruns de o descoperire divină,
Şi până când va ţinea această Ca pietrele albastre de-ametist, îşi chiamă tovarăşii şi îi îndeamnă
risipă de tezaur, pe care nu-1 poate Dragi amintiri ai dragostei dintâi — ca îngenunchiaţi înaintea icoanei,
stăvili nime?! Şi lacrime cobor pe obrazu-mi trist. să jure că se vor pocăi, dacă vor
scăpa cu viaţă. Toţi cuprinşi de-
Până când? Dar gândul fuge tainic înainte, speranţă urmează povaţa mai mare
— Şi nu-mi poate răspunde nici Când noaptea-i aşternută peste sat lui lor şi cu sufletele sincere, cum
unul din gândurile mele, atât de Şi-o clipă ’n iaru-aducerii aminte numai în faţa morţii le au oamenii,
sfătoase şi de îndrăsneţe, altădată... Tot sufletul meu trist s’a cufundat. jură că se vor lepăda de îndelet
