Page 8 - 1926-17
P. 8
Pag. 180 C O S I N Z E A N A 25-IV. 1926
P. III. „Acorduri în minor“, unde îşi
povesteşte istoria iubirii d-sale, cu
o emoţionalitate pe care am mai
încercat o şi la cetirea altor cărţi
cu subiecte de dragogte. Aici, numai,
mişcă prin sinceritate. In restul cărţii
toate sunt forţate ; se prea poate că,
devremece luna n’a inspirat-o (cf.
Lunii, pg. 11 —12), s’a apucat să
caute Inspiraţia cu lumânarea... Ci,
nici Diogene n’a găsit pe cine căuta
cu lâmpaşul, nici dş. n’a avut feri
E. MARGHITA: IRONII SENTIMENTALE cirea să dea peste un filon pur de
inspiraţie. Şi în acest sens, chiar
fiindcă cunoaşte literatura germană
ed. Cultura Naţională — îi versifică, alături de Dante,
Boccaccio (!), Galilei), de Home,
Tioereţa e o cutie a o Pandorei, necomerciale şi câştiguri întâmplă Bergson. pe Kant. Schipenhauer,
căci ascunde şi lucruri rele şi lu toare“ — o pietricică din mozaicul Htyse, Fichte, Wedekind (!), etc. —
cruri bune. In drum sure bărbăţie, banal Declaraţia mea (pg 39 sqq.). patern cita din Heine, care a fost
bărbat sau femeie — căci. femei'e Ar fi firesc ca, dupâcum pantofarul cei mai mare ironist sentimental şi
nu excelează prin complexitatea îşi măsoară opera cu un centimetru care cu ocazia Călătoriei în harz
sufletească — treci pe lângă deco special, tot aşa şi aceste fxpresiuni se gândea aşa: „Nespus de fericit
rurile marginale asemenea unui fraged
ale efemerelor impresiuni ale dş M. e sentimentul care uneşte lumea
semn de ex.iamaţie. „Cr za“ ia naş să fie judecate ca nişte cronici rimate. închipuirii cu lumea noastră spiri
tere atunci când începi sa vezi prin Poez ile de acest gen din Jara tuală, contopind arborii cei verzi,
ochelarii obişnuinţi; atunci se des- Noastră (o revistă politică) au sare, ideile, cântecele paserilor, durerea,
lănţuie invectivele, se constată lipsa .esprit“, iar câteva sunt adevărate seninul cerului, amintirea şi parfu-
de credinţă, se desveiescmărturisirile, realizări artistice. Insă dş. M. oes- muriie în arabescuri dulci. Femeile
:
şei., într’un în eput de realism. Pe cueşte subiecte prozaice şi fără multă cunosc mai b ne acest sentiment,
urmă, epoca medie, e rectilinâ. Astfel, meremetiseală la îmbracă in petece şi deaceea pluteşte un zâmbet divin
viaţa apare ca o privelişte a cerului, diutr’un vocabular poet e autentic. de neîncredere în jurul gurii lor,
de care se încântase şi Kant: o ne Şi zadarnic te zbaţi să te ridici din când noi ne lăudăm cu o trufie
statornică învolburare de nouri, cari coşmarul ideologic şi moral (!) al scolastică cu faptele noastre logice,
la suflul vânturilor dispar, desco unei domnişoare a cărei locuinţă o arătând cum am împărţit totdl în
perind oceanul azurului. ştii, fiindcă ţi-o precizează în re obiectiv şi subiectiv, cum ne-am
Când potenţialitatea lăuntrică e luarea Balada chiriaşei stabile (pg. provăzut capetele noastre cu mii
hrănită de lecturi disparate şi nu 51 sqq poate cea mai „reuşită“), de despărţăminte, ca într’o farmacie,
eşti capabil să le contopeşti sub- pentrucă nu găseşti decât iar strofe ca: unde într’unul stă raţiunea. în cel
ordonându-le legilor de adevărată „Fiindcă ştii, ce ’nseamnă: Suferinţă ălalt înţelepciunea, în al treilea
creaţie, versurile — dacă eşti Fiindcă ştii ce ’nseamnă: a trăi, ironia, în al patrălea batjocura, în
poet — nu ies din laborator cum Azi nu ţi se mai pare cu putinţă, al cincilea nimic, adecă ideea“.
răsare curata statuie dintr’un bloc Ca să mă poţi şi să te pot iubi“, Aceasta o dăm ca un corectiv, ca
de marmură. Domnişoara E. Marghita pe care o acordă în minor Celui ce să demoostrăm că în sufletul femeii
are necessairul unui poet: e singură, îmbătrâneşte (pg. 74). Mai departe de pretutindeni numai oamenii ex
posedă o bibliotecă, a iubit... şi întâlneşti tortu i ca : „Pe autorii sâ-i cepţionali văd ca într’un panoptic:
r
acest activ o împintenează Ia poezie:cetesc“ (pg 43) ori simple eufonii: cai verzi pe păreţi. Că şi femeile
„ca chestie“ (pg. 23), etc. simt normal, avem dovezi în litera
„De-a dragostei suspine
Tu bate-ţi joc, de nu vrei ca Cele 96 de pagini de poezie se tura noastră scrisă de femei.
Să-şi bată joc de tine!“ divid în trei părţi. P. I. „Zâmbete“, Ori poate ironismul e o boală
(Prefaţă-Povaţă pg. 6), în care ru surâde deloc femenin, ieşană? Topârceanu, modelul dş.
însă cu toată această zestre exterioară cum i s’ar cuveni, ci îşi desveleşte M., e un ironist fin şi bun; prin
de boem — nu e poetă! Căci dantura într’o ironie ieftenă, purtân- urmare, ironismul in abstracto, fără
desigur nici rapsozii homerici, nici dn-1 pe stupefiatul lector prin tai calificativ n’are de ce să-i fa^ă
titanii romantici, nici sensibilizaţii niţele Universităţii, printr’o Mena- onoare dş. M., — mai curând ne
moderni n’ar consimţi să stea ală gerie ieşană, armonizată în sonete face să ne mirăm de ce nu şi-a
turi de o fată (în această chestiune ,sălbatece“; şi deapururi Întovără răspândit unele din poezii, sub
cf. şi Fatalitate, pg. 82), care cântă şeşte ca exhibiţiile-i de „rănită“ numele de cronici rimate, anticipativ
precum urmează: cam se destăinueşte pe prima pa prin Veselia & Comp.., Dar ceea ce
gină. P. II. conţine „Ironiile senti ne uimeşte mai mult e că demna
Tabela patra: Lucru’i clar: mentale“, cari au, între altele, şi o şi serioasa „Cultură Naţională“ de
Nimica n’am să vă declar
Din profesiuni necomerciale Primăvară în parc (pg. 63), perimată, ce tipăreşte aşa de îngrijit un volum
Au cine-a mai făcut parale? dar agreabilă ; ex : de versuri aşa de proaste?
Câştig intâmplător — ciudat, Aurel Decei.
Nici când nu mi s’a Întâmplat, „Caisul tmbrăcat de sărbătoare,
Cu zale lucitoare de argint,
etc. Dar aici isb^şte mai cu seamă
Priveşte ’n lac cu ochi plini de mirare :
titlul: „Din exercitarea profesiunilor Sunt oare eu — sau apele mă mint ?“
