Page 8 - 1926-12

Pag. 128---------------------------------------- -----C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - ------------------------------- 21—111. 1926

ca orice lucru omenesc, cu trece­ chegat în figura poliţaiului, „nenea cesitate organică din însăşi desfă­
rea vremii s’a metamorfozat în ho­ Iancu“, e strivit nu numai de valul şurarea faptelor, „Vadul hoţilor' e
ţie ordinară, iar hoţia nu se face imens al necinstei, dar şi de laşi­ cronica unui bun observator al so­
azi în codru, ci în miezul oraşelor, tatea lui însuşi de-a lupta cu me­ cietăţii, având pagini cari se ridică
ziua plină în oficiile statului şi se diul. Prea multă răutate, prea multă de-asupra comunului, dar nu e ro­
săvârşeşte cu zâmbetul pe buze. mişelie ! e strigătul pe care-1 înă­ man. Epilogul care aduce într'o
Cartea dlui Savel îşi împleteşte buşi în tine, după ce-ai închis şi desfăşurare aproape cinematografică
astfel acţiunea în lumea banală şi foaia din urmă a cărţii. câte-o precizare pentru fiecare per­
plictisitoare până la exasperare a Delà început chiar, suntem intro­ sonagiu, e dovadă că în cursul
unui orăşel de graniţă, între militari duşi în casa unei oarecari doamne cărţii e încrestarea pe răboj a eve­
şi civili, a căror viaţă până la iz­ Calipso, care în intervalul celor nimentelor aşa cum s’au petrecut,
bucnirea războiului, oscilează între 160 pagini nu are decât trei amanţi fără o gradare şi fără o integrare
aperitivele sgomotoase şi partidele de inimă, pe lângă încornoratu-i de a lor în cadrele unui subiect. Pa­
încordate de cărţi. In prefaţa care bărbat. Instinctul orb e singura ei gina cu care începe romanul, are
încearcă să schiţeze în mod confuz, călăuză în viaţă. David, amantul legătură organică numai cu epilo­
procesul de evoluţie al culturii dintâiu, personagiu misterios, care gul. Tot ce se petrece între început
noastre — şi a cărei rost nu-1 ve­ alăturea de Calipso apare mai des şi epilog, e pare că numai retrăirea
dem — dl Savel vorbind despre în paginele cărţii, e tipul omului amintirilor lângă un pahar de bere.
artă şi ideal, cu dragostea părinte­ practic, pescuitor în tulbure. Con­ De-aceea personagiile nu trăiesc o
lui pentru pruncul său sufletesc, trabandist „en gros“în epoca neu­ viaţă aparte şi nu le vedem afir-
declară despre cartea dsale: „Sunt tralităţii, în timpul războiului ajunge mându-se viguros în lumea lor, ci
atâtea vieţi cari se agită şi trăiesc mare furnizor al armatei, pe care sunt prezentate şi descrise palid de
în cartea pe care o prezint astăzi o hrăneşte cu „mazăre şi porumb un povestitor abstract care începând
cetitorului* şi „din adâncul pră- stricat“. La fel şi celelalte perso­ cu cap. II nu se mai amestecă în­
pastiei, am făcut să strălucească nagii. Dar nu numai în lumea bună tre ele. Conflictele sufleteşti sunt
în această care o rază de ideal“,— e aşa. In pătura mijlocie şi chiar evitate, în schimb comentariile a-
lucruri pe cari vom căuta să le în cea de jos, lucrurile îşi iau ace- bundă. L’psit de viziunea unitară
verificăm. laş mers normal pentru vremurile a întregului, „Vadul hoţilor“ are
Dacă într’o nuvelă sau roman de anormalitate. Scenele dintre sub­ observaţia justă şi precisă a amă­
psihologic chiar, rezumarea subiec­ comisarii Râţoi şi Ciocan şi Leizăr nuntului nu însă şi alegerea lui.
tului nu întimpină prea mari greu­ Cămătarul, pe lângă altele multe, Limba corectă şi în general neri-
tăţi, „Vadul hoţilor“ din pricina sunt mărturii convingătoare. dicatâ de-asupra comunului, deşi
caracterului său de cronică aproape La început prin comerţul de con­ alunecă uneori în propoziţii ca: „o
fidelă a realităţii, nu poate fi rezu­ trabandă din epoca neutralităţii, purta/77 cu mine, în mintea mea
mat în câteva rânduri. Ş’apoi au­ luat în sens mai aproape de con­ şi-mi venia să râd de această si­
torul, vrând să contureze înainte de cret, „Vadul hoţilor“ e reprezentat tuaţie ciudată', are şi realizări su­
toate aspectele unui moment social, prin orăşelul de graniţă B, unde perioare. Descrierea sosirii răniţilor,
în afară de subiectele secundare se petrece acţiunea. Cum lucrurile pe cari autorul îi învăluie în căl­
ale episoadelor cari reliefează câte- se desfăşoară, această împărechiere dura unei cuceritoare iubiri de oa­
un tip caracteristic momentului, nu haiducească de cuvinte îşi lărgeşte meni, frumoasă şi evocatoare, are
s’a prea îngrijit să conducă şi firul semnificaţia. Aşezat în alvia vremii, adânci rezonanţe sufleteşti, cu toată
roşu al unui subiect principal în „Vadul hoţilor“ din însemnarea lui simplitatea ei:
jurul căruia să se grupeze episoa­ spaţială devine un simbol larg, „Apoi au început a scoborî răniţi cu
dele ca întregiri. De-aceea nici nu abstractizându-şi înţelesul. Războiul capui învălit în pânză albă pătată de
vom încerca să dăm rezumatul cărţii. însuşi, pentru lumea din dosul sânge, rănifi cu mâinile ţinute în eşarfe,
figuri uscate, cu barba şi mustăţile
Altfel, ar însemna să luăm capitol frontului are aspectul unui uriaş, crescute sălbatic pe peliţa obrazului
de capitol înregistrarea unui colţ „vad al hoţilor“. Astfel cartea dlui galbenă ori vânătă. Părea că nu se mai
de viaţă zugrăvit înlr’o acţiune si­ Savel e un colţ din icoana părţii isprăvesc aşa de mulţi erau şi toţi tă­
nuoasă şi disparată, în care doar negative a sufletului uman şi chiar ceau privind aiuriţi... Apoi au scoborât
bolnavii cu privirile rătăcitoare, cu bu­
personagiile rămân aceleaşi, fără a un document al vremii. zele arse de friguri, îmbrăcaţi în măn-
se grupa în jurul unui subiect uni­ Materialul adunat în cursul unei tăluţele lor subţiri şi înegrite, purtând
tar şi distinct. Fondul comun care lungi observaţii, în artă numai atunci în cap capelele trase peste ochi şi in
deşi apare numai în dosul acţiuni­ interesează, când e turnat într’o for­ picioare bocanci fără talpă, ca să se
aşeze în front după cum poruncise co­
lor fragmentate, totuşi îndeplineşte mă artistică şi când simţi că l-a mandantul militaţ al gării.. Pe urmă,
rolul de osatură al materialului frământat sufletul unui creator. Căci ca dintr’un mormânt, au fost scoşi dio
amorf şi cam prolix, e răutatea şi materialul din care un artist îşi negrele vagoane morţii, parcă trenul
mişelia omenească, al cărei fluid făureşte opera, e numai cea ce în acela, ar fi fost un cimitir pe şine. Şi
morţii nu vorbeau, nu auzeau ce se
colcăie parcă de-odată cu sângele creaţia biblică a fost lutul pentru petrece în jurul lor, nu le era frig şr
în vinele tuturor personagiilor. Oa­ Dzeu. Prin tehnica ei, cartea dlui nu-i mai durea nimic acuma. Şi cura
menii cari împletesc mersul întâm­ Savel are mai mult aspectul unei stăteau întinşi cu faţa în sus. la rând,
plărilor acestui colţ de viaţă, sunt cronici decât al unui roman. Sce­ pe pământul ce-i aştepta să-i învelească
tot atâtea cioburi de oglindă, din nele — uneori fără prea mare le­ pentru veşnicie, păreau că îndeamnă să
privim bolta cerului sub care se adă­
cari îţi rânjeşte diabolic răutatea gătură — sunt de aceeaşi intensi­ posteşte toată lumea.
omenească deslănţuită, tot atâtea tate şi de acelaş interes. Lipsit de Lumea de femei şi de copii a înge-
ferestre deschise în dosul cărora arhitectonica interioară a romanului nunchiat lângă zapîazul de lângă gară
curge otrăvitoare, noaptea păcatului cu acţiune unitară, distinctă şi cu şi ochii s’au umezit*...
şi a mişeliei. Stropul de cinste în­ desnodământ care să reiese cu ne­ La fel de tulburătoare partea , a