Page 12 - 1926-09

Pag. 88 ------------------ --- C O S I N Z È A N Â - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - ‘28-11. 192Ô

Se apropie de ţărm, se aplecă, mănăturile ogoarelor. Fără de apă — Eu sunt mai veche ca pă­
dar eu avusesem grije să mănânc nu trăeşte nici o vieţuitoare în lu­ mântul.
pe dedesubt ţărmul, şi Anişoara mea asta, fie iarbă, pom, pasere — Eu am înecat odată lumea
căzu în apă. Nu era adâncă, nici sau om. Fără să bea, nime nu poate întreagă.
până la brâu. Ea încremeni întâi trăi. Vieţuitoarele care se pot mişca — Eu strălucesc în curcubeu.
de spaimă, dar văzând că nu se ne caută ele, pe celelalte le căutăm — Şi toate la olaltă, apa de râu,
cufundă, şi simţind răcoreala apei noi şi le stropim mereu la rădă­ apa mării, apa ploii şi a norilor, nu
începu de-odată să râdă, şi să stro­ cină. Dacă apa n’ar mai lucra un facem altceva decât ascultăm, ca
pească cu apă. Dup’un răstimp ră­ an de zile, pământul întreg s’ar neşte ostaşi credincioşi porunca
mase uimită când se uită la mâ- schimba într’un pustiu fără vieaţă. Domnului. Descopere-te înaintea noa­
nile ei : erau albe ca laptele. Erau Şi de-odată vorbiră mai multe stră dascăle, căci glasuri sfinţite îţi
mânile ei ? Se uită în oglinda apei glasuri: vorbesc.
şi-şi văzu obrazul cănit. Şi de-odată — Eu stâng focul. Mă trezii din piroteala mea. Soa­
simţi o dorinţă arzătoare să şi-l — Eu mân moara. rele era trecut de amiazi. Pălăria
vadă alb ca şi mânile. Începu să — Eu aleg aurul. îmi era de-o parte. Se vede că as­
se spele pe obraz, pe grumazi, prin — Eu port corăbiile. cultai de poruncă şi mă descoperii.
urechi. Mă-sa o găsi bâiăcârindu-se — In mine trăesc peştii. Îmi făcui cruce şi mă închinai îna­
în apă“. — Eu sparg stânca şi ţişnesc intea puterii Dumnezeeşti care, iată,
— Da, zic eu, sunt copii încăpă­ izvoare. trăeşte şi într’un strop de apă.
ţînaţi cari nu vor să se spele cum
se cade. Unii abea dau pe ochi şi
pe vârful nasului.
— Am întâlnit destui în drumul P O V E S T E V E C H E
meu, dar până la urmă pe toţi i-am
biruit. Ba i-am învăţat nu numai DE MIHAIL STRAJE
cum să se spele, ci cum să se cu­
funde în apă. Hehei ! pe câţi fri­ LVI I. IACOBESCU
coşi i-am învăţat să înoate.
— Plăcerea mea e, începu alt I. — C’apoi amu ploile’s reci. In-
glas, să învăţ copilele tinerele cum Eram cinci vânători porniţi din gheaţă degetele coane, zău! In casă
să spele rufele. Le ademenesc cu târg peste ogoare umede măturate era cald.
cântece pe ţărmurul râului, le ade­ de vânt, străbătând porumbişti pustii Gălăgia întreruptă o clipă cu in­
menesc cu undele călduţe, cu care ori mirişti întinse, trecând prin sate trarea unui întârziat se începu iarăşi
le tot mângâi picioarele. Dar munca posomorâte, amorţite în tăcerea cu întrebări şi lâsete.
grea începe după ce s’au hotărât greoae a zilelor, îndurând de dorul — V’am văzut răsărind în drum,
să iea o rufă în mână. Nu ştiu cum unui epure frigul aspru al toamnei de pe câmp, pe la hanul Iui Voinea,
s’o ţină, cum să o moaie în apă, târzii, drumurile grele desfundate de mai adăugă bătrânul, auzindu-ne
cum să o stoarcă, dar mai ales ploi necurmate. vorbind de rătăcirile noastre.
cum să zolească. In încercările lor După două zile de alergătură pe Hei, ce era odată acolo şi ce-aţi
cele dintâi, aproape eu singură le coclauri, cu genţile aproape deşarte, fi găsit! Vânători, cărăuşi, geambaşi.
spăl rufele cu care vin. Cât nu trudiţi, ridicarăm dealul Galbinilor. De când cu întâmplarea aceia, ni­
trebue să mă frâng, să spumeg, să In vale satul dormita pleoştit sub meni nu ia honul în clrrie. Zidurile
le stropesc chiar în ochi, pânăce bura purtată de vânt, ca un nevoiaş se crapă şi cad, coperişul se sparge
învaţă cum trebue să mă folosească. sub sumanul ferfeniţă. de ploi şi vânt. Boerul pierde. S’aude
Dar, îmi place să le învăţ, pentrucă să-l dărâme, să ridice în loc, moară.
aproape toate-s harnice şi le place Aproape de sat, între trei drumuri — Ce întâmplare moşule, îl în­
să vadă rufele albe ca zăpada. Nici înguste svârlite ca o panglică dea- trebai.
nu e nimic mai respingător decât lungul văilor, ne întâmpină un han — Nu ştii, nu ştiţi? Cine nu ştie?
o cămaşă sau o basma murdară, pustiu cu o fântână cu ghizdurile- Atunci să vă spun.
dărâmate.
când apa stă la îndemâna tuturor. Ne-am lepădatmantaleleude.In so­
— Da, „se porni alt glas“ noi Două ferestre zăbrelite des, cu bă dogorea pâlpâind cu limbi jucăuşe
curăţim bucuros toată lumea : stră­ geamurile scoase, te priveau adânc, para unui foc vesel de crengi uscate.
zile nemăturate, coperişele caselor, ţi se înfigeau în minte ca ochii Şi în lunecarea vinului cald prin
penele bietelor raţe şi gâşte care unui înecat. vine, aproape cu somnul în gene,
nu trăesc pe lângă ape, lâna cea Mai văzusem cândva hanul ăsta, ascultam ca furat de adierea altor
unsuroasă a oilor, trupurile albe dar acum nu ştiu de ce îmi strecură timpuri vorbele moi, liniştite, ale
ale vitelor. Curăţim şi spălăm pe un fior de ghiaţă prin spate. moşneagului.
om delà botez şi până la moarte. — Url’a pustiu pe aici, zise unul — Amu — e mult de pe vremea
Care copil n’a trecut prin băile din noi. aceia. Să tot fie patruzeci de ani.
noastre călduţe? Cu cine se joacă Cunoşteam în sat un puşcaş bă­ Era un flăcău, feciorul lui Leonte
ei mai întâi în albii decât cu stropii trân, moşneag vesel, veşnic cu o Plăeşu.
de apă când ciopâe cu mânuţele lulea de pământ negru între gingii. îşi făcuse oastea în târg la Roman,
în apa caldă? Şi care trup e pus — Bucuroşi de oaspeţi?.. şi ca tot omul gospodar, moş Leonte
în mormânt înainte de-a fi spălat? — Bucuroşi, bucuroşi. Dumneta îi zise într’o bună de zi:
— D'apoi adăpătoare ca şi noi eşti coane? — Mâi băete, cât o să stai fără
unde se mai găsesc? Ziua noaptea Moşneagul privi fugar, şiret, gen­ de rost? Noi îmbătrânim, ne perdem,
adăpăm şi pajiştea ţelinilor şi să- ţile noastre, apoi clipi răutăcios: şi mâini, poimâini ne-o cânta popa