Page 6 - 1926-22-23-24
P. 6
Pag. 222 -------------------------------C O S I N Z E A N A 13-VI. 1926
Ha, ha, ha, ha, ha C R E Z *
Mai limpezit, Stăpâne, de durere;
de SEVER STOICA
mi-ai pus în mână pana să lucrez;
In ameaza vârstei a închis ochii injurii şi îi considerau plenipoten sânt cocârjat de veghe şi tăcere;
albaştri, resemnat şi melancolic, cum ţiarul plătit al guvernului român.
se deslipesc albele flori de castan Dar diplomaţia noastră protocolară dar sufletul e’ntreg şi iară crez.
în târziu de primăvară, scriitorul nu s’a interesat nicicând ce mânca
basarabean Leon Donici. Şi-a închis Donici şi unde dormea. El lupta Crez că viaţa este suferinţă
pleoapele acolo în lumina Parisului, pentru noi, şi flămânzia. Mizeria ce macină gândirea'n moara ei;
unde acţiunea bolşevică şi-a mutat i-a devorat viaţa, mizeria l-a asa
propaganda mieroasă pentru a adânci sinat. dar sufletu-i simbol şi nu căinţă, —
în conştiinţa publică dreptul cnu Soarta lui Leon Donici e un sim să-l svârli ploaie de-aur, pumn de mei.
tului rusesc asupra provinciei dintre bol. Simbolul omului ce se jertfeşte
Prut şi Nistru. Şi cărturarul acesta, desinteresat pentru ţară. Simbolul De-ai fi doar trup şi patimi trecătoare
care în ajunul marelui războiu a omului cu preocupări colective. Sim
şi nu avânt prin care să te mântui,
făcut mare vâlvă, în Petrograd, cu bolul omului care nu vede decât
romanele, nuvelele şi satirele sale dreptatea şi ţara lui. Isus s’ar fi ucis el singur oare
politice, omul acesta de o masivă Şi acum la moartea lui, cine a ca să'mpânzească lumea cu
sensibilitate românească a fost par’că dat un ipocrit comunicat omagial?
predestinat să devie zăgazul valuri fdescăntu-i ?
lor de otrăvire a adevărului, în inima Ministerul de externe.
Franţei. Fiecare articol bolşevic a Indiferenţa oficială şi particulară Crez în menirea fabulei şi-a milei,
primit replica caustică a scriitorului ar trebui să fie un prilej de mari în rostul risipirii sufleteşti,
basarabean, fiecare minciună a fost şi sfşâietoare mâhniri. Şi de must
zdrenţuită, fiecare calomnie destră rare. ca'n cerul larg, în zâmbetul
mată ca o ţesătură de păianjen. Propa Mustrare? [zambilei —
ganda lui Rakovsky împotriva Basara Pentru cine?
biei a fost un pumn încleştat repezit Pentru aceia cari zilnic „îşi văd că, altfel, doar cenuşă goală eşti...
fulgerător în ascuţişul unui cuţit, de treabă“? Pentru aceia cari coti Marcel Romanescu
replica lui Donici. Scriitorul acesta dian sunt absorbiţi de grijile egoi
cu prestigiul statornicit în literatura ste?
rusă, suplinea cu îndemânare, cu * Din volumul Cuiburi în soare, subt
sânge, cu flacără absenţa nătângă Mustrare ? v tipar.
a diplomaţiei noastre. Oficialitatea Dar aceasta-i o legendă, o naivi
imbecillzată în indiferenţă nu i-a tate, şi s’o spună toţi nemernicii —
dat însă nici o fărâmă de ajutor o prostie. bei. Şi poate pentru câţiva nicio
măcar. Un reazăm de palidă exis Că a murit Donici e o mare bi dată * lacrimile nu vor mai fi mai
tenţă a găsit la revista săptămâna nefacere pentru el. Nu va mai fi lacrimi ca acum.
lă a prietenului său devotat, Alexinski, săgetat de dureri. Totuşi mă întris Să nu uităm însă raza altruismu
unde a militat cu talent cauza Ba tează că va fi căinit câteva zile. Şi lui trac. Ei plângeau la naşterea
sarabiei. la întoarcerea osemintelor lui în ţară, unui om, căci cunoşteau din propria
Acunoscutşi Capitala noastră.Timp se vor vărsa lacrimi de discursuri amară experienţă, piroanele chinuri
îndestul de îndelung şi-a târât pe funebre. lor cari se înfig sângeroase în car
astfaltul Bucureştilor foamea şi mi E tot ce ştiu să facă fariseii, in nea vieţii, prin înfruntarea acestei
zeria. Acolo pe calea Victoriei nu diferenţii şi egoiştii. Egoiştii că lumi. Iar la trecerea duhului la cele
s’a bucurat de mare trecere. Era a murit un nebun care a luptat veşnice, ca ia o supremă deslegare
prost îmbrăcat, n’avea cămaşă, gu- flămânzind. Indiferenţii, că a exis de teluricele dureri explodau în
leru-i era murdar. Şi omagiul pălă tat un om care fără îndemn şi hohote rotunde de râs.
riilor nu se ridică în semicorn de fără spirijin, a servit o cauză dreap Când la Bucureşti, îa 1919, Do
cât în faţa pantalonilor călcaţi cu tă. Fariseii că e lucrativ să nu nici povestea vigurosului pamfletar,
meticuloasă grije, stima nu-şi înclină ajuţi un om care se sfâşie în luptă, d. Pamfil Şeicaru, cum a plutit dea
spinarea decât în faţa bogăţiei gău şi la moartea lui să dai comunicate supra lui duhul scheletic al morţii,
noase, devotamentul slugarnic nu omagiale. după un răstimp, amintindu-şi că
zâmbeşte decât înaintea situaţiei Tracii, strămoşii noştri pe cari dacă nu se înfrupta din prietenia
sociale efemere. nu-i pomenim decât cu rare şi zgâr caldă a scriitorului rus Şaliapin
Intr’o fericită zi, a plecat la Pa cite prilejuri, au fost de o superioa bolşevicii l-ar fi executat, a excla
ris. Acolo era locul Iui. Acolo îl ră nobleţă. Atitudinea lor în faţa mat trist: „Poate era mai bine“!
mâna inima. Acolo trebuia să apere vieţii exprimă sintetic aristocraţia Leon Donici va fi înhumat în glia
Basarabia lui, Basarabia noas sufletului lor. Basarabiei ?
tră, Basarabia românească. In Să fim, totuşi, drepţi. Vor fi şi Ha, ha, ha, ha, ha.
încăierarea peniţelor, bolşevicii nu de aceia, puţini ce-i drept, cari îşi
l-au cruţat, îl atacau cu o super vor spăla suferinţele obrazului cu
lativă violenţă, îl izbeau în creştet lacrimi strălucitoare ca rouă care
cu asprimea acuzaţiilor. Ii decerneau se odineşte argintie pe verdele ier-
