Page 4 - 1926-17
P. 4
Pag. 176 ------- C O S I N Z E A N A --------------------------------------- 25-IV 1926.
Eu am f >st un nemernic... Mă ierţi,
aşa-i? S C H I Ţ E M Ă R U N T E
— Mai întrebi, Grigoraş? Eu mă
bucur de această îrtlmplare. Vtzi, de KÂLMÂN MIKSZÂTH
suferirţa mea ţ -a adus ţie bucurie...
— Nu, Emil, — grăi însfârş’t CEI CARI LATRĂ lătratul întreit?
Grigoraş, oftând. Numai tj te-ai bu Acela că atunci câştig trei zloţi
Un confrate scrie pentru teatrul
curat astăzi. Eu, m’am ruşinat vă naţional o piesă cu acest titlu. la seară, căci lătratul se plăteşte
deosebit pentru fiecare act.
zând că tu te bucuri de binele încă de pe acuma, înainte de-a fi Scriitorul rămase câtva timp pe
meu... M’am gândit, că în lumea scrisă, piesa e vestită în cercurile gânduri.
aceasta sunt mulţi oameni buni, cari teatrale. Ii prorocesc viitor. Se ştie — Dar ce-ai zice moşule dacă
sufăr pentru păcatele celor răi... până şi aceea că rolul principal ar fi doi câini în piesă şi unul ar
e scris pentru cea mai fermecă lătra din stânga, altul din dreapta?
Eu, nu vreau să mai fiu rău... toare actriţă. Dar cea ce se svo- — Asta ar fi apoi bine! îi tăie
Şi un potop de lacrimi îi năvăli neşte mai mult, e faptul excentric vorba plin de bucurie bătrânul —
în ochi. că în piesa ce se va scrie, va fi şi căci şi feciorul meu e un câ ne tot
— Scumpul meu prieteni — stri lătrat de câire. atât de îivâţat caşi mine. Aceea ar
gară amândoi de-odată, îmbrăţi- Intr’o zi ceţoasă când autorul fi numai cu adevărat o piesă mi
cioplea-întocmea chiar scena ulti nunată.
sându-se.
mă a actului întâiu, întră în odaie — Apoi aşa piesă va fii du-te
* un bătrân mărunţel şi se opri îna acasă cu Dumnezeu şi să latri cât
intea mesei de scris a poetului. mai frumos şl cât mai mult.
Acesta, tulburat, îl priveşte în
Redeveniră prieteni. Acum, sunt
trebător. Şi bătrânul părăsi odaia în care
pururea veseli. In clasă Emil e cel — Ce doreşti? cine eşti? i se pregătea o întreagă Californie,
dintâi, iar Grigoraş cel de-al doilea. — Eu, mă rog, vedeţi, adică, eu între mii de mulţumiri.
Domnii profesori îi arată adesea — zice încet cu glas stins, — ni
altor elevi drept modele de sârguintă meni, eu nu sunt nimeni. VĂ ROG SA MĂ ÎNCHIDEŢI...
şi bună purtare. — Ei, dacă nu eşti nimeni, atunci
ce mai vrei? Cu un confrate gazetar s’a în
— Eu sunt omul acela, mă rog, tâmplat, Dumnezeu să-l od hnească
care latră la teatrul naţonal. Eu în lenevia lui că tot eu trebue să-i
CLOPOTELE IN LUNCĂ sunt în piese, câinele. scriu şi îitâmplâriile Iui nu numai
— Da? dta eşti deci câinele? ale mele. Cum zic, cu el s’a în
— Da, mă rog, eu sunt, — z'se tâmplat, pe când redacta odată „Bo-
In fundul luncii glasul lor prelung cu întreruperi şi t'mid, netezindu-şi bârnacul“, când Csicseri Borş nu
Se auzea domol ca un izvor spre ceafă cu mâna murdară, pă eră acasă.
Ce sună ’n pietri dese, colfurate. rul încărunţit. Iar „Bobârnacul“ se scria acolo
Din ceruri Soarele se cobora — Ei ş’apoi? unde şi „Gazetele Capitalei“, în
S’asculte glasurile ’ngemănate — Căci vedeţi, ştiu lătra ca orice clădirea laterală a Atheneului, în a
Aşa de jos, -c’aş fi putut s ajung câine adevărat... am învăţat-o de cărei parte dinspre drum e aşezată
Cu mâinile la el de pe răzor, pe când eram calfă... Am păcălit cu poliţia centrală. Sărmanul bătrân,
asta char şi câinii adevăraţi... mă Nenea Pottman, cum se mai mira
Aprind cosaşii 'n iarbă coasa lor şi urăsc ei pe mine în uliţa So el de acest lucru neobişnuit. A şi
Priveau la soarele căzut în zare. cului. murit de mirare.
Şi câte unul gureş îndemna: — Urmează numai.. Cum zic, prietenul meu care de-
— Să mergem dar căci mâni e — Am auzit că domnul scrie o atunci a devenit scriitor vestit, chiar
[sărbătoare. piesă în care va fi şi de lătrat. cioplea ceva versuri, când aude câ
i
— Da, la începutul actului al teva bătăi repez în uşe.
Apoi grăbind pe iarba de mătasâ doullea. — Intră
Duceau în coasă soarele acasă. — Chiar într’aceasta umblu., că Atunci apăru un om îndesat, cu
mă rog am venit, căci am auzit că exterior ceteţănesc şi cu o mutră
Volbură Poiană domnul e om bun de inimă, vreau suportabil de blândă. Era un tip
să vă rog... biata-mi muieie zace cam de treizeci, treizeci şi cinci
acasă bolnavă, şi n’avem nici de de ani.
rândul gurii... de-aceea am venit — Ce pofteşti ?
că nu s’ar putea oare întreţese lă — Mă rog an. venit...
tratul în fiecare act. — Da? In ce chestie mă rog?
— Nu se potriveşte cu subiectul, — D’apoi eu de-aceea am venit...
prietene. Doar o ştie poate stimabilul domn
— Măcar că am crezut, am so — că vedeţi, acum eu voiu fi în
cotit — zise bătrânul posomorân- chis aici.
du-se că domnul va avea mila de — Vei fi închis? Ce vorbeşti dta?
noi şi ne va ajuta să ieşim din nevoi. — Aici e şi citaţia, aici scrie mă
— Şi ce folos ai avea dta din rog, că pe trei zile. Â sosit numai
