Page 17 - 1926-22-23-24
P. 17
13—VI. 1926 ----------------------- ----- - - - - - - - - - - C O S 1 N Z E A N A - - - - - - - —------------------------------Pâg. 233
Duică va ţinea la el voind să-l şi viaţa ce ţi-o asigură, cariera de „Viaţa literară“ despre care vorbim
întruchipeze — ceea ce dsa ar fi prefesor, deci facultăţile de litere de astădată, şi-a schiţat şi-şi schi
mai chemat s’o facă — statul are slăbesc mereu. Dintre cei capabili ţează tot mai v guros şi mat accen
prilejul să-şi arate şi el interesul doar romanticii incorigibili le mai tuat conturele. Câştigând colaborarea
faţă de această lucrare, în limita îmbrăţişează, in mod lent se pro permanentă a câtorva tinere talente
posibilităţilor bine înţeles. Cum duce astfel o anemie generală în şi păşind îndrăsneţ pe urmele dis
„Institutul de literatură“ al dlui învăţământul viitorului. Faptele pre părutei „Mişcări literare* a dlui
Dragomirescu, a fost destul de gras zente şi viitoare se înlănţuiesc ast Rebreanu, prin aceleaşi rubrici a
înzestrat cu atenţia oficialităţii, cre fel unele cu altele; şirul lor s’ar interviewurilor literare, a poemelor
dem că nici revista plănuită pentru mai putea lungi, fără îndoială nu şi nuvelelor „Vieţii literare„, a „pa
istorie literară, nu va fi mai nenoro spre binele acestui popor. Statul să ginilor alese“ precum şi a bogatei
coasă. ia aminte! informaţii etc., tinde să devină ceea
* Undeva, în istoria Romanilor din ce a fost aceasta, minus contradic
vremea decadenţii, se povesteşte me ţiile, neastâmpărul şi nervul „Miş
„Curs pregătitor pentru baca tamorfozarea curioasă a instituţiei cării*. Numărul din urmă continuând
laureat“. — Nu demult gazetele au decurionilor. Instituţie demnă şl res seria, aduce inteiwievul dlui Nichifor
publicat ştirea că s’a aprobat îa pectată, la început ca să ajungă ci Crainic, şi versuri de dnii G. Murnu
mod oficial ţinerea unui curs pre neva decurion trebuia să aibă pe Perpesicius şi G. Nichita. Din ar
gătitor pentru bacalaureat. Lips ţi lângă încrederea lumii şi înţelep ticolul „Proză şi poezie“ al dlui
de mândria instituţiilor noastre, sau ciunea sa, atributele unui om de Pompiliu Constantinescu, care cearcă
poate conştienţi de slăbiciunea ace perfectă cinste. Cum demnitatea să creioneze în câteva trăsături ge
stor instituţii, nici un glas autorizat postului său, decurionul o gira cu nerale domeniile uneia şi ale celei
nu s’a ridicat împotriva acestei ca propria-i avere, în ep^ca decadenţei lalte, desprindem câteva rânduri cari
lomnii în care calomniatorii ne sun decurionatul ajunsese o slujbă din dacă n'au valoarea originalităţii şi
tem noi înşi-ne. Lucrul nu ne miră. tre cele mai ocolite şi mai neplă a noutăţii, au calitatea de a fi clar
Şubredă şi anemică, şcoala noastră cute. Ea deveni o povară şi lucru formulate: „In literatură, proza şi
e declarată astfel în mod oficial ca curios, chiar o pedeapsă. Din slujbă poezia sunt două categorii distincte;
o instituţie de lux, deci de prisos. încredinţată omului de cinste ajunse nu numai expresia le diferenţiază,
Faţă cu cei 8 ani de şcoală în care pedeapsa excrocilor, căci de multe ci şi natura lor originară. Epică, şi
elevul e pregătit mereu doar pen ori, aceştia ca pedeapsă, erau nu deci detaşată de subiectivitatea au
tru pasul intrării în maturitate, pen- miţi decurioni. Cum oarecari ana torului, proza traduce o viziune ex
tra acest bacalaureat, cum s'ar în logii s’ar putea scoate dintr’o com ternă a lumii; delà epopee, la poema
ţelege astfel decât ca o dispreţuire paraţie a acestor instituţii, să nu epică de cea mai redusă proporţie,
— poate vrednică — admiterea ofi ajungem cu învăţământul la acelaş proza îşi menţine acelaş caracter
cială a unui curs pregătitor. Înseamnă stadiu. Prea mult se cere pentru unitar. Lumea din afară e transpusă
aceasta că ceea ce nu s’a putut ceea ce se dă. De-aici să nu ne îa laboratorul artistic al scriitorului;
face în 8 ani lungi se va înfăptui pomenim numai ca profesoratul să punctul de plecare e un model concret,
în 30 de zile scurte. Dispreţul învă devină o pedeapsă pentru rău făcă e natura umană. Mişcarea, coloarea,
ţământului şi ridicolul situaţiei merg tori iar învăţământul o silă. Ori descrierea, acţiunea omenească şi
astfel mână în mână. Greşit ori cât de bizară, comparaţia are un individualitatea caracterelor, aparţin
potrivit acest sistem pentru împre strop de adevăr şi un strop de obiectului.
jurările de azi, arată grav o reali durere. Subiectul prelucrează acest ma
tate cu pricini multiple. Vom aminti * terial dat, în jurnalul său creator,
numai una dintre cele mai arzătoare unificând ca un meşteşugar supe
prin greutatea el: salarizarea. Din „Viaţa literară“. In succedarea rior multiplicitatea unei realităţi ex
acest factor derivă apoi alţii, cu cinematografică a faptelor culturale terne... Poezia — şi prin acest cu
reală importanţă atât pentru orga literare şi de tot felul, cronicarului vânt înţelegem esenţei lirismul —
nismul şcolii cât şi pentru viaţa grăbit, care mai are şi alte înde e o cufundare în sine. Lirismul e
particulară a profesorului, viaţă care letniciri, îi scapă multe lucruri ne o viziune interioară; el e prin de
prin raporturile ce le are cu el se observate, sau din lipsă de timp, finiţie muzical; aici sensibilitatea
restrânge mereu şi asupra învă multe nu le poate înregistra. Ne personală e o undă vibratorie că
ţământului. pocăim şi recunoaştem. De-aceea reia obiectul extern îi serveşte ca
E bine cunoscut că funcţionarii noi suntem cei dintâi cari ne su un simplu contact electric, pentru
cei mai slab plătiţi sunt cei din în părăm că pe lângă toată silinţa un circuit întreg de fluidică ener
văţământ. De-aici reiese în mare noastră —- cetitorul va fi observat gie.., In cuvâutul poezie există o
parte şi slăbiciunea, învăţământului. poate — de-a încresta în însemnări, contopire de noţiuni; muzicalitate
Profesorul căruia statul în slujba întreagă mişcarea culturală şi lite şi lirism e o sinteză indisolubilă,
căruia este, nu i-a as’gurat de multe rară, ne vedem departe de a fi Lirismul, poezia, e iniţiere de sca
ori nici salarul unui portar de hotel, compleţi. Aşa e cazul îndeosebi cu fandru îa propriul eu, e o goană
fârâ’ndoială că nu se va da, chemat publicaţiile periodice cari apărând după coralul unic al tenebrelor in
de lupta vieţii, cu trup şi suflet în tot mai dese, dau tot mai mult de terioare, e o viziune în sine, iar
văţământului. Intr’o vreme se agita lucru cronicarului care nu le mai do sensibilitatea o membrană ce-şi mo
chiar ideea unei „greve“ între toţi vedeşte cu cetitul. Dacă pentru con dulează vibraţiile după natura sa
„apostolii neamului*. Ce ironie amară tinuitatea sp ritului revistei e o la proprie; realitatea externă e un pre
şi ce str'găt al realităţii! Dar acest cună îii acest fapt. pentru observarea text, real zirea sentimentului e un
fapt are repercursiuni şi ne altă evoluţiei care trebue să fie ascen refugiu în celula intimei noastre
lăture. Ocolită şi dispreţuită pentru dentă într’o revistă, e poate un bine. fiinţe“. *
