Page 7 - 1926-17

25—IV. 1926 ------------------------------ ------------ C O S I N Z E A N A - - - - Pag. 179

simţ moral al lui Loga refuză însă bită. Sinuciderea care o urmărea înţepături satirice ia adresa oame­
mecanic scrisoarea din mâna fiului dela moartea lui Puiu i se imnuse nilor anchilozaţi în ştiinţa lor, (pro­
amantei sale şi face acestuia o lec­ acum categoric. Până când Grigore fesorul de greacă Viaicu şi însuşi
ţie care-i „arde sângele“. povesteşte lui Filip întâlnirea cu pedagogul Filip), drama are şi vioi­
Fapta aceasta nesocotită a Dariei Loga ea se spânzură în odaia ve­ ciune şi tensiune dramatică pentru
precipită catastrofa finală. Conştiinţa cină. Corbna cade pe tâmpenia lui a reuşi la reprezentaţie mal bine
morală clară a lui Puiu a fcst atât Filip care n’a putut niciodată să decât nenumăratele încercări dra­
de grav atinsă de fapta murdară pe înţeleagă „încurcata alchimie“ a matice originale, cari au năpădit
care a comis-o şi de lecţia lui Loga, sufletului nevestei sale: scena no-istră postbelică
încât se sinucide. „Copiii se sinu­
cid cu conştiinţa trează şi curată „Filip
cum e cea a îngerilor: nu supoartă (cu un semn tăgăduitor) L U N A
viziunea ticăloşiei omeneşti“—spune — după E. Szep —
Daria bărbatului său (p. 133) A trăit. A murit.
In sufletul ei abia după sinuci­ A murit, cum a trăit. — Acum ce facem?—“ Obrazul cărei Doamne palide eşti
derea copilului se trezeşte senti­ (p. 156.) Lună, lună,
mentul adânc de mamă. Tragicul
conflict dintre acest sentiment şi Mijloacele pe cari le-a întrebu­ Tărâmul cărei ade lumi eşti
dragostea pentru Loga îi tulbură inţat poetul pentru expresia acestei Lună ?
iarăş liniştea nervilor. Obsesiile re­ drame sunteeie obicinuite; expresio^
vin : se boceşte ca ţărancele, cere nismul a fost părăsit pentru un Desen de ghiafă-al cărei oarbe
iarăş să fie închisă în casă. nu lasă moment, luându-i locul limbajul de [ mâini eşti
pe nimeni sa iasă delà ei fără să-i toate zilele. Deaceea, pentru acei Lună, lună,
perchiziţ oneze toate buzunarele de cari erau obişnuiţi să vadă în fie­ Al cărei pairii moarte scut eşti
teamă să nu trimită, printr’o faptă care şir de-al lui Lucian Blaga o Lună ?
inconştientă, vreo scrisoare lui Loga. imagine nouă şi proaspătă, în care
Cu bărbatul ei e într’o continuă scăpăra cine ştie ce gândire adâncă, Minunea cărui aurar eşti
ceartă. Acesta crezând că atotpu­ pentru cei cari am cunoscut în în- Lună, lună,
ternica vreme va îmblânzi şi învol­ tâiele drame ale lui personagii în­
buraţii nervi al soţiei sale, sfâtueşte frigurate de puternice frământări Inima cărui Domn nebun eşti
pe Lega, prin Grigore fratele Da­ lăuntrice, descărcate într’o rară va­ Lună ?
riei, să părăsească oraşul. Loga pri­ rietate de ritm — Daria a fost o Teodor Murăşanu
meşte, însă fiind un iniţiat în tainele surpriză capricioasă. Rareori când °8§<§|§8°
subconştientului, presimte grozava poetul scapă din obişnuit: „Ah,
precipitare a evenimentelor, rămâ­ mersul lui Loga e aşa de tânăr,
nând foarte îngrijorat. Reproducem par’că totdeauna ar umbla gol oeste M I S T E R
cuvintele spuse de el lui Grgore, ogoare abia încolţite de grâu“—o
pentrucă ele constituie cheia ideo­ imagine care contrastează cu restul Cade pleoapa serii mai domoală
logică a dramei: „Ameninţăm cerul prozaic al dramei. Evident; poetul Şi se lasă-o noapte grea de smoală,
cu metafore şi smulgem pământului a voit să vorbească odată pe limba De destin acum sânt mai aproape
secretele, dar duşmanul, pe care celor mulţi, rupând vălul de pe o Şi plutesc pe limpezimi de ape.
nu-l putem învinge, e în puterea tragedie, care se petrece cotidian
absurda şi cu mii de feţe a sân­ în apropierea lor, fără ca să-i bă­ Strălucesc pe cer iar candelabre
gelui. Numeşte această putere cum nuiască ascunzişurile. Ca şi astre în pustii arabe.
vrei, numeşte-o blestem, sau lăun­ Drama nu e lipsită însă de în­
trică lege, numeşte-o bălaur. Bieţi fiorări dramatice cari nu ne îndoim Pleoapele cad umede de vis
oameni — ne sbatem între bălaur că ar mişca adânc la reprezentarea Când spre zări adâncul s’a deschis.
şi rânduelile lumii şi ieşim măci­ ei. (Scenele dintre Daria şi Loga
naţi. Vai nouă, vai ei — femee, din actul 1, şi în deosebi cele dintre Dar, ascunsă întrun colb de vreme
sânge, mamă om ! — Mi-e teamă că Daria şi Filip din actul ultim) Amintirea vrea să mă recheme...
nimic n’o să mai poată limpezi a- Cu mână sigură de artist este In trecut mă pierd cu gândul dus
ceastă tulbure alchimie“ (pp. 153 lucrat în deosebi relieful sufletesc Şi trecutu-mi pare-un vis apus.
—154). al eroinei. Felul cum ea este, pe
Intre timp, în criza unei certe, neaşteptate, cuprinsă de accese psi­ Ciprian Doicescu
Filip mărturiseşte Dariei că a luat hice, în aparenţă nemotivrie, dar
măsuri pentru îndepărtarea aman­ explicabile dacă le privim cu ochi
tului ei. înfuriată aceasta îi aruncă de psihanalist, dovedeşte că Lucian
în faţă motivul sinuciderii lui Puiu. Blaga este un bun cunoscător al
Grozava desiluzie, pe care o sufere psichologiei nevropaţilor.
Filip, când îşi vede distruse toate O problemă nu îndeajuns de bine
principiile de educaţie, pe cari le-a motivată, care însă pare a fi de o
aplicat fără de nici un rezultat co­ adâncă semnificaţie, este cea a si­
pilului său, îi aruncă într’o furie nuciderii Ini Puiu. Prea puţin cu­
nestăpânită. Daria nu crede că Loga noaştem din structura sufletească a
ar fi în stare s’o părăsească. Când acestui copil pentrucă să înţelegem
Grigore aduce însă vestea depărtării „logica“ faptei lui.
acestuia, ea rămâne definitiv zdro­ Presărată ici colo cu spirituale