Page 10 - 1926-22-23-24

Pag. 226- C O S I N Z E A N A ------------------------------------------ 13—VI. 1926

soartă. Tip femenin prin excelenţă S U R P R I Z Ă
ea pătrunde în sufletul oamenilor
prin intuiţie;.ea însăşi ştie că pen­
tru Luca este o soartă (p. 58). Li­ de C. DEM.-DELAVARONA
niile ei sufleteşti sunt conturate cu
aceeaş sgârcenie de mijloace ca şi De trei zile n'avea linişte. Şi-i n-o ascultă. Citi câteva afişe fără
ale Zemorei. Trece prin dramă ca întrase lui în cap s’o- vadă numai să priceapă ceva, măsură sala în
un vârtej sugerând mai mult. decât decât, şi orice făcea nu putea să cruciş şi’n curmeziş, şi băgă de
imprimându-ţi-se îa contururi pre­ ’nlăture acest gând. Se mustra, se seamă că e patrată, se aşeză lângă
cise. De o deosebită poezie este
tabloul III, în care pictorul o aduce ‘nvinovăţea de slăbiciune: zadarnic! bătrână pe locul rămas liber.
din ploaie, unde ea alerga goală Uneori se aşeza în faţa oglinzii, îşi — „Ei drăcia dracului!“ — îşi
să-şi stâmpere sângele aprins. Po­ ameninţa imaginea cu arătătorul şi zise el frământându-se. Părea că o
vestind cuDrinsul dramei am repro­ striga: „Viorele dragă, eşti o secă­ tristeţă nelămurită cearcă sâ-i pă­
dus câteva fragmente, îndeajuns de tură! Pricepi? Eşti o se-că-tu-ră 1 “ trundă în suflet. Gândul revederii
elocvente.
Cel puţin dacă ea s’ar fi ’ndurat nu-1 mai bucura. Amintirea Ceciliei
Celelalte două personagii: Doc­
torul şi Slujnica, sunt în mai pu­ sâ-i scrie! la gândiţi-vă: trei săptă­ nu-i alunga din suflet mâhnirea.
ţină măsură expresioniste. Doctorul mâni de când nu i-a trimis măcar Dimpotrivă avea sentimentul că a-
are o particularitate fizică: „autorul un rând! E prea mult. El îi scria această mâhnire este în legătură cu
are libertatea să-i dea un tic, bu­ tot a doua zi, şi fiecare scriscare Cecilia, cu revederea la gândul
năoară contracţiunea unui colţ al se mântuia astfel: „dece nu-mi răs­ căreia se bucurase atâta!
gurii.* S'ujnica e pocăită, deaceea
nu reacţionează la loviturile bru­ punzi dragă? Te rog !inişteşte-mă, Se ridică, rămase un moment ne­
tale ale Tatălui, iub°şte pe Luca, căci tăcerea ta mă chinueşte!“ Aş! dumerit, apoi ieşi afară. O căldură
pe care l-a crescut de micşi-i plac Ea tăcea şi el aştepta şi-i trimetea moleşitoare învăluia văzduhul. Prin
— ploşniţele, fiindcă au miros de scrisori tot mai lungi, tot mai tân- împrejurimi doar câţiva acari som-
frunză de muşcată. Ea seamănă în guitoate. Şi tot mai anevoie se nuroşi tânjeau la umbra celor trei
simplitatea ei cu Patrasia din Tul­
burarea Apelor. Nici o întrebare de scurgeau zilele... castani înşiraţi în faţa clădirei. Vio­
dincolo de lume nu şi-a făcut cuib — „Oare să merg?“ rel nu-şi găsea liniştea, nu-şi afla
în sufletul ei; lui Luca îi spune să La urma urmelor, pentruce să locul. îşi punea tot felul de între­
nu se mai gândească că-i putre­ nu-i facă o surpriză? Se urcă fru­ bări dar nu căpăta nici un răs­
zeşte creerul. Intuiţia atât de carac­ muşel în tren, şi peste câteva ore puns liniştitor.
teristică femeilor, o are şi ea. Simte Trenul întră sgomotos în staţie.
dela prima vedere a Ivancei că fata îi cade ’n braţe! Acu s‘a isprăvit!
cu „prărul aramă topită* este o Să-i cadă ’n braţe! Să-i simtă bra­ Viorel pimeri într'un compartiment
mare primejdie pentru pictor. ţele ei împrejurul gâtului, s’o ’nnă- gol. Se simţi şi mai trist. Singură­
Scenele prin cari aceste perso­ buşe cu sărutări, să se piardă în tatea, căldura nâbuşitoare, sgomotul
nagii îşi poartă frământarea lăun­ ochii ei negri ca păcatul şi adânci trenului, îi măriră neliniştea. Se
trică, sau în cari se ciocnesc între ca nemărginirea! Poate fi o fericire hotărî să nu mai gândească nimic
ele, încă sunt selecţionate, pentruca dar câte o întrebare aşa din bun
expresia să primească un deosebit mai mare ?... •
contur. Scenele acestea sunt cele Ajunse la gară cu o oră înainte senin se strecura ca un şarpe şi-i
mai adeseori o piatră de încercare de sosirea trenului. Tocmai când învenina sufletul.
pentru autor. Lucian Blaga a dove­ păşi în sala de aşteptare, îşi aduse Insfârşit ajunse. Se coborî din
dit însă şi în prezentarea acestora aminte c'a uitat carnetul de reducere. vagon şi porni în oraş aproape
cât de nesecate sunt resursele sale. alergând. Chiar în faţa hotelului
poetice. Tabloul II în care se des­ Avea timp să se’napoeze să-l ia,
făşoară acel vis straniu al picto­ dar îşi zise că de se întoarce din gării duse mâna la pălărie să sa­
rului, în care obsesia soartei ia pro­ drum, nu-i merge bine. îşi făcu din lute un cunoscut, dar băgă de sea­
porţii apocaliptice, este exemplu nou observaţii, îşi zicea că e mă­ mă că-i lipseşte! Se ’ntoarse repede
unic în această privinţă.
gar, că e babă superţioasă, dar nu înapoi s‘o caute ’n vagon. Trenul
se urni. plecase! „Oare, cu pălăria am por­
In sală, .o bătrână dormita pe nit de acasă?l“ îşi încordă memo­
singura bancă. La întrarea lui Vio- ria, dar de geaba. „Viorel dragă,
rel, tresări speriată şi cu ochii îm­ eşti un măgar!“ Zâmbi. Şi Cecilia
păienjeniţi de somn îl întrebă dacă era de aceiaşi părere: adică el Vio­
mai e mult până la sosirea trenu­ rel, e un măgar! Dar un măgar
lui. Apoi dupăce-i-se plânse că e drăguţ şi... ei bine, asta e culmea!
bolnavă, că drumurile cu trenul o un măgar drăguţ şi deştept! Zâmbi
•ngrozesc, puse capul pe geaman­ din nou şi se gândi la Cecilia. Se
tan cercând s’adoarmă, şi-l rugă s‘o întreba: „pentruce spune Cecilia că
trezească la sosirea trenului. Viorel sunt un măgar drăguţ şi deştept?