Page 5 - 1926-11
P. 5
14—111. 1926 ----------------------— — C O S 1 N Z E A N A — Pag. 113
— »Frumos da.* C Â N T E C tors in cuibul din care plecasem.
— »Şi oamenii par a fi cumse Pe prispa casei ne oprirăm. Şi a-
cade.“ Ziua e spre seară. colo ne îmbrăţişarăm în ciuda unui
— „Oamenii? Oamenii nu sunt Soarele coboară sat întreg, în ciuda vieţii care fu-
tocmai aşa de cumsecade.“ geâ sărind din durere în durere, ca
Trepte largi de nori. un pârâiaş din piatră în piatră. In
— „Dece? Pentrucă primesc pe odaia cea bună n’am mai avut ce
bieţii militari în odăi în cari nu Vântul în/ioară câutâ. Toporul fu aruncat în curte.
s'a făcut niciodată focul? — Maria Norii călători.
râse. Aveâ un râs limpede, care-i Dar fericirea e totdeauna scurtă.
arătă două şiruri de dinţi albi şi Suflate de vânt, După câteva săptămâni regimentul
mici. Nu voi însă să-mi răspundă. Castele de-argint meu plecă spre front. In cea din
„Şi pentrucă stau cu toporul lângă — Vis donquixotesc — urmă noapte, Maria plânse ca un
ei când le intră un ostaş în casă? copil.
Maria râse mai departe, apoi mă Suflate de vânt. — „Dece te-am iubit 1 — îmi
întrebă privindu-mă în ochi: Lin se prăbuşesc. spunea ea. — Trebuiâ să ştiu că
— „Dar ce să facă? Unde să-i nu erai pentru mine. In lumea ta o
primească atunci când în casă e o Nebunului dor, să-ţi fie ruşine să spui că ţi-a fost
femee singură? Şi toporul? Dar e Din pulberea lor dragă o ţărancă. Ş> acum te duci t
pentru cei ce nu-şivăd de treabă. Făuri-voiu azi, Şi eu rămân singură! O să mă în
Şi o femee tânără are nevoe de el.“ Nebunului dor, chid în casă şi o să plâng, o să
— ,Ei da, o femee tânără şi atât plâng* !
de frumoasă ca dumneată.“ Un mândru privaz. Încercam s’o liniştesc, să-i dau nă
— „Frumoasă? Dece vă râdeţi dejdi. Ii promiteam că la întâiul pri
de mine?“ Chipu-i florentin, lej o să vin s-o văd. Că după răs
Pe albastrul fin boiu o să petrec în fiecare vară în
— „Îmi râd de dumneata? Dece
să-mi râd? Spun şi eu ce văd, ce Care curge sus, satul ei.
simt. Uite am colindat ţara întreagă Chipu-i florentin, — „Vorbe, vorbe ! — îmi răs
din hotar în hotar, din sat în sat Astăzi fi-va pus. pundea ea. — Odată uşa închisă
şi n’am văzut încă un chip ca al în spatele tău, e închisă pentru tot
Măriei care-mi stă acum înainte“. Aurel Decei deauna. După răsboiu ? Ai să vii
— Ea îşi plecă ochii. dâpă răsboiu? Cine ştie ce o să
— „Lăsaţi, aşa sunteţi bărbaţii“. fie atunci ! Şi chiar dacă ai să treci
— „Asta e părerea mea. Dar e militar. Eşirăm. O noapte senina de vr’odată pe aici, n’ai să te mai
frig aici, tare frig“... iarnă cu lună mare pe cerul albas poţi întâlni cu mine. Fiecare ar bă
— »Dacă voiţi culcaţi-vă dum tru, cu şesuri albe. Satul dormeâ nui pentruce vii. Ş’apoi ascultă-mă:
neavoastră în odaia mea şi eu am în tăcere. Maria se lipise de mine. n’ai să vii niciodată. S’a sfârşit.
să rămân aici*. — „Ce noapte“!.. — şopţli eu. Ai să-ţi găseşti soţie acolo între ai
— „O nu Maria, asta niciodată. Ea mă apucă strâns de braţ. Ajun tăi. Poate cel mult să-ţi mai aduci
Nu e nimic, o să tremur puţin şi o serăm la bariera satului. Înaintea vr’odată aminte, că undeva într’un
să-mi treacă. De se poate însă, la- noastră se întindeâ largă o vale ce sat din Moldova ai iubit într’o iarnă
să-mă să-mi fierb puţină apă pen se pierdea în zarea întunecată. De o Mărie. O Mărie cu mâinile as
tru ceai“. parte. trecu un tren ca un lanţ de pre. O Mărie pe care ai lâsat-o
Trecurăm alături. Maria se grăbi mărgele luminoase. Se opri într’o plângând* !
să-mi fiarbă apa. Apoi se aşeză pe gară, apoi după câteva minute îşi După atâţia ani, trenul mă du
o laviţă cu furca în brâu, răsucind urmă drumul uruind înăbuşit şi cea iarăş prin valea deasupra că
pe un fus un fir lung de lână. Eu pierzând-se în întuneric. Eram sin reia se zărea satul de atunci. Ochii
stăteam la gura cuptorului şi pre guri în mijlocul pustiului. Două umezi căutau printre acoperişuri şi
găteam ceaiul. Când fu gata îi o- inimi întâlnite din întâmplare. O ziduri albe, casa cu povestea de
ferii şi ei un pahar. Ea nu voi la fică de ţară şi un ostaş rătăcitor. de demult. Biata Maria ! Mai era
început să primească, Trebui s’o O ţărancă frumoasă şi un biet oş ea acolo? In iernile care-şi aşter-
rog mult. Astfel băurăm împreună tean înaintea căruia tremura cernit nuseră tristeţea peste dealurile Mol
stând de vorbă până târziu. Când tabloul lunilor de răsboiu. Cine dovei. se mai gândise vr’odată la
mi s’a făcut somn, i-am zis noapte putea şti unde aveam să fiu a doua mine? La gura cuptorului, noaptea,
bună şi am revenit în odaia mea. zi! Cine puteâ şti în ce şanţ tre torcând. în timp ce flăcările focului
Trecură astfel câteva zile. Intr’o buia să-mi închid ochii pentru tot jucau pe pereţi lumini dulci, mai
seară veniră la mine ofiţerii com deauna ! Şi era noapte senină... Şi visase ea la dragostea, la promisiu
paniei şi târziu când camarazii mei era lună... Cum steteâ lipită de mine, nile mele? Şi privind trenurile cari
plecară, spusei gazdei: o prinsei binişor de mijloc. Ea nu alunecau în fiecare zi în sus şi in
— „Acum mă duc să-mi inspec se împotrivi. Îşi ridică ochii spre ai jos prin gura umbrită de viţă agă
tez posturile“. — Ea mă privi lung, mei, ochii aceia luminoşi, rugători, ţătoare, mai nădăjduiâ ca într’o zi
apoi mă întrebă rugătoare: încrezători, de femee care se dăru- să-i aducă drumeţul aşteptat? Cum
— „Aşi putea să merg şi eu “? eşte. Şi o sărutai cutemurat de un aşi fi vrut să ştiu! Respiram a-
— Primii cu bucurie. Se înfăşură fior adânc. O sărutai pe buze, pe dânc parfumul bucheţelului de to-
într’o manta largă de-a mea şi pe ochi, pe obraji. Nu ne-am mai poraşi. Poate micile flori violete
cap îşi afundă o căciulă. Nimeni dus să vedem posturile de pază. fuseseră culese acolo, pe câmpul
n’ar fi zis pe întuneric că nu era Strânşi unul lângă altul ne-am în unde...
