Page 4 - 1926-10
P. 4

Pag. 100                            ------- C  O  S  I N  Z  E  A  N  A  - - - - - - - - - - - - - -  ------------------------------- 7—III 1926

            răpi, cum răpesc vulturii prada, le  VALURI ŞI GÂNDURI                    Cei  rămaşi  au  văzut  mulţimea
            duse adânc în necuprins şi acolo,                                       flămândă adunată  în jurul robilor
            undeva  departe,  le  isbi  de  stânci   Şi ziua gândul,                ca în jurul unui prânz copios Şi-au
            şi apoi se linişti.                 Şi noaptea visul                    văzut  tovarăşii  cu  ochii  deschişi
              Naufragiaţii se urcă pe stânci, tre­ Şi'nchipuirile frumoase,         mari de spaima morţii, i-au văzut
            când în interiorul insulei. Pământul   Şi amintirile de-arândul         clătinându-se sub ameninţarea sfâr­
            e pustiu, liniştea-i deplină şi mis­  Fiinţa ta mi-o împodobesc...      şitului, le-au auzit ţipetele de agonie
            terioasă. Soarele e la asfinţit, e roşu  Şi cine ştie cât de lung       şi-au tremurat la urletele mulţimei
            ca o prevestire de nenorociri. Cerul   Firul basmului s'a toarce?       indestulită în pofta-i de animal.
            şi  stâncile,  apa  mării,  se  îmbracă   Cine ştie dacă mâne             Iertfa se sfârşise, Zeul îşi îndes­
            într’o umbră roşie. încet, încet în­  In patria pustie nu ne vom întoarce?  tulase mânia de atotputernic.
            tunericul vine s’o destrame şi acum   Revino dar,                         Coşciugurile celor morţi au tost
                                                             }
            dungile roşii s’aseamănă valurilor  Această punte  ngustă               trecute pe sub ferestrele închisorii.
            de sânge. Ca şi când o viaţă ar fi  S’o trecem împreună,                Cei jertfiţi aveau faţa suptă şi albă ;
            sugrumată în lupta întunericului cu  Şi-apoi de-acolo să privim în urmă   iar  ochii  le  erau  deschişi  mari  şi
            roşul viu, s’aud murmure de bles­   Cum pe calea noastră                ei erau vii. O strălucire stranie, o
            tem sau rugăciune. Naufragiaţii văd   Alţii se adună...                 dorinţă blestemată şi mai tare de­
            ivindu-se  pe  cei  mai  îngrozitori                                    cât moartea, licărea şi-acum în ochii
            dintre oameni. Înalţi, cu faţa suptă             *   *  *               celor duşi.
            şi palidă, par nişte cadavre înviate                                      Cei rămaşi tremurau şi-şi bles­
            de-o  noapte  blestemată.  Au  ochii   Nu veni mereu să-mi cânţi        temau viaţa. Instrumentul morţii îl
            vii, strălucitori ca două pumnale de   Durerea ta adâncă,               simţeau crud şi diavolesc. Chiotele
            oţel, privirile le sunt lacome ca ale   Căci inima-mi demult s'a stins,  mulţimii îi trezi din visările triste.
            fiarelor flămânde de sânge.         De şi mai baie încă...              In  locul  unde  tovarăşii  le-au  fost
              Nenorociţii naufragiaţi, părăsiţi de                                  jertfiţi, au zărit zece rubine, mari
            Dumnezeu şi de noroc, nu încearcă   Când stau tăcută ca sihaştrii       cât un soare de vară, rubine stră­
            să se împotrivească năvalei indige­  7u fugi de umbra rece,             lucitoare şi scumpe. Mulţimea dansa
            nilor. Legaţi cobză, sunt duşi înain­  Nu te sili un foc s'aprinzi      înebunităde vraja lăcomiei.
            tea regelui, în palatul cel mai ciu­  Când altul nu se trece...           Prisionerii şi-au înţeles sfârşitul.
            dat pe care l’a zidit vre-odată minte               *                   Sângele  lor  era  furat  şi  vărsat  în
            omenească.                                       *     *                străluciri de piatră scumpă. Se ve­
              împodobit  cu  rubine  mai  roşii   Sărmane,                          deau toţi zei strălucitori, împărţitori
            decât  focul  cel  mai  viu,  e  înecat   De i plânge                   de binecuvântarea roşului scump.
                                                                                    Acum nu-i mai îngrozea sfârşitul.
            într'o  lumină  groasă  de  sânge  şi   Doar cu picături de sânge       Lăcomia de strălucire se strecură
            după-cum  strălucirea  de  rubine   Căci lacrimi nu mai ai demult..,    în sângele lor vicios.
            creşte sau scade, se nasc valuri de   Demult s'au stins                   Când lordul Charles Seymour ră­
            strălucire  purpurie,  valurie  într’o   Făcliile speranţei tale vii    mase  între  cei  din  urmă,  veni  Ia
            mare  de  păcate.  Când  razele  de   Şi ponegrit                       el fiica regelui, frumoasa Ala şi îi
            soare se mestecă cu rubinul, roşul   le prinde'n mrejele minciunii      vorbi, iar inima tinărului nobil în­
            e trandafiriu şi dulce, e o muzică   încrederea în vorbele pustii...    ţelese şoapta : „Streine, ochii tăi sunt
            divină, un suspin de dorinţe sfinte.   In visul tău viaţă nu e...       mai strălucitori decât cel mai scump
            Când  umbrele  norilor  s’aştern  în   Iubirea ta                       dintre rubine, roşul buzelor tale e
            palat, când noaptea s’apropie ca un   Dispreţul o'ntâlneşte...          mai plăcut decât cea mai fermecă­
            hoţ, roşul e des şi vicios ca o crimă.  Şi proaspete în jur răsar morminte
                                                A ţintelor frumoase,                toare piatră, vocea ta e mai dulce
              Pe  tron,  pe  un  taler  de  argint,                                 decât sunetul pietrii bogate. Vreau
            un rubin de o mărime nemaivăzută,   A drumurilor sfinte...              să te scap de osânda ce te aşteaptă.
            restrânge străluciri de soare. Pri­  Şi... plângi tu suflete  f         Totul  e  pregătit,  la  noapte  vom
            virea indigenilor e răpită de stră­  Cu picături de sânge ntunecat,     încerca scăpare.“                ,
            lucirea lui ca un copil neapărat de   Că'n  lumea  asta                   Noaptea sub aripa întunericului
            tigrul flămând. Sufletul lor se hră­  Din  câte  ai  iubit              Ala vrea să-şi scape Iubitul.
            neşte din luminile rubinului, îl do­  Atâta ţi s'a dat...
            resc cu patimă, îl mângăe cu iubi­                    Elena Dobroşinschi
                                                                                      Au rătăcit zile de-arândul. Ajunşi.
            rea lor şi-l proslăvesc în dorinţa lor.                                 într'o margine de stat, fugarii se
              Oricine întră în palat se prosterna                                   simt biciuiţi de foame. El îşi aco­
            înaintea rubinului, îi săruta cu sfin­  ii [Rubinul era Zeul insulei, adora­ pere faţa şi pleacă împreună să cer­
            ţenie undele de lumină, îi înghiţea   rea Iui religia indigenilor.      şească hrană.
            cu lăcomie razele de foc.             Prinsionerii erau cincisute la nu­  O femee le întinde dintr’o mână
              O fecioară palidă, de o frumuseţe  măr. Au fost duşi într’un castel cu  fructe hrănitoare, cealaltă şi-o des­
            demonică, însotiţă de altele douăs­ ziduriie groase, unde aşteptau tre­  chide ţinând în mână un păianjen
            prezece,  execută  un  dans  straniu,   murând sfârşitul, pe care îi bănuiau  lacom ca stăpâna sa. „Vreau pre­
            un dans cu mlădieri de şarpe ve­    îngrozitor.                         ţul fructelor“, le sbiară ea. Ala zâm­
            ninos, ascultător îmblânzitorului, dar  Dimineaţa,  zece  dintre  ei  fură   beşte. îşi desface braţul alb şi-l în­
            duşman  celor  cari  îl  privesc.  Se  ferecaţi în lanţuri şi târîţi ca nişte   tinde lăcomiei păianjenului. Femeea
            roteau în jurul rubinului, îl mângăiau  netrebnici spre destinul aspru, în­  ucide  păianjenul  şi  are  un  rubm
            cu privirea şi-l preamăreau cu lă­  soţiţi de ţipetele ameninţătoare ale  minunat.
            comia.                              gloatei.                              Lordul priveşte cu lăcomie bo­
   1   2   3   4   5   6   7   8   9