Page 3 - 1926-12

21—111. 1926 C O S I N Z E A N A - - - - Pag. 123

— Ba după cât am văzut eu, îl
A R Ă T A R E A C E A D I N A B U R I mână*foeul.
N’am văzut eu cum aruncă căr­
de I. AGÂRBICEANU bunii negrii în cuptorul cel de fier?
Şi arde ca în iad.
Pornii din nou pe râu în sus. aici o mare fabrică de cherestea, — Da, însă focul nu face alta
Valea era (ot mai strâmtă şi mai ori aţi putea să faceţi o maşină de decât fierbe apa din căzanul de
-plină de bolovani. Râul vuia tare electricitate să aveţi şi în case şi de-asupra. Şi apa când fierbe şti
şi-şi spumega aDele. Eram la poa­ în grajduri, voi satele vecine, tot bine că se schimbă în vapori. Dacă
lele muntelui. Şi iată şi ur'ătoarea lumină electrică. pui o oală lâ foc şi o laşi să fiarbă
pieptului de stâncă de pe care cad — Ei, păcatele noastre, dar de mereu, ce se ’ntâmplă.
apele dela înălţime de câţiva metri. unde ne pricepem noi la asta? — Seacă.
Mă apropiam şi aerul era tot mai — Tu, ca dascăl ar trebui să te — Da, pentrucă apa se schimbă
plin de negură deasă, de stropii pricepi. Şi toţi oamenii ar trebui în vapori care se înalţă şi fug în
sfărânaţ' ai apei. Din norul acela să se gândească şi să înveţe cum văzduh. Pune un coperemânt pe oală
alb se desprinse ca un ch'p de se pot folosi de puterile pe care şi ţ;ne-1 apăşat.
femee tânără, înaltă, dulce la privit Dumnezeu vi le-a pus la îndemână. — Ştiu pdvestea. Coperişul tre­
şi cu — părul bălai despletit care-i Au doară nu vouă vi-s’a zis: Creş­ mură şi ar vrea să se ridice.
ajungea până la călcâie. Era des­ teţi şi stăpâniţi pământul? Apoi ce — Da, pentrucă vaporii care frg
!
culţă şi avea nişte pic oruşe gin­ fel de stăpânire e asta când lăsaţi apasă pe el. Aşa-i şi la tren. Focul
gaşe, de credeai că-i o copilă. Purta să curgă aurul pe subt nasul vostru f erbe apa din , care ies mulţi va­
o haină a'bâ care i-se lipea pe şi nu-1 adunaţ ? pori fierbinţi £ari vreau să fugă.
trup, căci era udă de apă. Părea Dar nu pot fugi decât printr’un
că în clipa aceea a eşit din fier­ — Cum, aurul? Ce aur? singur loc, şi acolo au o piedecâ
berea apelor din urlătoarea. Stătea — Dar puterea asta a apei pre- pe care împing Piedeca aceea, o
pe marginea prăpast ei şi mă aş­ ţueşte omule, mult aur. Gândeşte-te rudă potrivită bine în ţeava de fier,
;
tepta. Era veselă şi binevoitoare. că cinci sate n’ar mai cumpăra gaz. ese împinsă cu putere, şi la rândul
ii dădui bunăz’ua şi ea-mi răs­ Şi câte fabrici nu aţi putea mâna ei şi ea împinge roţile cele mari
punse : — „Mu’ţumim dumitale !“ cu puterea ei? dela locomotivă. Şi aşa târăe întreg
— Fie că prea iute te-ai scăldat, — Hm ! noi suntem încă prea trenul după ea. bar ce târâş! Tu
zic eu. E abea gură de primă­ neînvăţ-ţi, prea copii pentru asta... şti că-1 duce ca un zmeu.
vară şi dumneata ţi-ai ales locul — Şi crezi că nu v’aţi putea a- — Eh hei! Ba chiar zboară !
1
acesta la umbră, şi unde-i apa mai juta nici cum? — Ş. tu te căniţi cu el fără să
rece şi mai adâncă. Să vezi ce gu­ — Nu ştiu în ce chip s’ar putea. şti cum se foloseşte puterea abo-
turai o să capeţ.“ Dacă chiar am avea bani, nu avem rilor fierbinţi. Vezi, tot aşa Colibiţa,
Femeea zimbi şi-mi zise c’un glas pricepere. şi alte sate, s’ar putea folosi de
ca de cântec : — Dar au alţii, dacă nu aveţi puterea apei care cade în urlătoa­
— Eu nu "mă îmbolnăvesc nici vai. Ascultă, dascăle, cu trenul ai rea. Să chemaţi oameni cari se pri­
odată de apă rece. In ea mi e cul­ călătorit? cep să vă facă maşina care să
cuşul. începui a râde. prindă puterea. Dar s’ar mai putea
îmi făcui cruce crezând că e o — Vtzi bine că am călătorii! şi altfel.
nălucă ori un duh rău. De câteori ! — Cum ?
— Nu-s putere de-a iadului şi — Şi tu l-ai iscodit? Tu l-ai fă­ — Dintre copiii pe care-i învtţi
nu fug răspunse ea, abea stăpânin- cut? Aşa-i că nu? L-au iscodit alţi tu să-i trimită părinţii, pe cei mai
du-şi râsul. „Te-am văzut apucând oameni mai învăţaţi, dar tu te fo deştepţi şi mai silitori, la şcoli mai
spre codru şi am voit să te opresc lose>ti de el. Nu-i aşa? mari unde se poate învăţa minunea
să mai stai de vorbă cu mine“. — Aşa este? asta. Voi, românii, m’aţi folos’t pe
îmi dusei mâna la frunte. Nu — V.z', îţi vorbesc de trrn pen- mine, puterea apei, numai la mâ-
ştiam dacă dorm încă subt arin şi trucă şi trenul tot apa îl mână. natul morilor şi a ferestraielor şi
c
vis z ori sunt treaz. a piuălor N’ar fi frumos să vie tot
— Te ştiu dascăl în Colibţa şi străinii, nemţ i şi alte neamuri, să
voiam să-ţi spun câteva lucruri fo­ / N N O T Ă 7 O R U L vă facă fabiicele pe care le pot
lositoare pentru sat. Uite, aici, ur­ mâna eu. Ei îşi au apele lor, mul-
lătoarea asta, pentru ce nu-i prin­ — după Richard Dehmel — ţămească-se cu ele.
deţi puterea? — Adevărat că am avut şi am
— Cum să-i prindem puterea? A biruit..!El a ajuns la ţărm cu ‘notul cop i deştepţi şi silitori în şcoală.
Ce putere? A biruit... şi atât a fost doar totul. Dar dacă se duc la şcoală în oraş
— Te-ai scăldat vr’odată aici? E ud, e numai apă tot, dar înc’odată se fac deobiceiu popi şi dascăli.
— Da, pe când eram tânăr Priveşte dârz spre marea ’nfuriată. — Şi acele sunt slujbe sfinte,
— Şi n’ai simţit cu ce putere iz­ n’am ce zice. Dar nici ce-ţi spun
besc apele ce cad de sus? In ţaţă i stânca, fiordul liniştit eu nu-i mai puţin lucru frumos şi
— Am simţit, vezi bine ! Nici nu Talazurile-1 bat necontenit sfânt. Aş muri şi aş învia de bu­
p jţi sta subt căderea lor, te turteşte. Dar el se'nalţă mândru în picioare: curie să văd odată pe un copil din
— E' bine, pentru ce nu folosiţi „De-acuma vor ti toate ca înainte Colibiţa că se pricepe să-mi prindă
puterea asta mare, de care nu se [ iară..!“ puterea mea. Aş z ce şi eu că m’am
;
alege nimic, şi care totuşi nu se Şi mai priveşte- odată marea ’nfuriată. dat roabă unui românaş de-al meu.
va sfârşi nici odată? Aţi putea face Teodor Murăşanu Şi ce slujbă mai frumoasă şi mai