Page 3 - 1926-16

1»—IV. 1926 C O S I N Z E A N A Pag. 163

au înflăcărat Munţii Apuseni cu BABA (U OBRAZUL STRICAT DE VKRSAT
răsvrăiirea lor. Şi în odaia gându­
rilor mele îmi cer intrare faptele I. AGÂRBICEANU
lor. Şi o luptă românească înfră­ Abea am aţipit şi auzii un uruit
ţită cu cerul idealismului, dreptatea Glasul se stinse în urma mea. ciudat, care părea că vine din a-
românească subliniată cu sânge, flue- Dar ce-mi vorbea el de noapte ? Era dâncul pământului. Şi îndată simţii
rul tragic al nebunului îmbrăcat în aproape înserarea ? Mă uitai mai o suflare rece lângă obrazul meu.
triste ţa zdrenţe lor, îmi năzare îna­ bine împrejur, şi-mi păru că într’a-
inte. Ce luptă tragică, ce luptă za­ devăr se înserează. Dar de când Deschisei ochii şi văzui cu spaimă
o babă voinică, dar cu obrazul mân­
darnică, lupta Craiului Munţlor. apucai pe râu în sus, după cum am cat tare de vărsat.
Dreptatea Moţilor? Ce îngemă­ mai spus, nu-mi puteam da bine
nare de noţiuni sângeroase ostile seama de sunt treaz sau visez. Se — Nu te speria, îmi zise pe un
realităţii! Şi licuricii ncdejdei s'au abătuse un farmec peste mine de glas hodorogit, privind cu neşte ochi
adormiţi în gol. „N'am să-ţi fac nici
stins în paj.şiea sufletului lui A- bună seamă. Nu un farmec de care un rău. Dar fiindcă ai intrat în îm­
vram Iancu când realitatea s’a îi- vorbesc oamenii ca făcut cu puterea
f o fişat luminoasă. Credeţi-mă ade­ celui necurat, ci un farmec de fe­ părăţia noastră, cred că nu vei lua
în nume de rău că am venit şi eu.
vărul, înţelegerea realităţii, lumina ricire, de bucurie, care mă ameţea Dacă îţi mai place, poţi să dormi,
zilei l a înebunit pe Regele Moţ lor. de cap. De-atunci nu-mi mai puteam pot vorbi cu tine şi în somn. Eu
întunerecul care ascundeă în taini­ da bine seama la cursul vremii, dacă
ţele lui de beznă vi torul, i a priit e de vreme sau târziu, căci mi-era am venit aici la mine acasă.
— Acasă la dumneata ?
lui Avram Iancu, căci noaptea dă capul plin mereu cu ceea ce — Aşa e, dascăle; eu sunt duhul
viaţă licuricilor nădejdei. Când însă auziam. Şi cum nu aş fi fost ameţit unei pietri de moară. De-aici din
zorile şi au azvârlit în văzduh ra­ când la tot pasul îmi părea că în­ peştera asta, s'au tăiat multe pietri
zele trandafirii, când soarele şi a tâlnesc un frate cunoscut ? Nu mai de moară, în vechimile cele de­
ştiam ce e urâtul, ce este frica. Stăm
curs otrava galbenă, privirea lui părtate.
Avram Iancu s a rătăcit tulbure A de vorbă cu lucrurile lui Dumnezeu, — Se tae şi acum, dar mai în
}
recunoscut adevărul, a înţeles ză­ şi nici nu mă mai miram că ele îmi sus, în altă stâncă.
vorbeau. Dimpotrivă mă miram de
dărnicia luptei, i a văzut pe Moţi cer­ — Da. Stânca de-aici e foarte
şind din poartă în poartă aceaş dre­ un singur lucru: Cum am ajuns bă­ bună pentru pietrii care să sfarme
ptate ni. i neîmplinită, eri, nici astăzi. trân, şi n'am înţeles limba lor ? De
bună seama că ele nu-mi vorbeau grăunţele şi să le schimbe în făină
Când acum un an şi câteva luni, numai mie, ci tuturor oamenilor şi măruntă ca pravul. Oamenii din
am sărbătorit aniversarea eroului nu de-acum, ci de când sunt oameni vechime mare, au avut nevoe de
cu fluerul înebunit, când sufletul pe pământ. noi pentruca să poată mânca pâne.
ne-a fost cercetat de gorunul lui Mă uitai, deci la dreapta şi văzui — Dar tare eşti mâncată de văr­
Horia, când am retrăit tragicele zile ca o peşteră boltită, plină înlăuntru sat. Zic eu, nemai putându-mă stă­
ale acestui alter ego al Moţilor, de frunzele uscate ale iernii, pe care pâni, îngrozit şi acum de urâţenia ei.
ne-am adus aminte de nedreptăţile vântul le-a adus aici la adăpost. — Câte găurele din ferecătură
seculare din Munţi Apuseni, care-şi Cum îmi părea că se înnoptează în are piatra de moară, atâtea semne
rotesc şi astăzi biciul deasupra ca­ adevăr, intrai. Foame nu-mi era, am şi eu. Dar, ascultă povestea mea !
petelor îndurerate Şi am plâns la nici sete, ci mă cuprinse îndată un Bătrâna tuşi, se auzi din nou
mormântul acestui Român Căci gân­ fel de visare. Adevărat e că mirosul hurducatul acela subt pământ. Apoi
durile noastre au fost gândurile lui, frunzelor veştede, cum se amestecau începu.
pâinea noastră neagră pâinea lui, cu mirosul verdeţii de afară, făceau „De veacuri şi de veacuri trăiam
voinţa noastră voinţa lui, lactimile o băutură adormitoare. aici, cu trupul în trupul acestei stânci.
noastre lacrimile lui, nădejdile noas­ Câteva tufe de mesteacăn îmi căutau
tre nădejdile lui. de-asupra, cu rădăcinile coborâte
Uităm repede Să nu se supere SOARELE ÎN SAT până în inima mea. Ploile mă spă­
însă nimeni, dacă voiu aminti că lau, vânturile mă răcoreu, gerul cel
Moţii aşteaptă şi astăzi aceaş drep­ Aruncă pumni de aur pe furiş turbat îmi mai făcea câte-o sgârie-
tate încălcată de aceaşi streini. Şi în scocul morii. Roata se ’nvărteşte. tură pe piele. Strat moale de muşchi
vă întreb cu ce autoritate morală întregul aur se rostogoleşte prăsisem pe trupul meu, mă mân­
vom înălţa în soare statuia lui Din scoc pe roată, până 'n păpuriş gâia ca mătasa. Paseri cântăreţe îmi
Avram Iancu, când dreptatea Mo­ cântau ziua, iar nopţile ascultam
ţi lor, dreptatea lui este batjocorită, Agoţă fulgi de borangic la crăngi. murmurul izvoarelor din adâncuri.
terfelită târîtă în noroiu? în cuibul de pe cracă singuratic Eram fericită şi nu ştiam cum
Să te retragi în cochilia egois­ As vâr le un cărbune de jăratic. trece vremea. îmi făceam, de veacuri,
mului tău şi să ridici statui să faci legea mea aci: hrăneam tufele de
serbări întru comemorare! tui Avram Se cern departe svonuri de tălăngi... mesteacăn nemuritoare şi tot îngro-
hneu şi să nu asculţi murmurul şam covorul de muşchi de pe mine.
durerilor valahe din Munţii Apu­ Grăbit dă foc ferestrei la o casă. Nu-mi mai trebuia nimic. Eram de­
seni, să l proclami pe tratele lor Fugarnic pe o straşină de paie plin mulţumită când într'o dimineaţă
înmormântat sub gorunul lui Horia, înalţă limbi de foc în vălvătae. se opriră lângă mine patru bărbaţi
încarnarea românismului şi să în­ bărboşi. Se uitară întâi de departe
tinzi mână de prietenie Evreilor, Apa din satul nostru când să iasă la mine, mă priviră, din toate păr­
cari îi exploatează, iată cea mai Un cocostârc în zbor întârziat ţile, apoi mă pipăiră cu neşte de­
civilizată formă a făţărniciei noas­ Aleargă după el mai sus de sat. gete mari şi puternice. Unul ridică
tre, iată cea mai tragică ironie! Volbură Poiană ceva greu şi ascuţit şi izbi în coas-