Page 6 - 1926-18-19
P. 6

Pag. 190                                  C  O  S  I N  Z  E   A  N  A  --------------------------------------  9—V. 1926

              sfârşit*ai ghicit 1 Noi suntem culoarea,       M    O A R T E A   S U F L E T U L U I
              noi suntem vueţul vântului. La urma
              urmei  noi  suntem  arcuşurile  ce  scot                      de MUNTEAU -MIO
              melodii  din  strunele  codrului.  Noi
              punem  cântecele  fluierate  în  gâtle­  „Râul  morţii“  coboară  de  undeva  lăcomia  vecinului,  când  îşi  aflau
              jul  mierlelor  şi  tot  noi  dăm  voci   din  adâncul  de  Nord  al  Munţilor  norocul.  Se  priveau  cu  duşmănie
              colorate florilor din luminiş.      stâncoşi.  Se  rostogoleşte  în  cascade  când  cumpăna  sorţii  îşi  vărsa  altuia
                —  Ce  frumos  ce  luminat  e  tot  vre-o  zece  .mile  pe  teritoriul  Cali­  belşugul.  Când  unul  pleca  mai  în­
              ce*mi  povesteşti  1  Ci  acum  pricep   forniei  şi  apoi  dispare  înghiţit  de  cărcat,  cel  dispreţuit  de  soarte  îşi
              de  ce,  când  tatăl  tău  se  arată  auriu  gura  unei  văi.  Apele  nu  îi  sunt  a-  blestăma  neghiobia  că,  nu  el  s’a
              pe  câmpia  albastră  a  cerului,  mă   dânci,  dar  sunt  repezi  şl  sălbatice.  găsit în locul câştigătorului.
              cuprinde  un  dor  nebun  de  viaţă,   Se  prăvălesc  cu  vuet,  s'aruncă  în   Era  cel  mai  grozav  pescuit.  Cele
              joc, de cântec.                     mii de valuri albe, saltă, se ciocnesc,  mai  lacome  paseri  de  pradă  încer­
                                                  se  sbat  într’un  clocot  vijelios  şi  ne­  cau soartea. N’aveau sărbătoare, căci
                —  E pentrucă el îţi trimite viaţa ;
              iar cântecul e floarea vieţii!      bun.  In  adâncul  ei,  apa  târăşte  bo­  fiecare  ceas  putea  să  le-aducă  sute
                                                  lovani  din  piatră  şi  pământ,  îi  hră­  de grăunţe preţioase. N’aveau rugă­
                             III.                 neşte  pas  cu  pas,  îi  rotunjeşte  la  ciuni  şi  nici  cântece,  căci  fiecare
                                                  mărimi  de  stânci,  apoi  îi  părăseşte  clipă  pierdută  îi  lipsea  de  un  avut
                Puiul  de  brad  amuţi.  Raza  se   obosită, începând o altă luptă.   îndoelnic.  Iar  dacă  odată  jertfind
              spulberă  prefăcându-se  într’o  pul­
                                                    Nici  o  vietate  nu  trăieşte  în  acest   odihnii  lăcomia,  s’arătau  Ia  locuin­
              bere  fină  de  soare  ce  se  pierdu
                                                  râu.  Nici  un  animal  nu  vine  să  s’a-   ţele  lor  triste,  îi  găseai  mai  răi  şi
              între acele burzuluite ale brăduţului.
                                                  dape  din  undele  repezi,  căci  apa   mai înduşmăniţi.
                Florile  îşi  amestecau  culorile  vii   „Râului  Morţii“  e  tulbure  şi  aspră.   Impodobindu-şi  femeile  cu  cele
              cu  murmurul  harpelor  verzi  ale                                      mai  preţioase  scule,  s’arătau  mici
                                                  Jur  împrejur  de  râu  e  o  mare  de
              codrului  şi  cu  melodiile  subţirele,                                 şi  invidioşi.  Râdeau  de  sărăcia  celor
                                                  nisip  şi  stânci  golaşe.  Vremea  le
              diafane  ale  lăutelor  mărunte  ale                                    ce  n’oveau  metalul,  urau pe  cei cari
                                                  macină  şi  pe  acestea,  le  sfarmă  zi
              gâzelor.                                                                îi întreceau în bogăţie.
                                                  cu  zi,  făcându-le  una  cu  pământul.
                Pasărea  cea  sură  îi  da  înainte   Toate  sunt  triste  aici,  căci  totul  e   Azi  se ridica unul, mâine un altul
              cu-cu,  cu-cu,“  cântând  şi  zburând   mort..                          avea  cele  mai  scumpe  podoabe.
              în aceiaşi timp.                                                        Soartea  le  frământa  şi  chinuia  su­
                                                    A  venit  însă  omul  să  tulbure  pa­
                Un  corn  prinse  a  răsuna  din                                      fletele  avare,  îşi  bătea  joc  de  în­
                                                  cea  tăcerii.  Au  păşit  de  vre  o  sută
              adâncul adumbrit al codrului...                                         crederea  lor  de  cerşitori  ai  noro­
                                                  de  ani  pe  acest  pământ.  Au  săpat
                                                  locuinţe  în  stânci,  au  ridicat  corturi   cului,  răpindu-le  şi  dăruindu-le  bo­
                                                                                      găţii după plac. \
              T  E  A  M  A                       în  nisip  şi  au  început  să  fure  şi   Printre  aceşti  oameni  trăia  un
                                                  râul.
                                                                                      clovn.  L’au  adus  cu  dânşii  spre  a
              Din ne’nfrânata dragoste de oiaţă     Au  oprit  cu  căngi  de  fier  bolo­  le  desfăta  odihna.  L-au  chemat  spre
              Mi-am făurit comoara de uisări.     vanii  râului,  i-au  scos  la  mal  sfăr-   a-i  putea  arunca  în  faţă  dispreţul,
              Şi sufletul meu însetat de vise     mâmdu-i  în  bulgări  mărunţi,  pentru   ei  dispreţuiţii  sorţii.  Voiau  pe  unul
                                                  a  găsi  metallul  preţios:  aurul,  lăco­
              Se’nnalţă ’ncet spre nesfârşite zări.                                   slab,  pe  unul  care  să  primească  lo­
                                                  mia  de  care  ia  chemat  din  ţări   viturile  şi  batjocura  celor  mai  mici
              Azi cerul e ca o imensă gură        streine.                            viermi  ai  pământului,  li  aruncau
              Ce stă să’nghitâ sufletul din drum;   Şi râul morţii deveni râul vieţii.  aurul  în  faţă,  aurul  câştigat  prin
                                                    Ceas  cu  ceas,  zi  cu  zi  îşi  aştep­  sudoare şi blestem. Se desfătau, căci
              Să-l ducă în văzduhul fără margini
                                                  tau  norocul,  loveau  bolovanii  ros­  deşi  cerşetorii  sorţii,  se  credeau
              Unde străluce soarele acum.
                                                  togoliţi  din  creerul  munţilor,  cău­  atotputernici şi împărţitori de belşug.
                                                  tând  cu  lăcomie  sâmburele  de  aur   Clovnul  avea  o  inimă  mândră  şi
              Mi-e sufletul un porumbiel ce’n
                                        [larg uri  ascuns.                            suferea.  Nu  batjocurile  oamenilor  îl
                                                    Era  un  joc  de  noroc.  Inşirându-se   dureau,  căci  îi  vedea  târându-se,
              S’a înălţat mereu, fără de ţel.
                                                  în  rânduri  lungi,  bărbaţi  şi  femei  dar  îl  durea  viaţa.  11  durea  viaţa  şi
              Şi teamă mie că-l va cuprinde cerul
                                                  târau  la  mal  mormane  de  piatră,  le  o  ura,  căci  o  găsea  prea  mult  trup
              Ca să-l păstreze pururea în el l    sfărămiţeau  în  bucăţi  mici  cât  un   şi  atât  de  puţin  suflef.  O  găsea  fără
                               Ciprian Doicescu   bob  de  grăunte,  Ie  cercetat  cu  ochii   rost  şi  numai  tină.  O  ura  pentrucă
                                                  de  avari,  blestămau  cerul  când  nu   nu-i  dăduse  nimic,  dar  l’a  umilii
                                                  găseau nimic, mormăiau cuvinte în­  întotdeauna.
                                                  cete  de  mulţumire,  spre  a  nu  trezi  Pe când ceilalţi cerşeau norocul
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11