Page 13 - 1926-22-23-24

13—VI. 1926------------------------------ - - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - -------------------------------- Pag. 229

cui turmelor scoase cu multe Muncia din greu din zori şi SĂRMANE SUFLET!
trude din greutăţile iernii. până noaptea târziu, alergând
Dar, în loc de soare şi de fără preget în dreapta şi ’n Coboară noaptea tainic peste fire
vreme bune, lumea se pomeni stânga, ca să agonisească câte Văl des ţesut din gânduri de păcat,
aşa d’odată c’un vânt- năpraz- ceva pentru gurile cele multe-, O buhă crunt văzduhu-a săgetat,
nic şi rece de-ţl îngheţa inima. cari îi cereau de mâncare. Pe cer nu vezi nici urmă de sclipirei
O săptămână ’ntreagă ţinu Cri­ In zilele de târg, Lunea şi
văţul, iar gerul ce venise cu Vinerea, o vedeam des de di­ Cei vii s’au cuibărit grăbiţi prin case,
el, prinse-a ’ngheţa apa scursă mineaţă, de pe fereastra casei Iar străzile sunt triste şi pustii, .
din zăpada ce se topise, făcând noastre, coborând în paşi greoi Plâng norii stropi de lacrimi cenuşii
din pustiul şes al Bărăganului malul bisericii, încrozniată cu Şi ploaia rece te pătrunde'n oase!
o nemărgenită faţă de sticlă. fel de fel de bulendre pe care
P’alocurea zăpada ce căzuse le ducea să le vindă. E trist în jur, un trist ce te doboară
în clipele de odihnă ale vân­ Căpătiie de dimie, piei nes- Şi visurile neîmplinite gem,
tului se ’ngrămădise ’n troiene multurite, pojiţe, cămăşi, cioa­ Iar tu cu-al desnădejdilor blestem
cât munţii. Turmele erau luate reci, ghebe şi zăbune vechi, Iţi macini chinurile ca’ntr’o moară!..
de furia vântului şi purtate ’n mai câte-o scurteică, câte un
neştire împreună cu ciobanii androc purtat şi te miri ce alte Mai bine'mbrac-odăjdiile simţirii
lor. Saâle, perdele şi adăpoas- boarfe şi lucruri de nimic, e- Sărmane suflet pururea stingher,
tele de tot felul se făcuseră rau marfa Măriei. Toate fe­ Şi-ascuns în tăinuitul tău ungher
una cu pământul. meile din sat care aveau câte o Inchlnă-ţi rugile fierbinţi, iubirii!
Orbite de zăpada care se rămăşiţă de marfă nevândută,
’ngrămădia din cele patru col­ sau câte-o buleandră care Din ele poate-odată să răsară
ţuri ale lumii, spre a se risipi nu mai era de nici-o treabă, Minumta bucuriei ce s'a stins,
iarăşi, cârduri întregi de oi şi Măriei B a c i u l u i le dedea Şi din cenuşa dorului învins,
cirezi de vite se duceau ne­ ca să se curăţe de eie. — Să te renaşti ca pasărea cea rară!
bune spre a-şi găsi moartea în Toată ziulica stăte biata fe­
valurile Borcii şi ale Dunării. meie ’n târg, mai mult flă­ D. Psatta
Minte de om nu mai pome­ mândă decât mâncată, îndurând
nise aşa vreme grozavă. Sute vara căldurile cele cumplite şi
de păstori, cari, în deznădej­ iarna pe gerul de foc schim- rul copiilor şi sătulă d’a purta
dea lor, alergau să ’ntoarcă bându-se de pe un picior pe ’n spinare bulendrele satului,
turmele dela pierzare, înlem­ altul ca să nu îngheţe. a trecut şi ea graniţa, ca să
neau pe câmp. Cu toată viaţa ei chinuită şi trăiască mai bine pe lâng’ ai
Câni pierduţi de turme şi amărâtă, nimeni n’o auzia nici­ ei, lăsându-şi casa pustie şi-o
turbaţi de urgia vremii se de- odată cârtind în potriva lui mândreţă de grădină de sub
deau acum la stăpânii lor. Haite, Dumnezeu ori a oamenilor. N’ar Plopişi pradă la ăi copii din sat.
de lupi, goniţi de frig şi de fi fost ea ’n stare, Doamne fe­ Dar soarta care-o prigonia
foame, din stufăriile bălţilor fu- reşte, să pizmuiască pe cineva, n'a $sat-o să se bucure vreme
giau zăpăciţi încoace şi încolo, fiindcă avea avere şi trăia mai mai îndelungată de o viaţă
umplând văzduhul cu urletele înlesnit decât dânsa. Ea-şi su- mai dulce, căci într’o zi din
lor. Cârduri de corbi şi de feria soarta cu o răbdare mu- săptămâna luminată se lăţi ves­
vulturi înegreau cerul, dând ceniceascâ şl privia toate cele tea ’n sat c’a murit în ziua de
târcoale trupurilor de oameni ce ’ntâlnia ’n viaţă ca o voinţă Paşti, la una din fetele ei.
şi de vite. a Celui de sus. Se dusese po­ „Fie, că la mare zi a murit!
Doamne, multă lume rămase mina de blândeţa şi de bună­ Dumnezea s’o ierte“, îşi zi­
săracă şi obidită, pe urma a- tatea de inimă a acestei femei. ceau bătrânele din partea locu­
celei mânii a cerului! Ce de Pâne amarnic agonistită au lui la auzul clopotelor; „neju­
oameni şi ce de vite se pră­ mâncat băieţii Măriei pân’ au decată are să meargă ’n raiu
pădiră ! mai răsărit. Când s'au făcut
* biata Maria“. Iar altele: „Apoi
mari, 1-a trimis în ţară la treabă: câte-o mai tras amărâta, în
pe unii ciobani la oi şi pe alţii viaţă-i, dacă nici ea n'o vedea
D’atunci văduvia şi Maria pe la prăvălii. Două fete, le-a faţa lui Hristos, nu ştiu zău
Baciului. Sărmana femeie ră­ măritat şi pe ele tot în ţară, care-om vedea o!
măsese numai cu cârdul de după două gazde bune. Apoi,
copii şi cu^ lucrul mânilor. într’o bună dimineaţă, de do- GEORGE MOROI AN U