Page 11 - 1926-22-23-24

•13-VI 1926 ------------------------------ - - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - ------------------------------- Pag. 227

Măgar deştept!“... tul e rotund!“ — îngână zimbind discret făcut parcă anume pentru
Ajunse în piaţă şi coti la stânga prosteşte. Iar după o pauză: „Şi întâlniri amoroase, văzu pe Cecilia
de strada Horia. Cecilia locuia la totuş a fost cineva! Am auzit lim­ cum se ‘npletise cu Toma, cu
No. 25. Dar nu făcu zece paşi şi pede de tot cum îşi spuneau : „Te „Scumpul lui amic Toma“ şi se
se întoarse, îndreptându-se spre iubesc.“ sărutau de-ţi era mai mare dragul!
grădina publică. Lume multă ieşise Se ’ntoarse pe-o cărare cunoscută Simţi cum inima încetă de a mai
la plimbare. Nu se uită să vadă pe de el în alte împrejurări, cu gândul bate, apor îşi iuţi bătăile de păreâ
Cecilia. Ştia că nu-i în grădină. să iscodească toată lunca. De astă- că stă să sară din coşul pieptului.
Şi nici acasă ştia că nu-1. Dar nici dată drumul fu scurt, dar Viorel ar Se uită lung la cei doi îndrăgos­
unde va fi nu ştia, şi parcă n’ar fi fi dorit să fie nesfârşit de lung. Căci tiţi, şi cu o voce de care se sperie,
dorit să ştie, n’ar fi dorit s‘o vadă. la capătul drumului, într’un luminiş şopti: „admirabilă surpriză!"...
Trecu Someşul şi se afundă în
lunca depe celalalt mal. Colindă
toate ascuzişurile pe unde se întâl­
nise cu ea, fără nici un gând lă­ F E M E I A Ş I A R T A
murit. Se oprea din loc în loc şi-şi
zicea: „Viorel dragă, eşti un măgar, de DIONIS POPA
dar un^măgar prost şi ‘ncăpăţinat
„Cu deopotrivă vrăji mistuitoare se poate destinde în toată ampli­
ca toţt măgarii!“ Şi pornea iarăşi Voi amândouă vă 'mpletiţi in mers: tudinea strălucirii sale.
fără vreun scop hotărât. îşi aduse Ne doare dulce un surâs neşters
Cum ciselarea unui vers ne doare“...
aminte de pălărie şi se mustră a-
Nichifor Crainic.
marnic. „Cecilia e de vină!“...
(Arta şi Iubirea) înrudirea lor însă nu e numai
Când să treacă Someşul înapoi,
de domeniul simţirei ci ea se des­
E de nepătrunsă îmbinarea între
auzi nişte şoapte năbuşite chiar în aceste două realităţi. S’ar părea, prinde complexă, din întreg trecutul
tufişul dela capătul podului. Rămase cel puţin în închipuirea multora, lor prin o influenţă exercitată reciproc.
uimit locului şl ascultă. La început că nu pot să existe una fără alta. Multe din cele mai desăvârşite cre­
nu prinse nimic şi gândi că n'a E atâta afinitate între ele, încât aţii artistice nu se pot concepe
auzit bine. Dar tocmai când voia dispariţia uneia ar distruge însăşi fără existenţa farmecilor feminine,
raţiunea de a exista a celeilalte. şi nici femeia, în toată strălucirea
să plece, desluşi limpede de tot: Şi e ciudat căci nici una — în sa, fără aureola, pe care i-o de­
— „Te iubesc!* mod direct — nu crează pe cea­ cerne arta.
— „Te iubesc!“ laltă. Femeia, ca şi tovarăşu-i de O reprivire asupra trecutului va
Cuvintele erau şoptite abea, cu viaţă, e anterioară artei, iar arta, fi cea mai neclintită dovadă asu­
şuerături pasionate! Simţi un fior cel puţin pân’acum, e creaţia băr­ pra rolului jucat de femeie în creaţia
batului. De unde atunci această artistică. O operă de artă în sufle­
cum îi săgeată inima. Se analiză, strânsă legătură, de unde acea con­ tul unui artist se încheagă, în con­
şi rezultatul îi opri parcă răsufletul. tinuă împletire între ele, de unde tururi vagi, din o împletire haotică
„Să fie Cecilia?!“ înlătură gândul acea afinitate de simţire, de înaltă de patimi şi sentimente, răscolite
dar el reveni şi-i rămase înfipt în îmbâtare în momentul contempla­ de forţe exterioare. Şi femeia e cel
ţiei lor desinteresate? E un mister mai puternic stimulent, cel mai fe­
suflet.
care le învăluie pe amândouă, ne­ cund în rezultate. Dintre numeroa­
Vreme de câteva minute nu mai putând să pătrunzi în profunzimile sele opere ale antichităţii, produse
auzi nimic. „Desigur se sărută!“— structurii lor. Ca şi credinţa faţă de ale inspiraţiei feminine, e destul să
îşi zise el. Şi inima-i bătea ca un Dumnezeire, femeia şi arta nu pot fi amintim Afrodita Iui Praxiteles.
ciocan. Faţa-i era galbenă ca lă- decât simţite nu şi explicate. Tre­ Este dintre operele lui Praxiteles
buie să te laşi târît de puterea to­ cea mai desăvârşită creaţie şi ne­
mâla şi picioarele-i tremurau. rentului lor, fără să te întrebi în- întrecută în Antichitate, nici în tim­
Se desmetici târziu de tot cu cătrău mergi şi unde vei ajunge, purile moderne. Se spune că un
gândurile învălmăşite. Linişte stă­ drumul pe aripele ambelor fiind tânăr, dintre cei mulţi, cari veniau
pânea împrejurimile. „Au plecat? învăluit de o aceeaş ceaţă de ne pă­ să admire sublima întruchipare a
Sau n’a fost nimeni?" îşi trase o truns în strălucirea ei. Femeia prin farmecilor femeieşti, a fost frămân­
palmă zdravănă să vază dacă nu puterea iubirii te face să calci pe tat de adevărate pasiuni omeneşti,
covoară ţesute din raze de lună, aruncându-se înebunit de dragoste
visează cumva. Dupăce se convinse arta prin strălucirea-i interioară, la picioarele marmurei reci. Numai
că e treaz, porni în partea dincotro insesizabilă, te poartă pe râurile de privind copia proiectată pe pânză,
i-se păruse că vin şoaptele acela lapte ale cerului. Ele, şi numai ele, rămâi în extaz şi înţelegi în toată
care-1 băgase ‘n răcori. Călcând în sunt în stare să te smulgă din noia­ adâncimea lui sentimentul care a
nul patimilor mărunte, din svârcolirile sfărâmat sufletul tânărului. Cum se
vârful picioarelor, umblă vreme în­
sufocante şi distrugătoare de su­ explică însă această nepătrunsă
delungată cercetând o bună parte flete ale realităţii searbăde, ridi- viaţă, complexă şi puternic îmbi­
•din luncă, şi’n cele din urmă se cându-te în înălţimi largi, unde su­ bată de pasiuni clocotitoare, sădită
pomeni de unde plecase. „Pămân­ fletul, rupând zăgazurile materiei, de artist pe suprafaţa lucie a mar-