Page 3 - 1926-18-19
P. 3
9—V. 1926 ■" .........- C O S l N Z E A N A • Pag. 187
F E M E I A C E A A L B dat nouă ziditorul: ele sunt sufle
Ă
tul şi vieaţa noastră. Când omul
de I. AGÂRBICEANU ajunge să cunoască, cu mintea ce
i-a dato Dumnezeu, legile noastre
Abia se făcu nevăzută baba cu om uituc ce-mi eşti! Eu sunt du şi vor să se folosească de ele, noi
obrazul mâncat de vărsat şi mi se hul pietrii de var, fără de care aţi ne supunem bucuros. Pentrucă legea
arătă, nu pot şti: aievea sau în vis, trăi în cocioabe afamate şi mur noastră cea mai mare şi cea mai
— o femee îmbrăcată într’o strălu dare. plăcută e ascultarea. De pildă legea
citoare haină albă. însăşi faţa ei — Bine, dar noi ne spoim pe pietri de var e aceasta: stă în
era aşa de albă încât părea spoită reţii caselor cu var nu cu piatră. stâncă tare; dacă o pui în foc şi
cu var, iar spâncenele înegreau — Dar din bolovani, din stâncă o arzi bine, se schimbă în piatră
minunat pe albimea aceea orbitoare. de piairă de var, se face varul cel sfărâmicioasă: Cu cea din stâncă
Şi părul ei lung era alb ca zăpada alb, dascăle, nu şti atâta lucru? poţi pietri drumurile, cu cea arsă,
deşi nu era bătrână de loc. După Adevărat că în munţii şi dealurile dacă o bagi în apă, faci varul stins,
glasul fraged, după subţirea peliţă de pe la noi nu este piatră de var, cu care spoiţi casele.
a obrazului, după ochii arzători, dar nu m’ai cumpărat ca bolovani Dar legea asta nu vă foloseşte
să-i fi tot dat vr’o douăzeci şi cinci dela oraş? la nimic până ce nu o cunoaşteţi.
de ani. Nu ştiu cum, îmi părea cu — Am cumpărat var ars, dar nu Numai cunoscând legile firii ajun
noscută albimea ei strălucitoare, şi pietre. Cu pietre nu poţi vărui! geţi voi oamenii să puteţi fi stăpânii
mirosul aspru pe care-1 răspândea — Hm ! Dacă un orb duce de pământului. In faţa minţii voastre
haina ei minunată. mână pe alt orb unde vor nimeri? noi ne descoperim tainele; în faţa
Era cu mânecile sufulcate şi în Amândoi vor cădea în prăpastie. voinţii voastre, ne închinăm capul,
mâna dreaptă purta un spoitor. Dacă tu, dascăl fiind, nu şti atâta ca înaintea unor fraţi mai mari.
— Ai privit mereu cu dispreţ la lucru, cum vei învăţa pe copii din — De ! Nu e aşa uşor cum crezi
pietrile din drum, şi nu te-ai gân şcoală ? Şi pe hotarul ţării voastre să vă descoperim legile. Uite eu
dit o clipă la neamul lor cel mare. sunt nenumărate dealuri şi munţi am trăit o viaţă şi puţine cunosc.
Ai crezut că sunt lucruri zadarnice cu piatră de var. Oare o veţi lăsa — Adevărat că nu-i lucru uşor. Dar
în lume, care n’au nici un rost şi să zacă nefolosită acolo, ca neşte trebue să nizuiţi mereu, de-aceea
nu aduc nici un folos. Dar ai auzit neştiutori ce sunteţi ? v’a dat ziditorul minte să n’o lăsaţi
ce ţi-a spus bătrâna de mai îna — De-aici încolo vor învăţa şi să doarmă.
inte. Aţi putea trăi fără pietrii de copii noştri să cunoască bogăţiile Mintea leneşea nu-i de nici un
moară ? ţării. folos,
— Cam greu, „am răspuns“. Cum — Le vor cunoaşte dacă vor avea Dar ascultă-mă acum să-ţi spun
am măcina grâul? dela cine să înveţe. Ascultă, dar prin ce suferinţă trebue să treacă
— Şi la câte alte pietre nu le dascăle, căci e ruşinos lucru că nu piatra de var până cănd vă poate
luaţi folosul voi oamenii, fără să le şti cum se face varul pe care-1 folo albi pereţii caselor sau până vă
fiţi vr’odată mulţumitori. De pildă, siţi zilnic. Neamul meu trece prin strânge iară cărămizile şi pietrele
mă ştiţi voi preţui pe mine? multe suferinţe şi chinuri pentruca în zidurile palatelor.
— Nu te-am mai văzut până să vă fie voauă de folos. Noi le Femeea cea cu totul albă şezu
acum. Nu ştiu ce să spun. Dar din îndurăm totuşi cu bucurie, căci nu pe un colţ de stâncă, şi începu.
câte-am auzit până acum îmi vine e plăcere mai mare decât să vezi întâiul strămoş al nostru, schim
să cred că vei avea şi tu un rost casele cu păreţi! albi ca laptele bat în aluat de var a trăit în vre
în lume. Văd eu că Dumnezeu n'a strălucind de curăţie. muri îndepărtate foarte. Forma o
lăsat nimic în lume fără nici o — Adevărat, „zic eu“, mai ales stâncă puternică într’o vale dela
ţintă. la Paşti când toate femeile văruesc. intrarea în munte. Strămoşii oa
— Adevărat că nu m’ai văzut — La Paşti şi la Rusalii şi la menilor pe vremeea aceea făceeau
până acum? Crăciun; iar unde-i femee ori fată focuri mari să-şi frigă sălbătăciu-
— Drept să-ţi spun, răspândeşte harnică la casă, şi de mai multe nile vânate. Era un adăpost subt
un miros aspru cunoscut haina ta ori pe an. Nu trebue să aştepţi o stâncă şi locul era potrivit de mi
albă. Şi spoitorul pe care-1 ai în o sărbătoare mare pentru a-ţi face nune. Flacăra bătea mereu în pe
mână mi-e cunoscut. Dar nu’mi dă casa curată şi sănătoasă. reţii de stâncă, ziua noaptea. Pe
prim minte cine să fi! Dar tu de bună voe dai oame vremea aceea erau grozav de mân-
— Vezi bine că nu-ţi dă, fiindcă nilor albimea varului? căcioşi oameni- Intr’o bună zl do
mă vezi în chip de femee. Dar de- — Noi, lucrurile care nu avem gorită mereu de flacăra, s’a desfă
câteori nu ţi-am albit pereţii casei suflet viu ca voi, aşteptăm ca oa cut o parte de stâncă, şi oamenii
şi a şcolii tale din Colibiţa! Elei menii să cunoască legile ce ni le-a au rămas inspăimântaţi când au