Page 5 - 1926-22-23-24

13—VI. H2§----------------------------- -----------C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - - Pag. 221

eu grije de copii. 11 cauţi zi şi noapte. A R L E C C H I N A D Ä
Dio loc în loc opreşti lotca şi strigi.
El o să-ţi cunoască vocea şi o să Du bist der Anfang, der sich gross ergiessl,
vină. Odată şi odată o să-l prin­ ich bin der langsame und bange Amen.
dem; dece să lase să-i fie ucişi (R. M Rilke: Der Schutzengel.)
copiii. Mai bine să se predea de Pierrot, gătit cochet de comedie,
aduce’n loji fior... şfn galerie
bună voe. Ii promit că nimeni n-o
se sparg de râs plebeii, doritori de
să-l bată, nimeni n-o să se atingă sensQţii tqri. Pe scenă, în decor ce
de el. li dau cuvântul meu. — Albă, coboară ’n gând commedia deliarte,
femeia îngână: în văzul rece-al oamenilor duri,
— Ce blestem Doamne! El n-o începe-o caldă „air de la folie...“
Tu, Florentino,
să vină! Cum o să pot să-l înduplec! ce-atât de des priveşti în altă parte
Cum o să mă uit în fata lui, când — la câmpii verzi, la norii suri,
o să ştie că-1 aduc sub ştreang! imagini blânde de copii —
Lăsaţi-mă. Induraţi-vă de copiii ăştia! nu-i înţelegi durerea lui Pierrot Nebunul.
— Nu-1 spânzură nimeni. Va fi Şi nu vrei să ’nţelegi nici doina ce ţi-o cântă
(nereuşită)
judecat şi dacă se predă de bună
pe lira-i monocordă, răguşită
voe se va avea în vedere la darea
şi sfântă
pedepsii. Hai, curaj! Are cuvântul Poetul Nebunul. Aurel Decei
meu că ne vom purtâ cu el cu toată
bunătatea şi nimeni uu-i va atinge
— Copilaşii mei... i a potrivit vârful în dreptul inimei,
un fir de păr. — Vorbind, sună un
După câteva minute un soldat între două coaste şi ţinându-o cu
clopoţel. Intră un gradat cu doi
aduse cei doi copil. Mama se aruncă o mână a isbit-o cu cealaltă peste
soldaţi.
— Luaţi copiii şi duceţi-1 unde asupra lor, îi strânse în braţe şi-i capătul prăselelor de i-s'a înfipt
v’am spus. Ş’apoi femeiei: — Hotă­ acoperi de sărutări. Anichei, cu bra­ lama jumătate în piept.
răşte-te! Ea răspunse acoperindu-şi ţele încrucişate pe piept privea cu Când maiorul intră în închisoare
faţa crispată braţele micuţe şi sub­ soldaţii se dădură repede în lături
faţa cu palmele:
— Mă duc... Fie-vă milă... ţiri cari se încolăceau pe după gâ­ făcându-i Ioc.
* tul femeii. Unul diatre fiii Iui strigă — Mârşavi! — scrâşni acesta Pri­
deodată: — tată!.. — el însă se zonierul eră trântit jos. Sâigele se
Două zile după plecarea în baltă
a femelei lui Anichei. întoarse scurt către puiul de lebădă prelingeâ încet pe scânduri. Anichei
Rezemat de un pom, maiorul pri­ şi intrebă cu un tremur uşor în glas: avea faţa galbenă, acoperită de vâ-
vea cum ordonanţa hrăniâ cu sila — L’aţi prins demult? nătăi. Unochiu îi era umflat, aproape
puiul de lebădă, băgându-i boabe — De câteva zile. eşit din orbite. Ofiţerul se lăsă într’un
de porumb pe gât. Pasărea se sbă- — Vreţi să-l domesticiţi? genunci lângă el şl-şi trecu palma
— Da. peste fruntea lui rece şi asudată.
teâ, dedea din aripi, îşi feriâ ciocul
şi arunca boabele. Andrei clătină din cap şi zâmbi Rănitul îşi deschise cu greutate
In acest timp, pe drumul din mij­ silit. ochi. Respira râgâind. In piept îi
locul satului veneau doi oameni: * gâlgăia sângele. Slab, aproape neau­
un bărbat şi o femee. El înalt, spă­ Seara când maiorul îşi luâ ceaiul, zit, şopti:
tos, păşea cu mers larg şi sigur. năvăli în odae un soldat: — Ertaţi-i... Fiecare cu credinţa
Ea rămâneâ mereu în urmă şi-şi — Ankhei s’a ’njuoghiat! lui... Trupul i-se întinse, pieptul i-se
ţâra picioarele obosite. Ambii intrară — Cum se poate! coborî, membrele se turtiră lipindu-se
în curtea maiorului. • — L-a bătut sergentul. Ziceâ că de podele şi capul i-se lăsă moale
— Sunt Anichei Aehimenko. Aţi nu se cade să se poarte bine cu într’o parte.
trimes după mine. un răzvrătit. La început i-a dat *
— Ai venit? — întrebă surprins câteva palme. Anichei însă s’a re­ A doua zi de dimineaţă când pri­
maiorul. pezit în el ca un taur. Atunci au mele raze de soare luminau acope­
— Am venit să nu mă blesteme sărit ceilalţi soldaţi şi de-abea şi-au rişurile de stuf din Alexandrowska,
nevasta şi copiii. scos camaradul din mâiDile aresta­ puiul de lebădă steteâ nemişcat plâgă
— Şi nu ţi-e teamă de ce va urmă? tului. Sergentul însă nu s’a lăsat. lighianul cu apă, cu aripile împrăş­
— Mi-e tot una. Am însă pro­ A pus pe ceilalţi să-l ţină şi l-a tiate, cu gâtul întins în praf, cu ochii
misiunea că nu voi fi umilit. bătut în cap. Dupăce s’a terminat pe jumătate închişi şi năpădiţi de
— N’am uitat-o. — Femeia se bătaia şi au eşit soldaţii, a rămas furnici.
apropie rugătoare: pe jos o baionetă. Anichei a luat-o, Ismail, Ianuarie 1926.