Page 4 - 1926-22-23-24
P. 4
fag. 220 ----------------------------------- - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - -----------------------------l3~Vl. 1926
B A L A D Ă ţipetele femeii. Alergă într’un suflet trundeai într’un canal cu apă pu
şi văzu pe jandarm luptându-se să-i ţină, lotca se îoămolcâ. în jurul ei
La hanul ce sclipeşte la răscruci, târască nevasta în nişte mărăciniş plantele făceau o ţesătură pe care
La hanul cu obloanele plecate, din dosul casei. Aceasta, cu cămaşa n’o puteai destrămâ şi rămâneai
Sosesc din codrul înfrunzit haiduci ruptă, cu pieptul desvelit şi zgâriat prizonier până când auzeai prin
Şi chiote s'aud pe înoptate..
îl lovea cât putea cu pumnii peste apropiere cântecul pescarilor cari
In legănări de şoimi la han sosesc ochi, strigând după ajutor. Fu ne- să te scoată din încurcătură. Ş’apoi
Şi'n noapte un chip îmbujorat răsare: voe numai de o lovitură în creştetul noaptea petrecută în baltă era o
Săruturi lungi pe-obraji de aur cresc, capului ca îndrăgostitul să se pră noapte grozavă. Tot timpul trebuiâ
Hangiţa cu ochi negri-i vrăjitoare... vălească la pământ ca un sac. A- să te aperi de ţânţari. Pe vremuri,
nichel îi luă arma şi cartuşele şi-I poporul pedepsea după legile lui,
Alunecă în han cu toţi pe rând:
Haiduci voinici cu pletele cărunte, împinse până la uşa postului. Când legând vinovaţii goi de un stâlp în
Haiduci cu piepturile ca un munte, aflară ceilalţi jandarmi plecară în marginea stufului. Până dimineaţă
Ce-au înfrăţit furtunile luptând... urmărirea Ini. Se încinse luptă cu nenorociţii mureau otrăviţi de ve
focuri de arme. Lângă Anichei să ninul miilor de înţepături. In afară
Hangiţa ca o floare se’nmlădie
Lăsând pe masă ploşcile cu vin: riră care cu ce putură şi alţi săteni. de primejdia ţânţarilor erau zgo
La mesele mai albe ca un crin Ba veniră cu căruţele şi din co motele misterioase ale apei, ţipetele
Se’ncinge-o haiducească veselie .. munele vecine. Odată treaba termi păsărilor, fâlfâirile de aripi nevă
nată la Alexandrowska, ţăranii nă zute şi întunericul plin de umbre.
Hangiţa cu ochi negri îi vrăjeşte văliră şl în celelalte sate, tăiară Acolo se refugiase Anichei.
Şi cresc săruturile de jăratic:
Răsună cântul bătrânesc, sălbatic, firele telefonice şi uciseră jandarmii *
Şi-o lună de argint în slavă creşte şi perceptorii.
A doua zi însă, când zările spre Când maiorul îşi ridică ochii din
Const. Goran
răsărit prinseră să se lumineze, cei teancul de hârtii, văzu înaintea lui
din Alexandrowska fură deşteptaţi o femee volnică ţinând un copil în
de bubuitul tunurilor, de exploziile braţe şi altul de mână.
Altcum nimeni nu putea spune — Dumniata eşti soţia lui Ani
ceva rău despre Anichei. Era ne obuzelor şi de tictacul mitralierilor. chei Achimenko? — întrebă el.
întrecut la muncă, nu venea nici Satul era înconjurat. Gloanţele tre
ceau ca prin hârtie prin zidurile de — Eu sunt.
odată la cârciumă — dar nici la
pământ ale caselor. Podelele se — Ştii unde ţi-e bărbatul?
biserică — nu-şi bătea nevasta,
umplură cu sânge. Miros greu de — Am auzit că e în baltă.
gospodăria îi erâ îmbelşugată şi nu
funingine umplu uliţele. Geamurile — Ai puteâ să-l găseşti dacă te-aşi
se certă cu nimeni. E adevărat că
se înroşiră. trimite la el?
ochii lui aveau o perdea în dosul
Preotul, în odăjdii şi cu crucea — Cum crede domnul comandant.
căreia fiecare bănuia că se ascun-
în mână trecu ca o arătare prin — Pune-ţi copi i pe laviţa de
deâ ceva ce nu trebuiâ să iasă la colol — Femeia făcu ochii mari,
lumina zilei. De aceia oamenii se vârtejul morţii şi eşi în calea ar nedumeriţi. Cu mişcări nehotărâte
cam fereau să se uite în ochii lui. matei. Bombardamentul fu curmat.
Şiruri întregi de oameni legaţi îndeplini însă porunca. Maiorul aş
Şi tot adevărat e, că femeea se cam cot la cot fură s:oşi la marginea teptă cu ochii în jos ca femeia să
miră de străinii cari se opreau a- satului şi câteva zile se tot auziră termine. Apoi zise:
desea noaptea pela casa ei şi stă salvele plotoanelor de execuţie. Pe — Este ordin să-l prindem numai
teau până ’n zori de şoapte cu Anichei însă nu-1 găsiră. decât. Am hotărât să te duci să-l
Anichei. Cu vremea se învăţase
Chiar de lângă sat începeâ dom cauţi. Iţi dau trei zile. Dacă în acest
însă şi ea, mai ales că acesta îi nia nesfârşită a bălţilor, cu păduri timp nu te întorci cu el, nu mai
spuneâ că de vină este casa care
de stuf străbătute de canaluri de ai copii. Ai înţeles? Femeia gemu:
e pusă ca un han în marginea sa
apă înguste ca nişte poteci, sau largi — Dar ce vină au ei!.. Ce ştiu
tului.
ca nişte lacuri, cari se ţeseau ca o ei de păcatele noastre!..
*
reţea de păianjen în bătaia soarelui. — Ascultă ce-ţi spun şi alege!
Anichei observase demult că şeful Numai cine se născuse pe meleagu Dacă vii fără el, degeaba vii!
postulai de jindarmi dedea târcoale rile acelea puteâ să se încumete să — Dece nu vă e milă de-o mamă
nevestii lui. Odată voise chiar să-i între cu lotca în împărăţia stufului. nenorocită! Cum o să-mi aduc eu
zică la obraz, dar jandarmul îl pri Drumurile cotite de apă te înşeleau, soţul la moarte şi cum o să-mi ucid
vise atât de batjocoritor încât omul stuful te înfăşură în foşnetul şi tai eu copiii. Lăsaţi-mă cu necazurile
îşi muşcă buzele vinete şi sângele nica lui legănare şi odată calea mele!
îi înecă obr zul. Intr’o seară pe pierdută n’o mai găseai. Te sbăteai — Iţi repet pentru ultima oară:
când se întorctâ dela câmp auzi ca într’o cursă căutând eşirea, pă- trebue să pleci numai decât Am
