Page 7 - 1926-09

Pag. 92 C O S I N Z E A N Â ----------------------------------------- 28-11. 1926

O dramă de acest fel refuză cu L I T U R G H I A N O R I L O R
dispreţ să se intereseze de intriga
evenimentelor, de desfăşurările psi­ - EMIL VERHAEREN -
hologice, de tezele morale ori po­
litice ale teatrului obicinuit. Ea se
eliberează de orice tendinţă politică S’au strâns atâţia nori pe cerul iernii
sau teză morală, de orice fapt em­ Prin pânza lor s'arată luna luminând,
piric, extern ori intern, psihologic Ca un măreţ potir spre care norii
ori sociai. Nu fapte, metafizică vo- lot trec să se cuminece pe rând.
eşte ea. Deaceea urzeala dramei
expresioniste e desemnată cu gro­
solănie', cu o făţişe dispreţuire a Tăcuţi trec norii: îngrozitoare ceată,
tehnicei şi a meşteşugului,' rămâ­ Trec muţi pe bolta pururi nemişcată
nând, din punctul de vedere al vieţii Şi mii de geamuri de biserci luminoase
de toate zilele, un furnicar de ne- Aruncă 'n zări lumini misterioase.
verosimilităţi şi de contraziceri. Par­
ticularitatea timpului şi a locului,
pătrunderea coloritului, cunoscut în De sus se uită noaptea ’nspăimântaţă
drama istorică, al timpului şi al Şi vede ’n fundul apelor curate
soaţiului, o mişcă până la milă. Cum îşi urmează norii liturghia împingându-şi
Drama expresionistă se desvoltă Mereu, pe ccr, fantomele ciudate...
în timpuri şi locuri nepsihologice
şi nereale, — în domeniul ideilor TEODOR MURĂŞANU
pure. Orice formă de obiectivism în
acţiune pe scena timpului şi în
spaţiu, în favoarea personagiilor, e
respinsă şi dispreţuită. Nimic din tr’un suflet, diotr’odată se surpă şi din personagii nu sunt decât per­
ceeace e particular şi hotărât în dispare şi erupe la lumină haosul sonificările stărilor sufleteşti ale e-
spaţiul în care se desvoltă ;actiunea, nesfârşit, viaţa curată, fără formă, roului, fragmente din sufletul său
caşicând individul ar iradiâ din nelimitată, care cere să se reali­ proiectate pe scenă. El nu mai lup­
sine spaţiul în care se plimbă; de zeze ca atare. Doborît de vântul tă contra puterilor destinului din
aci foarte frecventa săltare a acţiu­ furtunei, acest suflet purcede abă­ afară, ci contra propriului demon.
nii dela un Ioc la altul. „ tând tot din caîe-i, până când sau Deaceea personagiile tind să se to­
Sufletele pe care drama expre­ se frânge, sau găseşte pacea într’o pească în fantasme, acţiunea în vi­
sionistă le aduce pe scenă nu cu­ afirmare a vieţii unde în centru ziune şi halucinaţie. Succesiunea
nosc desvoltările încete şi gradate, nu-i individul, ci omenirea, nu Eul, actelor e succesiunea cadrelor ori
nu procedează decât prin sărituri ci Omul universal. Acesta e rit­ etapelor, ori staţiunilor via cruciş
şi zguduiri, prin sfărâmări şi ilumi­ mul de desvoltare al dramei expre­ pe care Omul trebuie s’o parcurgă
naţii grabnice. Nu devin, sunt. Nu sioniste, în cazul când sintetizează. până la descoperirea de sine însuş.
se fac, se manifestă, se exprimă Şi când sintetizează nu e totdea­ Monologul tinde să se toarne într’o
(de unde numele de Expresionism). una pentru Iubire. Cei’ mai proas­ mărturisire, în extazul liric, în care
Sunt suflete înafară de devenirea peţi expresionişti (Weiss, Bronnen), protagonistul îşi urlă nesfârşitul chin
temporală şi prin urmare drama nu pierzând nădejdea de a mai ieşi al singurătăţii sale sau veselia de­
are o adevărată desvoltare, în înţe­ din haosul instinctelor brute, rea­ lirantă a dumnezeirii regăsite. Drama
lesul obicinuit al cuvântului; sce­ firmă cu disperare natura pură con­ tinde către lirică. Lirica iarăş, către
nele sale sunt mai mult coordonate tra spiritului. In tendinţele sale din misterul sacru, către pantomima sa­
decât subordonate; seria lor nu e urmă Expresionismul porneşte a se cră. Drama expresionistă realizează
nerăsturnabilă ca a unei drame ce transforma într’un naturalism â la după o jumătate de veac tragedia
se desfăşură în timp; personagiile Wedekind, care e o exaltare a tot dionisiască întrevăzută de Nietzsche:
sale sunt fiinţe prin excelenţă so­ ceeace e săbatec şi brutal în fiinţa deslănţuirea forţelor primordiale ale
litare, în mod intim şi adesea şi noastră. Sau haosul instinctelor fiinţei, reprezentarea pe scenă a
exterior desrădăcinate din legăturile preamărit ca atare, sau extazul mis­ misterului omului şi al vieţii. Stilul
familiare sau sociale, pelerini în tic. Expresionismul nu cunoaşte de­ nu cunoaşte perioadele laborios zi­
căutarea Iui Dumnezeu şi -a omu­ cât extremele. Ignorează termenii dite, e sau sec şi telegrafic, sau
lui, indivizi universali, nu abstrac­ medii. Ori Eul, ori omul: niciodată vizionar de extatic şi eruptiv: nu
ţii ci tipuri (poetul îi numeşte cu oamenii. Ori Natura, ori Dumnezeu: povesteşte, nu descrie, nu analizează,
nume comune), suflete reduse la niciodată Societatea. Aceasta lipsind, nu raţionează, ci sau declară sec,
ceeace constitue nucleul esenţial al se cutremură ceeace e o consecinţă sau bolboroseşte sălbatec şi cântă
vieţii omeneşti: drama dintre Viaţă naturală a ei: dialogul. si delirează.
şi Formă, dintre Haos şi Ordine, Drama expresionistă e prin e- ’ Trad. A. D.
dintre Natură şi Spirit, dintre E- senţă monologul unui suflet solitar,
goism şi Iubire. Nu caractere aşa­ care vorbeşte pentru sine şi nu ca
dar, adecă entităţi psihologice în­ să i-se răspundă. Dacă întreabă, nu Cetitorii noştri sunt rugaţi
chise în hotare bine desemnate şi aşteaptă răspuns. Iar când vorbesc a-şi reînoi fără amânare abo­
precise, ci suflete în furtună şi două suflete, dialogul e aparenţa
erupţie. sub care se ascunde realitatea ’a namentele şi a-şi plăti restan*
Ţoţ acşeace e ordine şi formă îp- două monoloage încrucişate. Multe ţele de pe anul trecut,