Page 5 - 1926-12
P. 5

21 — 111 1926--------------------------  - - - - - - C  O  S  I N  Z  E  A  N    A    -  --------------------------------- Pag. 125


         rului.  Acesta  îi  purta  încă  ciudă   I  A  R  N  Ă                   —  Amărâtu-i bată-1 corbii, gândi
        ascunsă, mai puternică la Luxţa ce                                      Tănase  aşezându-se  jos  lângă  o
        pândea acum, cu aruncări repezi de    Iarna şi a 'nceput domnia.        răchită uscată jumătate, cu o traistă
        priviri, pricepând mulţumită gestu­                                     pe genunchi, scoţând încet o bucată
        rile  muteşti  ale  celor  doi,  dând   Roiu de fulgi căzură *n zori,   de  mămăligă  rece,  tare,  şi  câteva
        ghionturi bărbatului care nu price­    Chiotind de bucurie              cepe albe.
        pea ce are cu el.                     Peste veştedele flori.              — Tănase, Tănase, n'auzi ?
           Paulina  ieşi  întorcându-se  cu                                       —  Aud domnu’şăf, răspunse stra­
        cafele.                               Nouri poposesc pe creste,         ja iute, sărind fn sus.
           —  Mâine  avem  nuntă  în  sat,    Iar la stâna de pe Grui,            —  Pas alergător la domnul notar,
        întrerupse tăcerea, Luxiţa.            Trist se leagănă o tidvă         să mă aştepte pe înserat.
           Paulina încuviinţă, găsind nimerit   Prinsă 'n gardină de-un cui       —  Poruncă.
        să meargă mai târziu, împreună, să                                        Şi Tănase îşi strânse merindea,
        privească petrecerea ţăranilor.
                                              Urlă crivăţul sălbatic,           pornind  încet  pe  drum,  muşcând
          —  O să fie interesant Socrul se                                      din  palmă  un  glonţ  de  mămăligă,
        laudă  de  mult  cu  o  nuntă  de  po­  Tot cuprinsu-i un pustiu;       fără  grâbă,  ca  omul  ce  n’are  de
        mină                                  Codru 'ntinde albe braţe,         perdut şi nici de câştigat.
          Vorbind, femeile se priveau stân­   Goale, 'n largul argintiu.          In urmă — gânditor — cu ochii
        jenite, aproape nemulţumite.                                            în scândurile înegrite ale tavanului
          Nu se puteau suferi, şi totuşi se   Speriată o căprioară              afumat, pe care muştele îşi plimbase
        căutau des, îşi priveau amănunţit     S’a oprit sub fagii groşi,        an cu an nestânj nite, activitatea,
        rochiile  şi  găteala  casei,  duceau                                   jandarmul rămase aţipind.
        luptă  tăcută,  mulţumite  când  una   Pe când stropi de rouă’nghiaţă,    In drum, în faţa unei case, straja
        putea să micşoreze, să descopere      Prinşi în ochii ei frumoşii...    se opri strigată.
        ceva celeilalte.
                                                            I. Gr. Marin- Slujeru  —  Încotro Tănase?
          Sgomotul bărbaţilor traşi mai la
        o parte lâncezea. Stârcea era nerăb­                                      —  Domnu’ şâf..
        dător, notarul aproape dormita, mi-                                       Şi  Tănase,  necăjit,  plecă  mai
        rându-se în sine că se găsea treaz                                      departe cu un gest vag din mână.
        la o oră aşa târzie.                  Numai eu am ştiut să mulţumesc      Nevasta  perceptorului  întră  în
                                            pe oricine.
          Alecu  Stârcea  era  un  omuşor                                       casă nemulţumită.
        îndesat,  cu  un  cap  mare  aşezat   Şi'ntr'adevăr ştia.                               *
        dintr'odată  pe  umere  puternice  şi   Luându-te bine cu boerul, bine o   Luxiţa se ridică cea dintâi.
        late, cu mustăţile groase ca de ge­  duceai, erai susţinut, avansat.
        neral rusesc, pe care, mai totdea­    In ziua aceia chiar, de cu noapte   Stârcea  şi  Paulina  îi  întovărăşi
        una  şi  le  răsucea  cu  mişcări  iuţi  vânturase satul după muncitorii bo-  o parte din drum. Notarul întrase
        şi scurte, mândru de ele, având o   eraşului.                           ostenit în iatac, uitând pe cei doi,
        nemaipomenită împotrivire contra      A  umblat  o  zi  în  satul  pustiu,   ce se înapoiau împingân d uşor por­
        sclivisiţilor dela oraşe ce-şi râdeau  stârnind colbul fierbinte al uliţe­  tiţa grădinei.
        podoaba  dată  de  natură,  cum  îi   lor, prin ţarinele ploate de soare.  Noaptea năvălea.
        plăcea să-şi încheie adesea, nemul­   Mulţi n'auzeau, dar cei mai mulţi,   Un vânticel liniştit, încărcat de
        ţumirile.                           datori ’ vânduţi boerului, trebuiau  răcoarea unor ploi de prin alte lo­
          Deşi  trecut  de  treizeci  şi  cinci  să-şi  uite  ogoarele  lor,  să  plece   curi,  scutura  frunzele,  aducea  de
        de ani, câţi i se socoteau, era ne­  unde li se arăta.                  devale, din luncă, un miros ascuţit
        însurat.                              In urmă, el se simţi obosit, şi cum  de trifoi crud.
          li plăcea lui să stea astfel, bur­  ajunse acasă, găsi potrivit să go­  Păşeau strânşi unul în altul, în­
        lac, să nu aibă stăpân, şi nici slugă  lească câteva păhăruţe cu rachiu tare,  fioraţi  de  adierea  răcoroasă,  şop-
        la nevastă să fie.                  apoi, gânditor, sfărâmând în dinţi  tindu-şi întretăiat în urechi, căzând
          Sosise chemat de ordine superi­   o  ţigare  se  întinse  pe  pat,  care-1   în  iarbă  ca  un  fruct  copt  şi  uitat
        oare, din părţile muntoase din jos,  primi cu un ţipăt ascuţit de arcuri  prea mult pe creangă.
        de  prin  Gorj,  iar  nevoile  slujbei   ruginite.                        Luna cernea mereu, mereu, razele
        l-au  oprit  în  meleagurile  acestui   -  Şi  doar  i-am  spus...  Tănase,   de argint topit, peste tot şi toate...
        sat  moldovenesc  svârlit  între  un   beţivule,  unde eşti,  trăsnite-ar cu
        deal  şi  un  câmp,  departe  cale  de  cine te a pus strajă în Râpeanca.
        jumătate zi de oraş.                  —  Aici, trăiţi domnu’ şâf, răs­
          Se simţise străin la venire.      punse un glas înecat, slab, cu tre­
          Vremea îl apropiase de toţi, se   săriri îngrijate în voce.
        împrieteni cu locurile, îl cunoscu    —  De ce n'ai uns patul...
        maimarilor  ce-1  preţuiau,  căci  îi   —  Am  umblat după  muncitori.
        serveau conştiincios de cum sbâr-   Ce’s vinovat, abia picai.
        nâia telefonul.                       —  Să taci. Ordinul e ordin. Ştii
          —  Câţi jandarmi n'au trecut pe  ce-i ordin mă? Ordinul este... care...
        aici, gândea dânsu', uitându-se în    —  Aşa să fie domnu’ şăf, îngână
        vrafurile  de  hârtie  colbăită,  din   straja trăgându*se încet, afară, pe
        rafturi.                            uşe.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10