Page 6 - 1926-07
P. 6
Pag. 66 C O S I N Z E A N A -----------------------------14—II. 1926
acuma atâta părere de rău după tot. încetul cu încetul somnul a pă Pe loniţă îl durea trupul în pa
fâşiile de pământ luate de nemţi, truns prin unghere şi într’un târziu nerul Iui nou. Oftă adânc, privind
fâşiile cari ei nici nu bănuiau că nu mai vorbea nime. Se auzea nu cu dor depărtarea câmpiilor ce se
există înainte de război? Şi-au fă mai mersul cadenţat al maşinii. vedea pe geamul murdar al vago
cut datoria faţă de legile tălmăcite Când s'a deşteptat loniţă era lu nului şi un vis lung şi nespus de
de cei mari pentru ei, au dat bu mină. Soarele mângâia câmpiile verzi, dulce i-a furat închipuirea.
căţi din trupul lor şi acuma ce le strecurând raze şi pe geamurile mur ... Demult, demult era copil, soa
mai pasă de ce se petrece în dare în vagoane şi încălzind aerul rele tot aşa mângâia câmpiile şl
urma lor?“ stricat de acolo. Soldaţii aproape el nu se mai mulţumea de alergat
Şi cu atât mai mare era indig toţi erau treji, dar nime nu vorbia. Vara lucra cu părinţii la câmp, la
narea lui loniţă, cu cât mai mult Toţi erau flămânzi, obosiţi, şi toţi vie, noaptea se ducea cu caii în
creştea însufleţirea soldatului din aşteptau să sosească cât mai curând şes, şi cât îi plăcea de mult să
faţa lui. li ghicea după voce cine ori unde ar fi numai să scape de meargă călare, mai ales pe „Corbul“,
este. Era un soldat foarte înalt şi drum. căluţul ce i-1 ţinea tată-său pentru
ioarte desvoltat fiziceşte. Avea ochii călărie. Şi apoi la Râut pe ghiaţă!...
albaştri, acuma însă rămas numai Luneca ca o săgeată, nu-1 întrecea
cu unul, avea părul galben şi faţa nici un băiat... Dar liceul!... Viaţa
mare, rotundă. Din război rămă de şcolar în cursul superior... Ora
S Ă L B A T I C Ă
sese fără piciorul drept de sus şi şul... Iubia mult cartea şi visa uni
mâna stângă din umăr. Era de prin versităţile mari ale Rusiei, visa
Nu ni aştepta de-acum, nu ni aştepta...
munţii Urali şi de mic lucrase streinătatea, viaţa ideală de savant...
la diferite uzine din aceşti munţi. In trupul visătorului tăcut Dar părinţii?... Sărmanii bătrâni!...
Lăsase acasă nevasta şi doi copii. Năvalnice si fără de cruţare, Ce bucurie era el pentru ei!.., îl
Păraie roşii s'au pornit să urle
„Nu, dreptatea nu piere ! vorbea iubeau mult şi-i ascultau sfatul.
el tare. Sfânta Rusie va triumfa In clocote sălbatice de ură Când pleca de-acasă, mama îi da
Şi 'n mugete de fiare...
încă. Vor cădea multe jertfe, nu e bani să nu ştie tata şi tata să nu
vorbă, dar totuş ai noştrii vor în Acolo, unde alte dăţi curgeau ştie mama. Mult au cheltuit bieţii
vinge 1* Melodice şuviţe de lumină bătrâni cu dânsul...
„Nebunule, se gândea loniţă, pri Şi gălgăiri de suflet alb, ...Catincuţa, singura lui soră şi
vind mirat prin gaura măscii la Acum singura mângâiere acum la părinţi.
Cu vuete şi gemete adânci
cârja soldatului, care strălucea la Păraie roşii spumegă şi fierb, Ea şi mai bine ÎI înţelegea şi ÎI
raza de lună ce ieşise de după un Şi hohote demonice s'alungă preţuia. Catincuţa, fată mare, în clasa
dâmb şi pătrunsese în vagon. Cari Rostogolindu-şi bulgării de stânci... a opta acum. Cât de mult doria ea
sunt ai noştrii şi cari ai lor? să plece cu dânsul în streinltate...
Ce dreptate mai aştepţi tu? Te-ai Ascultă cum Sora lui era ca şi dânsul, prima
dus în foc, ai ţinut piept gloanţelor, Furtuna neagră s’a deslânţuit elevă... Dar prietena ei!.. Ludmila...
ai îngrăşat pământul cu sângele tău, Furtună răscolită şi barbară, Avea ochi albaştri, păr galben... Şi
Şi biciul ei aprinde foc în sânge
ai lăsat bucăţi din corp, adevărata Şi ritm nestăvilit de joc aici visul lui loniţă îşi încurca firul.
avere, şi nici nu ştii măcar pentru Ha, ha, ...Da, da... Ochi albaştri... Păr
ce ai făcut aceasta ... Ca un vârtej de ape slobozite... galben... Era prietena Catincuţii...
„Copiii noştrii vor vedea binele, ...Nu m'aştepta de-acum, num'aştepta. Venia în fiecare zi şi făceau lecţii
vor vedea lumina dreptăţii,“ striga împreună... El era cu o clasă mâi
Pe val de ape roşii mă cufund
soldatul. Tot mai adânc, tot mai adânc... mare şi de multe ori le explica lu
Copiii! rânji loniţă sub mască. In trup îmi vâjie biruitor de aspru crurile... După lecţii* el o conducea
Copiii tăi vor pieri de mizerie în Frânturi de cântec colţuros ş'aprins... pe Ludmila acasă, şi cu câtă dra
Pe umeri plutitori
ainte de a prinde cineva de veste In ritm sălbatic, goste îşi făcea acest serviciu. Căuta
existenţa lor, iar tu, care crezi că Pe umeri de văpaie înspumată întotdeauna să fie acasă la ora ho
ai luptat pentru dreptate, iată, te Păraie roşii mă târăsc, tărâtă şi deşi locuiau departe, ei
duci să înfunzi un azil, căci trebuie Mă duc, mergeau încet... Făceau amândoi haz
şi aziluri pline de calici pentru de In frenezii nebune de avânturi când vorbiau, vocea ei moale, blândă
plina mândrie a ţării. O ţară nu Spre măreţii de prăbuşiri... îl mângâia ca o muzică din cele
Ha, ha...
poate trece drept civilizată, dacă mai duioase. Dar dansul!.. Ce bine
Vârtej de ape roşii...
n’are mai multe aziluri de cât uni Ha, ha, ha... era. Dansa în vârful degetelor, abia
versităţi ... atingea cu capul până la barba lui.
Luna a scăpătat din nou după un Nu m'aştepta, nu rriaştepta... Avea talia subţire, mlădioasă, par’că
deal. In vagoane s’a întunecat de Teofil Bugnariu o simte şi acum... El era tot sprin-