Page 6 - 1926-20-21
P. 6

Pag. 206 —            ...... .......—  ------ C  O  S  I N  Z  E  A  N    A    - - - - - - - -  ----------------------------- 23—V. 1921

               se  amestecă,  top’ndu-se  din  nou,   puri  de  aur  şi  se  închinau  ca  lui   CÂNTEC DEDEMULT
               cu  alte  metale,  cum  e  argintul  sau   Dumnezeu ; azi ml-se închină cu toţii
               arama.  Aurul  curat  e  prea  moale,  şi   nu  ca  unui  Dumnezeu  ci  ca  lucru­  Gutui şi busuioc pe masă
               e  prea  scump  pentru  a  putea  face  lui  celui  mai  de  preţ  în  lume.  M’ai   Icoana simplă într'un cui:
               din el lucruri de preţ.             văzut  vr'odată  strălucind  din  aurul
                 Glasul  din  colţul  unde  se  ascunse   unul potir?                 Azi  totu-i  mort...  cui  să-imai  spi
               bolovanul  tăcu,  şi  eu  văzui  mirat,   —  Da, în biserica din oraş.  Că vântul aue prin casă?...
               arătându-mi-se  un  chip,  şi  piuăle   —  Eu  trebuie  să  rămân  ceea  ce
               unde  se  măeina  piatra  de  aur  şi   sunt:  ochiul  lui  Dumnezeu,  pe  când  Miros de busuioc şi mere...
               topitoarele  în  care  se  topia.  Şi  vă­  o  menii  m’am  schimbat  în  ochiul   Bunica 'n brâu cu rosmarin...
               zui  muncind  în  jurul  lor  oameni  dracului.
               cari  nu  aveau  nici  o  podoabă  de   —  E  adevărată  că  avem  a  astfel   Azi creşte muşchiul prin unghere
               aur  pe  ei.  Zdrenţoşi,  plini  de  apă,   de zicală: Banu-1 ochiul dracului.  Şt ploaia cade în suspin...
               cu  faţa  suptă,  cu  umerii  obrajilor   —  Eu  sunt  făcut  să  trec  din
               eşiţi, munciau din greu.            mână  îa  mână,  să  ajut  pe  toată   La vatra unde-odininioară
                 Am oftat din adânc şi am zis:     lumea,  pe  toţi  fraţii,  să  nu  rabde  Am ascultat poveşti, la foc,
                 —  Nu  crezi,  că  era  mai  bine  nime  de  foame  şi  de  frig.  Ca  ban,   E-o groapă adâncă ce  nf ioară
                                                                                                          y
               pentru  oameni  să  nu  te  fi  cunoscut?  sunt  rotund  ca  un  ochiu,  să  pot   Şi noaptea creşte'n orice loc.
               Să  fi  rămas  pe  veci  în  măruntaele  vedea  în  toate  casele  năcazurile
               pământului?  Uite,  aşa  e  de  ând  oamenilor,  să  fiu  och’ul  lui  Dum­                    Const. Gora
               lumea:  cei  cari  câştigă  aurul  cu   nezeu,  să  luminez,  să  alin,  să  mân­
               truda  lor,  nu  au  nici  un  ban  ori  o   gâi  şi  să  ajut.  Dar  oamenii  cei  la­
               podoabă  de  aur.  Şi  pentru  tine,  din   comi  şi  cari  nu  vor  să  se  ştie  fraţi  satul  tău,  ce  s’a  ales  de  aceia  car
               pricina  ta,  se  fac  oamenii  bleste­  cu  semenii  lor,  cum  pun  mâna  pe  au  adunat  bani  cu  lăcomie  mare
               maţi.  Numai  tu  desparţi  pe  oameni   mine  mă  încuie  îa  lăzi  de  fier,  mă  Li  s’a  stâns  viţa  şi  porodiţa  1  C
               în  săraci  şi  bogaţi.  Tu  eşti  pricina  îngroapă  îa  pământ,  sau  fac  cu   dacă  unii  au  adunat  cu  lăcomi*
               nenorocirilor  din  lume.  Dacă  lip­  preţui  meu  să  lucreze  ca  vitele  mii  copii  ori  nepoţii  au  împrăştiat  şi  i
               seşti  tu,  mor  oamenii  de  foame;  de  oameni,  pentru  a  câştiga  aur  şi  cu  amândouă  mânile.  S’au  ales  di
               dacă  te  aduni  prea  mult  într’un  loc,   mai  mult.  M’au  schimbat  în  ochiul  ei  beţivi  şi  stricaţi,  ai  căror  urma
               se  ticăloşesc  oamenii,  punându-se   dracului,  în  unealta  lăcomiei  lor  s’au  prăpădit  ca  vai  de  ei.  Omuli
               pe  beut  şi  petrecanii.  Dacă  nu  ai  nesâturate, a patimei lor.    e  dat  să  aibă  înţelepciune  cât  m
                                                                                  M
               fi  tu  nu  ar  fi  trebuit  să  înfrunte   —  Un lucru e adevărat, „zic eu :  mu  tă,  bunătate  şi  dragoste  cât  m,
               Fiul  lui  Dumnezeu  pe  oameni,  zi-  Ori  câţi  bani  ai  aduna,  nu  te  poţi  mare,  dar  aur  numai  atât  cât  să-ş
               cându-le:  Nu  vă  adunaţi  vouă  co­  hrăni  cu  ei.  Trebueşte  pâne.  Poţi  poată  avea  pânea  cea  de  toate  zi
               mori pe pământ.                     fi  mulţunrt  şi  fericit  dacă  ai  atâţia  iele.  Ce  întrece  peste  atâta,  nu  mi
                 —  Te’nşeli  dascăle,  şi-mi  pare  bani  de  câţi  ai  nevoe  pentru  pânea  e  ochiul  lui  Dumnezeu  ci  al  sî
               rău  că  judeci,  om  bătrân,  aşa  de  cea de toate zilele.           tanei.  Eu  sunt  lucru  sfinţit,  dai
               greşit.  Dacă  nu  aş  fi  fost  eu,  oa­  —  Iată  o  vorbă  de  om  cuminte  căle;  am  eşit  şi  eu  din  mânile  li
               menii  ar  fi  ales  alt  lucru  la  care  dascăle.  Aşa  e  cum  spui  tu.  Din  Dumnezeu.  Nu-i.  b'ne  ca  omul  s
               să  ţină  tot  aşa  de  mult  ca  şi  la  prisosinţa  pe  care  o  aduni  cu  hăr­  mă  spurce  cu  lăcomie  şi  cu  pat
               mine.  Şi  s'ar  fi  ucis  pentru  lucrul  nicia  ta  îţi  poţi  pune  Ia  o  parte  pă­  mile  lui.  Sunt  cel  mai  nobil  înti
               acela,  şi  el  ar  fi  împărţit  pe  oameni   răluţe  albe  pentru  zile  negre.  Dar  metale,  şi  sunt  făcut  să  fiu  slug
               în  bogaţi  şi  săraci.  Râul  nu  e  în   prisosinţă  făcută  cu  sudoarea  al­  tuturor oamenilor nu stăpânul lor
               mine,  ci  în  om.  In  dorinţa  Iui,  în   tora,  făcând  altora  nedreptate,  e   Zicând  aşa  începu  să  se  rosti
               lăcomia  lui  de-a  avea  tot  mai  mult  păcat  să  ai.  Dacă  toţi  oameni  s’ar  golească  din  nou,  şi  făcându-î
               şi  de-a  stăpânii  pe  semenii  săi  mai  gândi  aşa,  eu  aş  rămânea  ceea  ce  nevăzut  în  stâncă,  îmi  păru  că
               slabi.  Lăcomia  asta  împarte  pe  oa­  trebue  să  fiu:  ochiul  lu  Dumnezeu.   aud  cum  cade  iar  în  fundul  un
               meni  în  avuţi  şi  săraci.  Eu,  după   Dar  oamenii  încă  nu  înţeleg  nici   prăpăstii.  In  curând  se  făcu  liniş
               cum  mă  vezi,  nu  sar  în  ochii  ni­  acum  că  nu  mă  pot  duce  cu  ei  pe  în  jurul  meu,  dar  aşa  1  nişte  mai
                                                           a
               mănui ; prin firea mea ascunsă, prin  ceea  lum ,  şi  că,  chiar  de-ar  putea,  încât  auzii  în  somn  ciripitul-  c
               frăgezimea  trupului  meu  când  e  la  nimic  nu  le-aşi  folosi.  Şi  de-a-   dimineaţi al paserilor.
               curat,  eu  le  dau  mereu  de  ştire  ceea mă adună cu amândouă mânile   Mă trezii cu capul greu de-atâte
               cum  trebue  să  fiu  socotit:  nu  ca  spre  n’norocirea  lor  şi  a  semerfilor.  vedenii şi de tot ce-am auzit. So;
               un  împărat,  ci  ca  o  slugă  plecată   Când  ei  vor  lăsa  din  lăcomia  lor,  rele era gata să răsară. Mi-am fi
               a tuturor. Întocmai aşa e şi în vieaţă:   mai  ales  când  vor  simţi  că  toţi  sunt  cut rugăciunea de dimineaţa, a
               omul  cel  mai  nobil  la  suflet,  cel   fraţi  şi  toţi  sunt  muritori,  atunci   îmbucat din pâne şi am pornit,
               mat  bun,  se  face  sluga  tuturor,   voiu  fi  şi  eu  ochiul  lui  Dumncz  u   luai de-a curmezişul şi am eşit i
               dar  oamenii  ceilalţi  nu-1  înţeleg  pe  pământ.  Prin  nenumărate  pilde  luncă. Păpădia îşi deschisese ocf
               şi-şi  bat  jdc de el. Intre florile me­  le-am  arătat  până  acum  cum  să  mă  de aur. Era minunea lui Dumnezr
               talelor  şi  ale  pietrilor  e  adevărat  folosească, ş le voiu mai arăta.  în luncă. Şi toate fiorile cântau
               că  eu  sunt  cel  mai  nobil.  Nu  ru­  —  Prin ce pil-e, rcgu-te?    povesteau, râzând vesele în soan
               ginesc  în  veci  şi  lumina  mea  e  ca   —  Dar nu şti, dascăle din istorie,   strălucind din picuril de rouă <
               a  soarelui.  Dar  oamenii  în  loc  să   călfeate  neamurile  care  au  grămădit  atârnau din ele, ca din nişte di.
               mă  cinstească  folosindu-se  de  mine  prea mult aur, s’au ticăloşit dându-se  mante.
               ca  de-o  slugă  ascultătoare  şi  umi­  unei vieţi destrăbălate, şi s’au stins în
               lită, mă batjocoresc fâcându-mă îm­  cenuşe ca şi când nu ar fi fost? Dar
               păratul  lor.  Odată  îşi  făceau'thi-  nu şti din păţaniile oamenilor din
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11