Page 4 - 1926-09

28-11. 1926 - - - - - - - - C O S I N Z E A N A - - - . . . . . . . Pag. 89

Gheorghe „veşnica pomenire“. Amu O şuerătură înceată, apoi Băduţ ş) flăcăii sătui de snoave şi tâcale
ce te faci. Vorbă nu e, mintos eşti, se piti sub ră chiţi. se aciuară trudiţi.
dar sfaturile unui părinte prind cu — Cine-i acolo, răsună vocea Noaptea arata de ducă. Glasul
temei şi ne-ai da bucuria să măn- groasă, răguşită a lui Voinea. Ni­ de taină al pârăului murise şi el la
gâem nepoţii. meni nu răspundea şi el socoti depărtarea aceia, adormise de cale
Băduţ, doar a lăsat capul aşa pe mai bine să sloboadă un foc de şi vorbă.
piept şill-a răspuns: puşcă. Bubuitura porni răscolind — Trebue să plec.
— Nu. Să fiu slobod vreau, să văile. Câinii se dădeau ca la lup, — Mai stai, şi Băduţ o apucă
colind lumea asta mare şi să nu-rni apoi într’un timp glasurile Ie amuţiră, de braţe ţinând-o puternic. Intr’o
pară rău de tinereţe. şi Voinea se sui îa podul şurei vreme Anica grăi:
Şi bătrânul a oftat, l-a lasat în cercând să-şi ducă epureşte somnul — Vezi Băduţ, e păcat mare ce
voe, dându-i drept în gând. plin de griji şi gânduri. facem, mare păcat. Voinea e rău şi
Şi vremea trecea, şi lumea se Intre răch'ţi Băduţ aştepta cu aspru. De el mă tem ca de moarte,
minuna de burlăcia lui Băduţ, şi inima să-i spargă pieptul. O mo- şi frică mi-e să-i cat în ochi.
lumea prinse să şopote într'o vreme găldeaţă cenuşie răsări lângă el. Băduţ tăcea, se uita la ea, o asculta,
de* o dragoste cu păcat. — Tu eşti? căuta să-l fure din priviri fiorul
Iar gurile rele purtau din Ioc în — Eu. pătimaş pentru dânsul.
loc şoapta aceia, o înfloreau, şi aşa Şi Anica i se lăsă în braţe, por­ Un foşnet îi făcu să tresară. Voinea
— ajunse la urachea lui Volnea nind tăcuţi în luncă. răsări lângă ei — înalt — cu capul
hangiul. Voinea tresări. I se păruse că un gol. Anica ţipă scurt. Băduţ ţâşni
pas uşor lunecase lângă şură. Se în sus.
II. ridică încetişor de pe culcuş; întinse — Nemernicule !
Frumoasă muere avea Voinea, han­ urechea la pândă. Noaptea se urzea Deoparte femeea îi privea cu ochii
giul dela răscrucea drumurilor. Fru­ mereu — înainte — tăcută. măriţi de groază, aştepta ceva în­
moasă de samăn nu-i aflai multe — Poate i se păruse. spăimântător, se curma lipită asupra
sate împrejur, şi Ia Voinea vinul era Apoi repede se lăsă jos pe gura pământului.
dulce, răcoritor în nămez de vară podului, cu puşca în mână. Un câine Apoi se ridică fugind, chemând
ferbinte, iar hangiţa zâmbea şiret se apropie gudurându-se. Hangiul în noapte cu glas sfârşiat de nebunia
privindu-te odată adânc de sub îi mângâie părul aspru şi des ultân- morţei ce-i răscolea sângele.
sprincene stufoase. du-se în cursul drumurilor pânditor, Cu o lovitură puternică, Voinea a-
Se ’mbăta Băduţ de vinul adus apoi intră în limba de pădure rară meţi pe Băduţ, şi se repezi în urma ei.
de departe, din podgorii vestite, se ce se ridica odinioară în faţa hanului Ecoul luncei mai fu trezit atunci
îmbăta de vin, de ochii aprinşi ai între două drumuri. Locurile erau de-o împuşcătură, şi se făcu tăcere...
hangiţei. pustii, tăcute, şi el se linişti, vesel Moşneagul îndesă încă un cărbune
Moş Leonte nu pricepea frământul de gândurile ce-1 cercaseră. în lulea, sorbi odată adânc slobozind
feciorului, se înegura. Apoi ochii i Dar şoaptele satului i se strecurau un nor de pale albaştrii, şi urmă:
se înveseliră într’un rând. fără de vrere în minte, stăruitoare, — Băduţ s’a prăpădit la cinci
— Mai târziu nesilit s’o strânge supărător, şi el scutură capul în­ săptămâni după aceia. L’au găsit
la casa lui... gânând : oamenii lângă Ortoaia, acolo sub
Şi vremea iarăşi trecea, aşa, în — N’a fost nimic, nu. Frica răchiţi... *
voia ei, fără prea multe griji, ori hrăneşte năluci... îşi râse de spaimă,
dureri prea mari. Timpul răstoarnă îndreptându-se spre şură. Glasul bătrânului se stinse oftând.
şi ridică multe în cale, şi cu astea Dar... se opri. Afară, vântul început de dimineaţă
toate, Băduţ începu să fie vesel, iar — Anica ce-o fi făcând? se potolise şi el. Noaptea se lăsa
nopţile verei le petrecea mai bucu­ Şi cu paşi de pisică se strecură înecată, neagră ca un zăbranic de
ros afară pe un mănunchi de iarbă, până la prispă. jale. Toţi tăceau — tăceam şi eu
. când, într’un târziu se ridica nesimţit, Aşternutul era gol. — ascultam trozniturile lemnului
sărea gardul şi se perdea în pădurea Năuc se lăsă ameţit jos, cu urechile din vatră, care povestea mai departe,
de popuşoae lăsându-se ca o nălucă ţiuind. ne arăta în glasul lui şi el icoane
la vale, până ieşâ în luminiş, la — Lumea, şopti el, lumea... dintr’o lume apusă, icoane aici
părul Ortoaiei. O lua apoi în sus Dar tot atunci se ridică. O mânie liniştite, aici dureroase, despre o
pe mal. surdă îi spărgea pieptul, îl îneca, dragoste şi sfârşitul ei într’o noapte
Satul rămânea între dealuri, şi Ia o mânie cum nu crezuse să aibă cu lună, în lunca ce se întindea hăt
departe, până se pierdea în maluri
răscrucea celor trei drumuri i se vreodată. mâncate adânc de apă repede.
ridica nelămurit, scăldat în candela IV.
lunei hanul lui Voinea, cel cu plete
negre ca păcura lăsate pe umăr, şi Din spatele hanului lunca pornea
mustăţi de haiduc. departe, netedă, cu câteva viroage
ici, colo, până în malurile Şiretului,
întărit de ceea parte cu dealuri
III.
păduroase, negre în puterea nopţii.
Luna strălucea ca ziua. Spre postata Bereştenilor, în lungul
Tăcerea se plămădea stăruitoare luncii la vale, se izeau abia — li­
în necruprins. curici — focurile flăcăilor ce dor­
Pârâul Ortoaiei îşi mai şoptea meau cu vitele ’n luncă.
doar dragostea, celor câtorva flori Târziu, după cântatul cocoşilor
ce-i mângâiau unda. focurile se potoleau unul câte unul,