Page 11 - 1926-14-15
P. 11
4—IV. 1926 C O S I N Z E A N A Pag. 155
Părul tău are miros de rouă şi paraugină. noul cuget Îşi fâlrăie părul în vânt ca tine. Sângele mi-se coboară
Tu nu simţi. Noul cuget are miros aspru de floare până lângă apa verde din adânc —
Mă svârcolesc sub frumuseţea ta [veninoasă o sărută
Şi tu ţi-astupi urechile cu tăcerea pămân ca pielea ta — sălbatecul cuget întinde şi vine Înapoi
tului. ispite peste abisuri, şi totuşi — o — şi cu linişte şi multă umbră“
Eşti surdă ca florile, totuşi — (P- 55)
eşti vie Când pun capul în poala amarului cuget El crede în bunătatea divină a lui
eşti aici. simt cerul jucând.“
(Pauză) (p. 128) Isus coborâtă în toate tainele pă
mântului :
In răcoarea zorilor pluteşte căldura ta, — Acest amestec de cer şi de pă „Moşneagul
o adulmecă prin păduri dobitoacele subţiri. mânt pe care noul crez îl are, aşa
Căpriorii se opresc pe urma ta cu nările cum e simbolizat în Nona, l-a scos Eu nu mă rog niciodată. Eu iau numai
[în vânt ţărână in palme şi mă joc cu ţărâna...
şi uită să meargă la izvor.“ şi pe Popă din ţâţânile dogmelor Uite — aşâ...
(pp. 44-45) ortodoxe. Desprins din aceste dogme
el joacă într'o continuă îndoială, (îşi trece ţărâna printre degete) (p. 70)
Fragmentul trebuie citit cu interes faţă de lumina cerească şi patima
şi pentru simbolica lui atât de largă. cărnii cari se împletesc în credinţa El simbolizează un nou principiu
Ca exemplu de beţie extatică ci vestitorului dela Wittenberg : de viaţă, care este o adevărată re
tăm chiotele dionisiace ale Nonei, voluţie sufletească pentru poetul
pe cate ea le strigă învârtindu-se, »Popa care înălţa imnuri personalităţii
când se gândeşte la patimile cari (se încovoaie chinuit) nestăvilite în descărcările ei — aşa
ar fi trezite în sângele tânăr al că cum l-am cunoscut în întâiele opere
lugăriţelor franciscane, colegele ei Niciodată nu se mai sfârşeşte niciodată... dramatice şi volume de poezii pe
dela mănăstire, când le-ar spune că De când ai intrat fâlfâitoare în viaţa mea Lucian Blaga. Deaceea Tulburarea
un popă „aspru cu brazdele" e ne mă sbat apelor este într’o privinţă şi drama
intre îndrăzneli ce scutură turlele cerului
bun din pricina sânilor ei tari: şi între temeri de copil---------- “ lui sufletească, rezolvarea artistică
(p. 41) a crizei lui de conştiinţă. Concepţia
... „O, şi numai în hainele lunii ne-anf de viaţă a depersonalizării pe care
cobori în altar şi am jucâ în văzduh sfre- Şi, în sfârşit, lumina se întunecă o reprezintă Moşneagul, şi spre
delindu-ne. tot mai mult, până când el nu mai care se converteşte Popa, am între
(se învârteşte chiotind:) simte credinţa cu care l-a tulburat zărit-o şi’n volumul In marea tre
Nona, decât păcatul cărnii; atunci
Invârte-te volbură, cere şi vom întâlni-o, mai bine
orbeşte călugării. săvârşeşte sacrilejul aprinderii bi exprimată în Fapta. Atunci ne vom
Inalţă-te sfredel sericii. Şi pentruca .haiducia cu du
ca turla bisericii. hul' să fie deplină, el aruncă marele opri mai mult la ea.
Spre mare, spre soare păcat pe Moşneag, simbolul nevino Acestei revoluţii sufleteşti care
vârtej întoarce-te — transfoarmă din adânc o conştiinţă
prisnel alb de pulbere văţiei, al jertfei pentru alţii, al ni- poetul i-a dat, în ultimul episod al
poarte-te biciul micirei de sine. Când acesta însă
şi plesnele vântului. ia asupra sa toată grozăvia păcatului dramei („Isus-Pământul“), o ex
Spulberă iile nimbându-şi sfârşitul cu moarte de presie dramatică de o rară intensi
sparge ulcioarele. tate. Ritmul dramatic creşte în am
Treci peste dealuri, martir, atunci o lumină nouă îşi plitudine până când culminează în
mori peste vie — aruncă razele peste sufletul lui Nona suprema jertfă a moşneagului. Dra
învârte-te volbură!“ i-se depărtează din sânge, iar el
(p. 47) pleacă în lume ducând în suflet matismul înăbuşit al monologului
convingerea nestrămutată în noul Popii (pp. 146-147) este un clasic
Sunt versuri acestea în al căror exemplu, în această privinţă. Liniş
ritm şi limbaj se găsesc puternice ideal: „perdereaîntre brazdelelumii", tea se lasă apoi, ca prin minune,
ecouri de folclor. jertfirea de sine astfel cum i-s‘a peste apele tulburate ale sufletului
impus în conştiinţă prin fapta de
Această Nonă — „taină crescută sfânt a Moşneagului. evocată de un „cor nevăzut“, care
la rădăcinile munţilor“ — este pur rosteşte versuri magice, cu răsunet
tătoarea noului crez prin satele cu Din cuprinsul povestit s'a putut de descântec străvechiu :
ciobani ortodocşi. Ea are menirea întrezării simbolul adânc pe care-1
„Cum se potolesc noaptea oile în stână,
să descătuşeze pe oamenii aceştia cuprinde acest Moşneag. Am repro cum inimile tac în scorburi de mormânt,
din reţelele dogmelor şi să le deâ dus şi fragmentul în care e conden cum gândul se astâmpără dincolo de pă-
mai multă „personalitate* în atin sată ca’n nişte formule magice [mânt —
gerile cu cele sfinte aşa cum dâ credinţa lui în Isus-Pământul. El astfel potolească-se furtuna ce-a cuprins
[omul —
protestantismul. De-aceea credinţa este personificarea bunătăţii istorice şi să se ducă din om — in praful cărărilor,
pe care ea o samănă — cu miros a sufletului naţiei noastre, care a în copitele ciutelor
de pământ şi de carne — are în purtat pe umerii săi toate furtunile în coarnele cerbilor
ea multă doză de sălbătăcie păgână: veacurilor. El este antipodul Nonei în coadele mărilor“ (p. 150)
care rezumă în ea toată învolbura
„Popa Ajunşi la acest descântec putem
rea individualistă. Deaceea când spune, câteva cuvinte despre „at
Popa scapă de sub chinurile Fiicii
Ai ieşit în calea mea călugăriţă roşie, Pământului şi-şi adânceşte sufletul mosfera românească' pe care Lu
si la chemarea ta am suit munţii. într’al Moşneagului — i se pare că cian Blaga a întrodus-o în această
Voiam s’aduc aici un cuget nou dramă, într’un mod atât de original.
viu ca o stea asvârlită s’ar coborî în răcoarea liniştitoare Simplu faptul că poetul a tratat
dintr’o praştie cerească, — a unei fântâni: • un subiect în legătură cu credinţa
dar noul cuget e blăstămat
Tu eşti ulciorul noului cuget. „Te-ascult şi-mi pare că m’aş aşeză noastră, astfel cum se întrevede ea
Noul cuget are svâcniri de fată fără stăpân, în umbra ravănă a unei fântâni. în massele adânci ale poporului,
