Page 12 - 1926-20-21
P. 12
Pag. 212 C O S I N Z E A N A 23—V 1926
cesta avea obiceiul să culce femeile. tlMWiHAHOWii
Din camera vecină se aud strigă
tele ei isterice. Intretimp soseşte
Luca cu prietinul să, doctorul. Luca CRONICA
îi mărturiseşte acestuia, — singurul
om care-1 înţelege — că e hotărît să
plece din apropierea primejdiei care
devine tot mai ameninţătoare pen DKANîATSCA
tru el: > * *
Luca
Când vor cânta cocoşii imi voiu lepăda
pentru cea din urmă oară numele şi nu
mai iau altul. Numele e ispititor şi ru
şinos. înţeleg să dai nume unui câne, închiderea stagiunii Teatrului Naţional
unui dobitoc, dar unui spirit? Unui
spirit nu.
Doctorul
După un nou an de încordare şi făşurarea acestei munci din stagiunea
Straniu pustnic ai să devi. Arta ta de muncă, porţile teatrului naţional care s’a închis Duminecă în 16Maiu.
va sfârşi aci? s’au închis pentru a şaptea oară în Cetitorii cari aa urmărit cronicele
Luca oraşul tot mai românesc al Clujului. noastre dramatice nu vor găsi lu
In încăperea largă a sălii de spec cruri noul în rândurile ce vor urma,
Abia aci se începe. Creatiunea acestor
mâni se va arăta deslegată de mine. tacol, spiritul imaginarei muzeTha- ele fiind o scurtă privire sintetică
Eul e păcat. Cel mai mare păcat“ lia, a răsuflat slobod şi uşurat. Pu a celor spuse în cronicile scrise la
(pp 74-75) blicul s’a despărţit de el, ca de un vremea lor în paginile acestei re
Este cuprins însă de o enervare prieten căruia numai mai târziu îi viste.
prevestitoare de furtună. Deodată simţi lipsa, indiferent,fără prea multe *
aude în camera vecină râsul sen păreri de rău şi fără bucurii. Din Urmând o tradiţie firească, direc
zual al Ivancei, Ştiind-o în braţele văzduhuri apa căldurii va că torul teatrului, dl Zaharie Bârsan,
tatălui său el nu se mai poate stă dea tot mai grea cu fiecare zi care în alcătuirea repertoriuiui a ţinut
pâni. Aleargă orb cu revolverul în ne adânceşte spre miezul topit al seamă nu numai de cerinţele artei,
mână, să împuşte pe Popă; doctorul verii şi serile năbuşitoare nu mai dar şi de cerinţele publicului. Con
abia-1 mai poate stăpâni. Cu riscul pot atrage sufletul omului spre apă form tuturor teatrelor noastre re
vieţii acesta îi porunceşte să împuşte. sarea leşietică şi prea liniştită a pertoriul clujan a împrumutat multe
Luca împuşcă şi nimereşte orologiul, aerului stătut din sălile de teatru. piese streine, în generul franceze,
simbolul fatalităţii de care se cre Muzicile din parcuri, luminile arti dar a ţinut seamă într’o largă mă
dea persecutat. Orologiul se pră ficiale sau zefirul răcoritor, ispitesc sură şi de îmbrăţişarea operelor
buşeşte şi cu el au căzut şl cătu setea omului spre alte distracţii, în originale româneşti. Astfel piesele
şele soartel de pe sufletul lui Luca. alerul slobod, sub coviltirul ceresc. cu succes răsunător pe scenele ca
Fapta lui a fost menită să iee Publicul intră în sezonul distrac pitalei au apărut de multe ori în
viaţa unui om. In momentul când a ţiilor câmpeneşti, actorul în cel al acelaş timp şi pe scena Naţionalului
săvârşit-o psihicul lui s’a descărcat odihnei binefăcătoare, ca apoi cu nostru, ba uneori, lucrări originale
de tot puroiul obses’ei: revenirea toamnei să înceapă din ca „Prăbuşirea“ au primit aici pen
„Luca nou munca de multe ori silită de-a tru prima oară botezul rampei. Dor
„Prietene dă-mi mâna. înveseli sau întrista pe alţii pentru nic de avânturi artistice dar chemat
(se ridică) plată. Acum în scurtul popas de li la realitate de gustul publicului reper
Bucură-te şi cântă. nişte devine şi actorul om ca oricare toriul stagiunii a oscilat inegal şi comic
Pe tine te mai cheamă singurătatea? altul, acum desbrăcând hainele croite intre piesele lui V. Hugo, B. Schaw
Pe mine nu mă mai cheamă. de scriitori în care a trebuit să se sau Beaumarchais şi între cele ale
Vreau să râd iotre oameni. Cine mai prezinte seară de seară, mereu altul lui Bisson sau d. Eftimiu. Totuşi
are frică de oameni?
Vreau să fiu vesel pe străzi. Cine nu e şi altul, publicului, se scutură şi se premierele multe cari la început se
astăzi vesel pe străzi? regăseşte pe el însuşi. Munca anu succedau aproape săptămânal, sunt
Sunt slobod. Sunt scăpat lui proaspăt se aşează peste munca o dovadă vie despre munca harnică
Prietene m’am vindecat prin faptă.“ celor trecuţi Iar anul care fuge spo a teatrului nostru, deşi uneori a-
(p. 84) reşte număiul celorlalţi, la vremea ceastă muncă se risipea pe lucruri
Chinuitul suflet ai pictorului îşi lor şi ei tot atât de fugarnici. în vrednice de mai puţină osteneală.
intonează astfel imnul elib rării de chiderea unei noi stagiuni e prilej Cortina deschierii de stagiune s’a
sub tortura lăuntrică. Deacum su de evocare şi de spovedanie lăun ridicat peste mult hulita şi lăudata
fletul nu se va mai mistui în luptă trică pentru actori. Cumpăna con- dar mai ales norocoasa „Ihebalda“
crudă cu sine însuşi, ci-şi va în ştiinţli măsoară rodul de muncă ai a dlui Eftimiu. Palidă şi diluată în
tinde larg braţele spre alte suflete, unui an comparându-1 cu cel al al versuri sunătoare, piesa dlui Eftimiu
pentru a soarbe liber fericirea con tor ani, sau al altor actori. Pe unii a fost redusă la valoarea ei medio
topirii cu ele. Ochiul nu va mai fi îi găseşte în plină ascensiune spre cră; Bucureştii nu au putut-o impune
pururea îndreptat spre grotele pline succes, pe alţii în dibuiri şovăel- şi la noi. Mult mai răsunătoare în
de stafii ale subconştientului, ci se nice, pe alţii în culmea acestui mi succes, rămânând o culme a stagi
va deschide larg pentru lumina din raj ispititor precum pe alţii în du unii atât ca piesă cât şi ca inter
afară: din văzduh şi, mai ales, din reroasă lunecare. Cronicari obiedivi pretare a fost: Fraţii Karamazov,
sufletele oamenilor. vom prezenta în linii generale des dramatizarea romanului lui Dostoi»
