Page 5 - 1926-08

21—II. 1926 ----------------------------- ----------- C O S I N Z E A N A — ------------------------------------Pag. 77

PRIMA ZI ÎN EXIL cari cască ochi mari la veneticii scurte, cari cuprind întreg „oraşul“
necunoscuţi, ne facem şi noi int­ acesta cu privilegii de municipiu şi
De SEBASTIAN STANCA rarea festivă în cuibul, care avea cu câteva sute de locuitori, ne pi­
să înăbuşe pentru lungă vreme cură în suflet amărăciunea unor
De opt zile şi opt nopţi fără suspinele sufletelor noastre obidite. triste perspective pentru zilele de
întrerupere ne ţâra locomotiva ca­ Un poliţai ursuz şi întunecat, mâne. Clădirile mohorâte şi secu­
rului de foc, gâfâind de oboseală, neamţ renegat, se îndură după o lare dau aspectul unei închisori din
în lungul şi latul ţării ungureşti. lungă aşteptare să ne ia pomelnicul veacurile trecute. Ele rechiamâ vre-
Ropotul monoton al roţilor de fier şi făcându-ne un aspru rechizitor mile depărtate ale evului mediu,
ne omorâse toate simţirile. Pe fe- cu grele restricţii de internare, ne când puhoiul turcilor s’a rostogo­
reasta vagonului dogoria bătaia ra­ scoate în drum. Grija noastră să lit pustiitor până aci în preajma
zelor de soare, ce cobora spre cul­ ne vedem de plasare. Orice pro­ zidurilor Vienei. Aci pe marginea
mile apusului, cu frânturi repezi în testare, orice reclamaţie se isbeşte lacului FertO, cu malurile încărcate
stâlpii de telegraf, cari aruncau ochii în pustiu de porţile ferecate ale de belşugul celor mai delicioase
de o clipă prin cercevelele geamu­ primăriei. vinuri şi-au adus spahiii şi sultanii
lui. Plesniturile roţilor isbeau ca Prin întunerecul nopţii întovără­ cadânele lor îmbrobodite, clâdindu-le
lovituri de ciocane în tâmplele şiţi câte doi-trei batem deia uşă vile mistice cu boltituri greoae, cu
noastre înfierbântate, iar peste ple­ la uşă. Răsboiul lăsase şi aci multe geamuri colorate, cu firide discrete
oapele ochilor închişi de oboseală case fără stăpâni şi pe acestea, mai cu şi cu balcoane ţintuite în gratii de
treceau fulgere de flăcări roşii cari binele, mai cu forţa, le ocupăm noi. fier înflorite. Aci coborau paşii şi
ardeau usturător. Încremeniţi pe In bezna zidurilor .unui edificiu beii după lupte grele ca să-şi 6-
băncile aspre de lemn, svâcnirile povarniq descoperim pe dibuite o dihneascâ oboseala în braţele moi
cadenţelor, ce se poticneau în ge­ cameră goală îmbâcsită cu miros şi calde ale iubirii fermecătoare.
metul surd al şinelor, nu ne mai de mucegai, cu o mescioară de brad Clădirile cu văleatul şi stema ne-
supărau, priveliştea podoabelor tom­ şi două priciuri militare. Întovărăşit meşască pecetluite deasupra porţilor
natice de pe câmp nu ne ademe­ cu advocatul Ştefan ne înstăpânim păstrează şi astăzi vestmântul sdren-
nea. Eram o ceată de fiinţe abru­ pe acest adăpost, mulţumind lui ţuit al acelor vremi apuse. Fiecare
tizate, nu mai simţeam nimic, nu Dzeu că ne-a învrednicit de atâta poartă cu drugi uriaşi de fier, fie­
mai doriam nimic, numai puteam fericire, să avem unde ne potoli care firidă atârnată de tereştrii înflorite
înfiripa un crâmpei de gândire ho­ lăcomia de odihnă. cu gratii delicate, fiecare balcon cu
tărâtă. Aveam senzaţia că plutim Nici un muc de lumină. Ochiul smaiţul sfârticat ascunde sub stra­
spre o prăpastie neagră şi adâncă obicinuit pe încetul cu întunerecul, tul de muşclnu şi rugină taina
în care să ne cufundam pentru tot­ în lumina mohorâtă a nopţii ce unei aventuri din acele vremuri.
deauna. străbate prin geamul împăienjenit, In umbra acestei aristocraţii sdren-
Eram 14 osândiţi, zece bărbaţi, caută puncte de orientare în contu­ ţuite sălâşlueşte azi un popor hi­
trei dame şi un băiat, intelectuali rile negre ale zidurilor umede şi bridizat de şovinismul maghiarizării,
din jurul Sibiului, pe cari precau- reci. Hainele noastre, neschimbate al cărui ideal e pivniţa încărcată cu
ţlunea autorităţilor ungureşti, ne în- de opt zile, răspândesc în încăperea buţi grele de vin şi desfrâu.
hâţase în noaptea de Sântămărie, îngustă mirezme de duhoare supă­ Cât vezi cu ochii numai coline
a anului 1916 şi ocrotiţi de jan­ rătoare, iar pielea trupului argâsită încheiate în nesfârşite vii ruginite
darmi şi agenţi de siguranţă, Înar­ de intemperiile îndurate ustură şi de arsura toamnei, în marginea ora­
maţi până în dinţi, ne îmbarcaseră arde, ca flacăra unui furnicar de foc. şului cimitirul încins cu o limbă
într’un vagon de cărbuni cu des­ Un ciubăr cu apă găsit în cori­ de pajişte verde, ici colea câte un
tinul : Pahodna Şopron. dorul acestei închisori ne pare un salcâm sau piersec stingher, în colo
După opt zile de chinuitoare adevărat arhanghel mântuitor. Nea- nicio vegetaţie. Iar spre răsărit se
inerţie, foame, frig şi dogoreală, vând însă decât rufele de pe noi, lâfăeşte larg şi molatic apa lacului
iată-ne ajunşi la ţinta exilului: oră­ nu ni-se îmbie altă soluţie, decât argintiu, ale cărui maluri se topesc
şelul Rust, din pragul lacului Ferti), să ie lăpădăm şi storcându-le în în zarea cenuşie.
în judeţul Şopronului. apa rece şi binefăcătoare să le în­ In această oază a pustietăţii creşte
Pe un drum de ţară moale si credinţăm atotmilostivei naturi spre tot mai larg hotarul desnădejdii
nisipos pornim dela gară în gru­ competentă rezolvire, atârnându-le noastre, pe suflete ni se cerne po­
puri râsleţe tărându-ne oasele încre­ în câteva cuie răsleţe, bătute în vara de plumb a amărăciunii, şi
menite şi înotând prin praf până perete. Tot acest ciubăr salvator ne avem senzaţia că suntem surghiuniţi
la glesne. Trecem prin nesfârşite face preţiosul serviciu al unei băi undeva departe pe meleagurile vea­
vii, bolnave de otrava brumei, gru­ în condiţiile cele mai primitive. În­ curilor trecute.
purile se destramă şi fiecare îşi veliţi apoi în scoarţele de pe paturi, Tolăniţi pe ţelina bătucită ne dăm
poartă povara fiinţei sale cu truda somnul mult dorit ne fură şi ne ţine pradă gândurilor fugare, nostalgia
unui instinct mehanic. Cei şapte amorţiţi până târziu în lumina di­ taie firul vorbelor, toamna flutură
chilometri ne par o vecinicie. Dru­ mineţii următoare. funigeii peste câmpul amorţit, un
mul se tot lungeşte, încovoindu-se Abia acum, cu simţurile potolite, vultur spintecă văzduhul, ochiul
după coline pentru ca să răsară începem să ne cumpănim rosturile nostru ispiteşte culmile din zare, iar
dincolo tot mai lung şi mai des- sorţii noastre urgisite. In metamor­ gândul copleşit de jalea ce ne aide
nădăjduitor. foza lor cenuşie rufele noastre, u- aleargă departe spre răsărit.
In amurgul serii de 5 Sept. pe mede încă, ne dau totuş deliciul Vremea trece, iar în suflet
când cirezile de vite coboară de pe plăcut al primenirii. Creşte jalea val cu val.
coline, intrăm şi noi în sat. Ames­ O zi senină şi domoală de Sep­ Când te-oi mai vedea eu iară
tecaţi cu aceste animale blânde, temvrie. Revista celor patru uliţi Mult iubitul meu Ardeal?