Page 4 - 1926-06
P. 4

Pag. 54                                  C  O  S  I N  Z  E A  N  A                            7—II. 1926

             gurii  —  probabil  în  dorinţa  arză­  şi  adunase  la  un  loc  tot  oraşul,  Măldărică  înţeles  de  mainainte  cu
             toare  să  facă  şi  ei  un  prisonier  judecătorii,  mai  gravi  ca  de  obi-  şeful  patrulei,  se  apropie  de  unguri
             român  „viu*  şi  cum  nu  observa­  ceiu,  ascultau  în  tăcere  rechizitoriul  şi  mormâind  un  ciudat  „ham-ham“
             seră  şi  pe  ceilalţi  doui  români,  s’or  Comisarului  Regal,  care  încurajat  începu  să  pipăie  pe  fiecare  utgur,
             fi  hotărât  să-l  aştepte  ascunşi.  A-  de  o  pereche  de  ochi  verzi  de  fată  părând,  că  ar  vrea  să  caute  pe  cel
             ceasta  Ta  indus  în  eroare  pe  Măl-  prezentă  în  sală,  ţineâ  să  facă  uz  mai  gras  dintre  ei.  Intradevăr  înhăţâ
             dărică  şi  era  cât  pe  aci  să  o  pă­  de  toată  verva  sa  oratorică  şi  adu­  pe  unul  care  i  se  păru  mai  gras
             ţească,  deoarece  nebănuind  prezenţa  cea  în  vorbirea  sa  argumente  peste  şi îl trase lângă foc.
             inamicului,  a  întrat  în  ograda  casei  argumente  contra  bietului  Măldă­  Şeful  patrulei  porni  cu  ceilalţi
             fără  nici  o  precauţiune,  căzând  dea-  rică,  care  apărea  în  momentul  a-  unguri,  cari  îşi  făceau  cruce  nitân-
             dreptul  în  mâna  ungurilor.  Cama­  cesta  în  faţa  publicului,  drept  chin-  du-se  îngroziţi  înapoi  la  locul  unde
             razii  lui  ar  fi  tras,  dar  se  temeau  tezenţa  răului,  demonul  imoralităţii,  bănuiau,  că  un  frate  al  lor  avea  să
             să  nu  omoare  şi  pe  Măldărică.  Aşa  cauza  tuturor  mizeriilor  sociale  şi  fie devorat.
             erau  nevoiţi  să  aştepte  un  moment  indirect cauza cumplitului războiu.  Măldărică  dădu  „tiutiun“  ungu­
             mai  prielnic,  îndestulându-se  deo­  Hotărât,  atmosfera  era  grozav  de   rului  rcţ’nut  la  foc,  îi  mai  dete  o
             camdată  să  observe  ce  se  petrece  ostilă  clientului  meu.  Simţii,  că-mi   pâine  şi-l  trimise  în  ştirea  Domnu­
             cu  Mâldărică.  Acesta  era  dezarmat,  pierd  curajul  şi  ca  să-mi  menţin   lui,  spunându-i  să  nu-1  mai  vadă
             cum  e  mai  rău.  Un  ungur  îl  înhă-  voinţa,  încercai  să  mă  gândesc  la   niciodată.
             ţase  de  mâna  dreaptă,  iar  altul  îi  lucruri  vesele,  nemai  ţinând  seama   Apoi  Niţă  Buzatu,  barosan  de
             ţinea  strâns  ca  într'un  cleşte,  braţul   de  teoriile  pe  cari  le  învârtea  Co­  naştere  şi  de  meserie  bucătar  a
             drept.  Se  adeverea  bănuiala,  că  misarul Regal.                     companiei,  aduse  alimentele  şi  car­
             vreau  să  facă  un  prisonier  viu,  ne­  Dar  ori  la  ce  mă  gândeam,  gân­  nea  primite  pentru  ziua  aceea  şi  le
             vătămat.                            dul meu se reîntorcea mereu la Măl­  puse la fiert.
               Dar nu era prost Măldărică.       dărică.  Şi  printr’un  bizar  contrast   Ei  las'că  a  fcst  haz,  când  au
               Scrâşni  cumplit  din  dinţii  strălu­  cu  situaţia  în  care  se  găsea  acuma,  adus  la  amiazi  pe  prisonieri  să  le
             citori  de  albi,  apoi  inspirat  de  un  Măldărică  apăreâ  în  amintirea  mea  dea  mâncare.  Barosanii  mâncau  cu
             gând,  izbi  fulgerător  cu  piciorul  pe  aşa cum eră el natural, g umeţ, spi­  o  poftă  turbată  şi  erau  unşi  pe  feţe
             ungurul  din  dreapta,  într’un  loc  ritual, deschis şi bun.          până  din  sus  de  urechi,  în  timp  ce
             foarte  sensibil,  aşa,  că  acesta  scăpă   îmi  păreâ  că-I  văd,  făcând  pe   ungurii  deşi  flămânzi  ca  vai  de  ei,
             braţul  lui  Măldărică.  Ceeace  urmă,  August-prostu cu gradaţii companiei,  priveau  cu  groază  la  canibalii  care
             se  petrecu  într’o  clipă.  Cu  braţul  spunându-le  glume  şi  ghiduşii,  apoi   ie mâncase pe un frate al lor.
             drept  liber,  Măldărică  smulse  dela  când  toţi  râdeau  cu  lacrimi,  Mâl­  Ba  către  seară,  nebunul  de  Măl­
             brâu  grenada  franceză,  o  izbi  pu­  dărică  îi  prindea  pe  neaşteptate  cu   dărică,  face  scăpaţi  pe  doui  dintre
             ternic  cu  focosul  în  fruntea  ungu­  o comandă răstită şi scurtă:   unguri.
             rului  din  stânga  şi  cu  faţa  strălu­  — Drepţi!                      Mai nostim a fost faptul, că peste
             citoare  de  satisfacţie,  spuse  lăsând   Şi  sub  resortul  automat  al  co­  câteva  zile  toată  armata  ungurească
             jos grenada:                        menzii,  gradaţii  luau  poziţia  regu­  eră informată, că francezii au trimis
               —  Dacă-i  vorba  să  murim,  să  lamentară  spre  marea  satisfacţie  a   să  lupte  cu  românii,  trupe  negre  de
             murim cinstit.                      nebunului  de  Măldărică,  care  te   canibali.
               Dar  nu  termină  vorba  şi  văzând  făceâ  să  râzi  şi  când  îţi  veneâ  să   îmi  mai  aduceam  aminte  apoi  de
             pe  unguri  fugind  înspăimântaţi  la  plângi.                          ultima mea întâlnire cu Măldărică.
             vederea  grenadei,  într’o  fulgerare,   Odată,  pe  şesul  Ungariei,  com­  II  întâlnisem  la  Budapesta  pe
             Măldărică  apucă  grenada  gata  să  pania  făcuse  douisprezece  unguri  bulevardul  cel  mai  elegant,  la  braţ
             explodeze  şi  cu  o  secundă  înainte  prisonierl.  Măldărică,  care  deastă-  cu  un  drac  de  unguroicuţă  roşie
             de  a  exploda  o  aruncă  după  ei.  In   dată  comanda  şi  el  opt  oameni  —   ca  un  bujor.  Măldărică  eiâ  neobi­
             timpul  acesta  camarazii  lui  Măldă­  alesesem  din  companie  pe  toţi  ţi­  cinuit  de  fercheş  şi  avea  o  floare
             rică  se  apropiará  şi  puseră  în  bă­  ganii  şi  îi  dădusem  sub  comanda  roşie la casca de oţel.
             taie  mitraliera  vrăjmaşă  spre  tran-   „barosanului“  lor  —  îşi  adună  co­  —  Ce-i  cu  fata,  barosane?  —  îl
             şeiele ungureşti.                   naţionalii,  le  fâcu  o  scurtă  teorie,  întrebasem  surprins  de  mutra  lui
               Fără  să  vreau,  amintirea  aceasta,  după  care  toţi  nouă  îşi  dădură  sărbătorească.
             îmi  aduse  un  zimbet  pe  faţă  şi  mă  cu  scrum  pe  faţă  şi  se  făcură  şi   —  S’trăiţi 1 Nacionai'zare..,
             întorsei  spre  banca  acuzaţilor.  Măl­  mai negri decât îi crease Dumnezeu.   —  Ce nacionalizare, Măldărică?!
             dărică  mă  privea  aşa  de  trist,  aşa  Doui  inşi  plecară  într’o  misiune   —  Nacîonălizăm, s’tră'ţi...
             de  descurajat,  că  simţii  nevoia  de  specială,  iar  ceilalţi  adunară  —  cât   Abiâ  într’un  târziu  mi-am  adus
             a-1  încuraja  cu  o  privire  veselă,  fă-  ai  clipi  din  ochi  —  surcele  şi  fă­  aminte  de  o  frază  pe  care  o  auzi­
             cându-i  un  gest  de  nepăsare  şi  in-  cură  un  foc  mare.  Cei  doui  cu  mi­  sem  şi  eu  într’o  vorbire  a  coman­
             deferenţă  faţă  de  spusele  Comisa­  siunea  se  reîntoarseră  aducând  cu  dantului  regimentului  din  care  fă­
             rului  Regal,  un  căpitan  improvizat  ei  căldarea  în  care  se  fierbea  hrana  cea parte Măldărică.
             în  aceasta  calitate,  care  forţându-se  companiei.  Aranjară  misiunea  —   Dar  nu  mi  putui  continua  firul
             să-şi  dea  un  aer  plin  de  demnitate  vreau  să  zic  căldarea  pe  foc  şi  o  amintirilor,  deoarece  în  sală  se  fă­
             şi  severitate,  fâceâ  pe  interpretul   umplură  cu  apă.  Apoi  înşiruiţi  în   cuse  tăcere.  Comisarul  Regal  îşi
             grav al justiţiei necruţătoare.     jurul  focului,  continuară  să  se  sfă­  torăise   teribilul   rechizitoriu   şi
               Măldărică’  se  sili  să  zimbească,  tuiască  asupra  amănuntelor  planului  acuma  cu  faţa  radioasă  într’un
             dar înghiţi noduri.                 pe care îl ştiau numai ei.          zimbet  care  i  se  lungea  până  la
               Sala  de  judecată  era  arhitixită.   Dinspre  cancelaria  companiei  o  urechi,  primea  emoţionat  zimbetele
             După  procesul  Măldărică,  urma  un   patrulă  escorta  pe  prisonieri.  Când  de admiraţie aie ochilor de fată aşe­
             proces senzaţional care făcuse vâlvă  trecură prin faţa „grupei de barosani“,  zată în întâile rânduri ale publicului.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9