Page 14 - 1926-22-23-24
P. 14
Pag. 230 13—VI. 1926
mult decât sbuciumată, deşi izvo-
rîtă din adâncimi neastâmpărate de
viaţă, iubirea aceasta călătoare şi
boemă, ridicată la rang de principiu
şi scop, îşi freamătă bogăţia de nu
anţe mai mult pe coarda anacreo-
nică. Aşezarea bucăţii „Anacreonică“
în fruntea volumului, nu pare lipsită
de semnificaţie.
Venită „într’un amurg de bronz,
monumental", iubirea îşi împrăştia
harul asupra poetului:
CÂNTECUL VIEŢII, poezii de MIHAIL MUN7EANU Tu mi-ai sădit ta suflet trandafiri
Şi mi-ai cântat din lira cea mai nouă;
Mi-ai dat azur şi aripe şi rouă,
Primăvară... lism delicat nediluat şi neîndulcit Mi-ai dat aroma caldelor zimbiri.
O pictură parfumată cu vibrări de violet — însă, îmbinat cu aceste note de viaţă
In vitrine, versuri de un nou poet... boemă, cu nepăsarea pentru popa Povestea se ţese frumoasă ca toate
(Bacovia : Nervi de primăvară) surile trecătoare ale omului veşnic poveştile. Cântecul şi iubirea pentru
însetat de noutate, acest sentimen artă, se ’ntinde ca o punte peste
Deşi d. Mihail Munteanu nu e talism nu duce la strigăte de des- marginile celor două suflete, unin-
un „nou poet“, căci începuturile nădejde în versurile dlui Munteanu, du-le strâns, iar isp'tele îşi şerpu
literare îi datează încă de prin anii ci cel mult coboară la starea de iesc lumina printre ei:
1910 — 11, totuşi numele dsale pe resemnare cu lăuntrice măcinări su
piaţa valorilor - noastre poetice nu fleteşti în care totuşi tremură un In sara asta tristă tot parfumul
are o prea cunoscută „circulaţie li strop de nădejde: Grădinilor, pe trupul tău pluteşte...
terară“. Temperament autentic de Păcatul ca o fiară ne pândeşte,
boem, a trecut dela o revistă ia alta Tu amăgit de tot ce nu e Dar cântecul, sonor, îi taie drumul.
scriind când la „Carmen“, „Litera Şi ’nsângerat de-o vană muncă, O neînţeleasă stare sufletească,
torul“ şi „Românul literar“, când la Când paşi-ţi slabi calvarul sue de beţie, cuprinde sufletele şi între
„Cronicarul“ sau „Sămânătorui“ iar Să te opreşti ca de-o poruncă scenele de intimitate familiară, de
în urmă tangenţial la „Ţara Noa Din drumul fără mângâieri, interioruri calde în care muzica şi
La geamul zilelor de mâine
stră“ şi „Cosinzeana“, fără a fi Topindu-ţl lacrima de ieri. dansul „cu paşi de pelican“ sunt
ademenit de principiul Utilitarist al elemente dragi, tremură miezul po-
stabilizării pe-un timp mai lung în * vestei:
coloanele unei singure reviste, ceeace
i-ar fi putut familiariza numele în In introducerea dlui N. Davidescu, Noi suntem două clopote ce ingână
conştiinţa brumei noastre de ceti care singur între criticii noştri a- O muzică ce nu o pot cânta.
tori. Poet impresionist, al notaţiei, tenţ', cu sau fără brevet, — dela Noi suntem două suflete ’ntr’o mână
văzând şi prinzând subtile nuanţe gravitatea sacerdotală a magistrului Şi mâna ce le poartă, e a ta.
poetice acolo unde alţii poate nici şi până la atitudinea de crâsnici
nu le bănuesc, acestei notaţii fu literari a recenzenţilor de revistă — Dar mâna iubită. îndrăgostită de
gare în care domină mai mult sen a remarcat talentul dlui Munteanu, pian şi de muzică, nestatornică şi
timentul decât gândul — rod al se spune că acest poet „are unele boemă ca şi sufletul, va pleca dela
unei frământări mai îndelungate — asemănări destul de esenţiale cu poetul sărac spre alte zări şi rugă
domnul Munteanu îi dă totuşi o poezia nouă“, că „se află alături mintea încearcă zadarnic să o o-
formă îngrijită, păstrând* îns£ şi’n de poezia noastră nouă“, iar la urmă prească:
ea aspectul spontaneităţii. O uşoară că poezia lui „formează un capitol ...Un zeu în noaptea cea dintâi
mireasmă de exuberanţă poetică, de de serioasă contribuţie la poezia Legă să nu se mai despartă
reveneală şi de prospeţime tine noastră de azi“. Pe lângă toată con La amândoi un căpătâi
rească respiră şi adie chiar şi din trazicerea vădită în care poetul a- Pentru iubit şi pentru artă...
versurile în cari se cântă, plicti pare când alături, când în sânul ...Rămâi a mea, de ce să pleci,
seala, durerea, melancolia, toamna, poeziei noui, dl Davidescu are me De nu e muzică ’n odaie
singurătatea — etc —, totatâtea crâm ritul de-a-i fi prins în câteva linii Şi de sunt zidurile reci,
peie din latura de umbră a expe clare, conturul poeziei. Dar cum nu Tu eşti şi cântec şi văpaie.
rienţei umane, trecute ca motive are nici cenaclu, nici măcar o re
veşnice în domeniul larg al poeziei vistă bătăioasă, în concertul de su Când va muri iubirea, sfârşind
lirice. In poezia dlui Munteanu, du pralicitare a valorilor din scrisul povestea şi lăsând doar tremur de
rerea sau bucuria, întristarea sau nostru, glasul dsale a rămas izolat echou în suflet, într’un mediu boem,
veselia nu duce nici la prăbuşirea şi fără echou. La ceeace a contri în care iubirea şi evocarea exotică
sfâşietoare şi nici la extazul deli buit nu în mică măsură şi editura a personagiilor mitice din antichi
rant, căci peste toate planează olim obscură a librăriei Stănciulescu. tatea clasică se împleteşte cu zim-
pică fiinţa unei filozofii boeme a Lirică prin esenţă, împletită din betul artistelor de varieteu, fără să
vieţii. Toate procesele şi fenome revărsări bogate de sentiment, mie smulgă prea mari dureri din nici
nele vieţii sunt privite de-un ochiu zul poeziei dlui Munteanu se în unul dintre amanţi:
neastâmpărat de boem prin prisma cheagă ca de altfel aproape întreagă Din fluier brun, din fluier magic
acestei filosofii. De-un sentimenta lirica, în jurul iubirii. Uşuratică mai Tulburător cânta-va Pan ;
