Page 4 - 1926-12
P. 4
Pag. 124 C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 21—111. 1926
sfântă decât să cunoşti legile după V I Z I T Ă *
cari lucrează toate lucrurile în lu
mea asta, şi să le foloseşti pentru
a face mai uşor şi mai frumos tra de MIHAIL STRAJE
iul oamenilor.
Odată, în vremile de demult, oa Cucoana Paulina, ori mai bine şi plecau amândoi la Roman, făcân-
menii nu-mi prea luau folosul: mă madam Vasiliu, cum îi spuneau, du-se uitaţi câte-o săptămână.
beau şi se scăldau sau pescuiau în prietenii, soţiei notarului, visa sub La întoarcere aveau ce povesti
apele mele. Şi încă ceva, treceau un nuc din grădină, cu ochii rătă mult timp perceptoriţei, despre pe
peste apele mele cu carăle. ciţi în asfârşitul zilei, răsfoind foile trecerile lor la neamuri, şi serile
— Cu carul peste apă? unei cărţi căzută pe genunchi. perdute într’un cinematograf, ori
— Vezi bine, eu am fost întâiul Gâdurile i se călătoreau într’o înaintea unui pahar cu bere, în
pod peste care treceau oamenii cu lume bizară şi ideală, aşa cum ar grădina publică.
piciorul şi cu carul. Când iarna, fi dorit să o trăiască. Odată, chemată la curtea moşiei
apele mele îngheaţă, nu-s ele cel Şi în amurgul acela liniştit se de cucoana boerului Lascarache, se
mai tare pod? părea că e însăşi eroina curtată de înapoiase mulţumită, aproape fericită.
— Aşa este ! Poţi trece cu carul ducii şi conţii romanelor ce cum Vizitele urmară regulat, dese, în
plin de saci, şi nici nu pârăe. păra Ştefan Vasiliu, din târg, pentru viorând-o oarecum, şi împăcându-o
— Câte oşti şi câte limbi bar plăcerea consoartei. un timp cu rolul ei de notăreasă.
bare n’au trecut şi pe pământul Lui, fireşte, nu-i plăceau aseme Visele învechesc, revin apoi che
ţării tale pe astfel de punţi şi po nea nimicuri bune pentru mueri şi mate iarăşi cândva de-o împrejurare
duri. Odată oamenii atâta ştiau. minţi scrintite. sau amintire, şi în viaţa cu aceiaşi
Dar n’a trecut multă vreme şi ne Era om trecut el. mişcare, aceleaşi lucruri şi lume, cu
voile le-au ascuţit mintea. M’au pus Se însurase la patruzeci de ani, nimicurile de toate zilele, treziră în
să port corăbii, să mân mori şi cu Paulina, fată numai de nouă Paulina sensaţii noui, neliniştind
joagăre. De curând au învăţat să sprezece ani, odrasla unui funcţionar mai puternic simţurile adormite ale
întrebuinţeze puterea mea Ia trenuri, împovorat de nevoi, dela o jude femeei tinere, — dorea — aştepta
la maşini’ de arat şi câte altele. Nu cătorie. stăruitor nu pricepea ce, iar întâr
va trece mult şi vor învăţa cum să Din lumea cărţilor, dărâmată odată zierea unui cavaler rătăcitor, de
prindă puterea valurilor mari, care cu vestea adusă pe ocolite de tatăl sânge nobil, făcu nu peste mult, să
cad mereu ziua şi noaptea. Cum ei, fără zestre, trecu aproape uimită se şoptească de cucoana domnului
n’aţi putea încerca voi să prindeţi în casa omului pe care nu-I mai notar şi jandarmul Alecu Stârcea.
şi să folosiţi puterea apei ce cade văzuse până atunci. Cu cartea rămasă pe genunchi,
în urlătoarea? Gândeşte-te dascăle, Paulina se asculta pe ea, în seara
că nu înzadar v’a zis Dumnezeu : Căsnicia începută, Paulina tre aceia, asculta vremea şi şopotul stru
stăpâniţi pământul. Poate între co buia să uite multe, să le lase uitate, nelor ce frământau sufletul din să
să se obişnuiască cu omul acela
piii tăi de şcoală se află unul care molatec, care-i împlinea cele mai laşul ţigănesc, sălaş poposit în tre
va face minunea. cerea prin sat.
Când spuse vorbele din urmă se neînsemnate dorlnţi, s’o vadă mul Chemările notarului, care o căuta,
ţumită.
amestecă trupul ei cu pravul alb Se îngrăşa, şi era mulţumită când o făcu să tresară, grăbind spre
de apă ce se ridica din urlătoarea sătenii, venind la notar acasă cu casă.
şi se topi în el. Dar vorbele ei îmi plocoane, îi ziceau: In prag scoase un ţipăt uşureL
răsunară multă vreme în urechi şi — Sărutăm mâna la cocoana — Nu ştiam.
chipul ei îmi stărui înaintea ochilor, Paulina! Nevasta perceptorului, Luxiţa, fe-
gingaş şi dulce. Dar, din când în când, cu o um mee înaltă, uscăţivă, cu ochii isco
Nu mă trezii cu adevărat din ditori privind pieziş de sub genele
ceeace văzui şi auzii decât făcând bră uşoară de nemulţumire îi apă rari, zâmbi aproape răutăcios.
o închinăciune aşa de adâncă încât sau sufletul, toate amintirile şi vi — Nu te aşteptai, nu-i aşa? In-
surile ei de fată.
atinsei pământul cu fruntea. Mă îm chipueşte-ţi, doream să-ţi facem o
piedecai de-un bolovan în drum. începu să citească mai cu patimă, surpriză. De altfel bărbatu-meu ch ar
fără vegherea nimănui, şi sub în a dorit asta.
demnurile cărţilor acelora de dragoste — Nu-i aşa Iordache, urmă ea
nebănuită, pieptul i se ridica, dorea
I N C h I N P A H A R U L o atare dragoste. întorcându-se către perceptor, un
cap veşnic gânditor la cifrele lui,
de G. VLĂDESCU ALBEŞTI Dar conţii şi marchizii întârziau cu privirea spălăcită, tuibjrată doar
să vină, suferea mai puţin atingerea de întrebările ce-i veneau pe buze,
închin paharul, în sănătatea ta moşului, dispreţuind bărbatul căruia totdeauna nedumerit de ceva.
Otrava lui o simt cum mă doboară... îi plăcea să doarmă şi să mânce — Fireşte, răspunse acesta aproa
Un gând nebun în suflet se coboară. mult şi bine; plictisindu-se curând, pe zăpăcit.
Ridic paharul, în sănătatea ta, foarte curând, în satul unde o Notarul îngâna nervos ceva tainic
lu eşti în mine zi de primăvară... trăsură cu străini, în trecere, era cu jandarmul, ce încuviinţa încet,
un eveniment. aruncând furişit priviri ţintitoare
Nu-l fericire pe pământ, nu este. Erau sărbători zilele când domnul Paulinei, care-i făcea semne des-
Doar clipe de- nşelare şi minciună Vasiliu, înhăma roiaba la trăsurică, nădăjduite arătând spre perceptor
Paharul azi, îl beau cu voie bună, şi Luxiţa.
Nu-i fericire pe pământ, nu este * Fragment dintr'o schiţă de roman: Venirea lui Vasiliu în Râpeanca,
lu eşti în mine, clipocea din urmă... „întuneric“, stânjenise mult afacerile percepto
