Page 7 - 1926-22-23-24

13-VI. 1926 —---------------------------------------- C O S I N Z E A N A Pag. 223

P A R A B O L A S E M Ă N Ă T O R U L U I de-alurgul zilelor. Credinţa ? Minu­
nea? Cea mai străvezie dintre min­
de MUNTEANU-MIO ciuni. Temple şi imagini de sfinţi?
Piatră moartă şi chipuri de păcate,
„...Iar un grăunte de grâu căzu căci răsbunarea e sfântă când sco­ încăperi goale fără de suflet, ima­
pe o piatră şi paserile cerului ve­ pul e drept. Vorbeşte-ne şi te as­ gini sărace de duh ca acei cari le-
niră şi îl mâncară. Un al doiea căzu cultăm. au zugrăvit în necredinţă. Rugăciuni
între spini. încolţi şi crescu mare, Astfel murmura mulţimea, stăpâ- zadarnice către lemnul, în care n’au
dar n’aduse rod, căci îl năpădiră nindu-şi mânia doar sub privirile pus nici un Dumnezeu acei, cari
spini şi furându-i lumina soarelui, blânde ale păstorului. l’au cioplit. Altare făcute în chiote
l’au uscat. Un al treilea căzu pe Episcopul s’aplecă deasupra stre­ de păcat, în care n’au pus nici o
pământ productiv. Crescu şi aduse inului. Ii zări înfăţişarea dârză. Ceti credinţă cari l-au ridicat. Maria cea
roade de aur...“ în sufletul lui îndemnuri păgâne şi mai neprihănită dintre femei, ima­
Episcopul sfârşi. Binecuvânta cu pofta neînţeleasă de a face rău. ginată după chipul celei mai ne­
mâna-i bună turma credincioşilor şi — Aş încerca zadarnic să înmoi credincioase dintre amante.
coborând din amvon, cugetă: „Un stânca — cugetă în sine — şi şi — Iată trei din icoanele ei. Cazi
grădinar se întristează când i-a pie­ ca un răspuns gândurilor sale, stre­ în genunchi înaintea lor şi închină-te
rit un trandafir din zece sădiţi. Doam­ inul începu spovedania urei. Sfinţia Ta!
ne, dacă cuvântul meu ar încolţi — Minciuna! Are ochi blânzi,
Episcopul le apucă cu lăcomie.
în sufletul unuia din mulţime.“ cuvintele dulci. Iţi împăienjeneşte
Ochii îi străluceau de o inspiraţie
Deodată se opri. S’audea cum ochii, îţi ucide avânturile. Iţi promite
divină. Se întoarse către mulţimea
creşte afară tumultul de voci ame­ albastrul cerului, oprindu-te să-l do­
amuţită sub clocotul mâniei trezit
ninţătoare. Se desprindea un mur­ reşti până-ce atingi huma. Te face
de cuvintele nelegiuirii şi zise: „Veţi
mur surd şi rău. Strigau şi chioteau, orb şi dibuitor. Afară râde amarul
lua una dintr’aceste icoane şi o veţi
căci au găsit o pradă vrednică de şi neînţelesul vieţii, în tine pune
arunca la o răspântie de drum. O
sufletul lor, necredincios chiar în altare, cărora le jertfeşti zadarnic altă o veţi da pradă râului; iar cea
credinţă Şi pe când episcopul s’a- din urmă s’o părăsiţi în cel mai
arăta, îmbrăţişându-i cu privirea caldă bogat din târgurile noastre. Mergeţi
şi împăciuitoare, ei îi târâră în faţă L A GURA URSOII
şi după şapte luni aduceţi-mi po­
un strein; iar învinuirile lor înce­ vestea întâmplărilor acestor icoane.
pură să curgă ca nişte şuvoaie săl­ E zi de Paşti... Şi lunca- i fericită...
— Un corb sosi prevestitor de moarte... Zugrăvitorul va rămâne sub scutul
batice. II acuzau că necinsteşte cre­
Se sparse hora... Jipete şi plângeri... meu. Soartea icoanelor îl va osândi
dinţa, căci vinde icoane cu înfăţi­ „ Vin Turcii L. O, necruţătoare soartei sau îl va scuti de povara răsbunării
u
şare de vieţi de sfinte şi îndure­ voastre.
rate Madone, zugrăvite după chipul Măcel... Văzduhul urlă... Arde Hanul...
amantelor sale. Haiduci... Păgânii fug, răpind copile... * *
*
u
„ O, Vişa ! Strigă ’n goană Căpitanul..
— Iar noi adorăm păcatul, în
chipurile palide de bacante obosite Amurgu-i trist... Pământul plin de Cea aruncată la răspântie de
în petreceri obscene. Rugile noastre [ sânge... drum fu găsită de doi fraţi. Amân­
se isbesc de chipul mort, păgân Iertare 'n cer... Iar noaptea care plânge doi voiau să aibă icoana frumos
prin urâţenia sufletelor, pe cari le Acoperi durere-acelei zile. poleită. îndemnaţi de pofta câştigu­
zugrăveşte. Cântecile noastre se nasc lui, se iau la ceartă şi unul dintre
şi mor fără de ascultare, evlavia şi * ei fu ucis. Celalt fu osândit la moarte
smerenia noastră e batjocorită de Din alte vremuri prin spânzurătoare: iar icoana fu
viul ochilor drăceşti, ce ne privesc lepădată de tot oraşul. Căci nu
dintr’acele icoane. De ani de zile Răsună văi de chiot şi topoare, poate fi sfântă dacă poartă urme
Scrâşneşte plugul prins între trupine,
le răspândeşte, pângărindu-ne tem­ de sânge.
La vatră mama îşi adoarme-odorul,
plele şi furându-ne jertfele. De ani Aleargă miei prin roiuri de albine. A doua fu dusă de apă într’o
de zile ne stăpâneşte sufletul, ne ţară streină de religie creştină. Aici
Pe culmi nechează smei’ în herghelie,
închide drumul mântuirii. El nu jocul valurilor o aruncară Ia ţărm.
Iar lupul se ’nfrăţeşte cu dulăul...
poate fi decât satan sau instrumen­ Comori s’ascund în răbdătoarea glie. Fu găsită de un biet zugrav; iar
tul acestui duşman al sufletelor şi acesta cunoscând măestria lucrării,
Sub Coastă, la cişmea, o nevestică
cucerniciei. Porunceşte-ne şi îl vom o duse capului ţării, ca fiind făcută,
Şi-adapă dragul din mânuţa-i mică,
ucide. Fâ-te judecătorul credinţei, de el îsuşi, pentru-ce fu bogat dă­
tu cel diniâi ostaş al ei şi pedep- Şi râd nebuni, de să 'nfioare hăul. ruit şi pus într’o slujbă srâlucită.
şeşte-1. Lasă-1 mâniei credincioşilor, M. Oprişeanu. Iar cea din urmă fu găsită de o