Page 5 - 1926-25

26—VI. C O S I N Z E A N A Pag. 241

v’aţi bate jo:! pe creştetul capului ei, pe cozile flector, care-şi caută prada în noap­
Mi-ar fl părut o profanare să-l ei pieptenate frumos şi prinse în tea neagră! Aici un focar, care-şi
vorbesc. Mă uitam de departe la pantlici late de moirée, îmi venea caută şi el prada — prada fericită.
ea — şi-mi cădea bine. O vedeam să mă arunc la picioarele ei Paul şi „Eram în cerul al 7-lea! închi­
veselă, înconjurată de o grămadă Virginia ! Ochii ei din apropiere deam ochii de fericire. Strângeam
de tineri, şi nu vă puteţi închipui n’aveau nimic din ochii Virginie!. mânile pumn. Simţiam cum s’a
ce se petrecea în inima mea, decât Dimpotrivă. Erau ispititori, te în­ aprins o vălvătaie în pieptul meu
dacă o să vă spun că aş fi fost în demnau să te apropii, să iai lupta — să fi venit focul din focarul
stare, dacă mi-ar fi poruncit ea în cu ei. oglinzii franţuzoaicei din balconul
clipa aceea, să mă arunc de pe „Atunci mă depărtam repede. „Casei Roşii'? O, de sigur! Ea mi
Ludmilla, una din înălţimile Tuş- Inima îmi svâcnia, o auziam cum l-a aprins. N’aş fi schimbat cu
nadului, la vale, m’aş fi aruncat bate — iar Rose, ea râdea, râdea Croesus!
orbiş, fără multă vorbă. Timp fe­ cu hohot. Nu era un râs, care ră­ „Nu mă mai recunoştea mama.
ricit, când te poţi sacrifica, cu trup, neşte, dar râsul unei fiinţe, care se Sării**, ceream să mâ duc în salo­
cu suflet, pentru o ideie. simte stăpână, care e fericită că nul de cură, după cină. Lucru ne-
Juca tennis, nimic mai sglobiu, pricinuieşte tulburarea asta sufle­ mai auzit mai’nainte ! „Ce să faci
mal gingaş, mai ispititor decât jocul tească, râsul unui, învingător. acolo?“ Să ascult muzica şi să mă
ei. Cum ridica cu racheta mingea, O, dacă îmi reamintesc râsul a- bat ca confetti şi coriandollV‘ Era
cum o arunca cu braţu i încordat cesta, acum, după atâţia ani, aflu la modă bătaia de con/etti.
şi gol până în cot, cum alerga cu în compoziţia lui acustică tonuri „Mama îm îndeplinea voia bu­
picioruşele-i în pantofiori albi, cum de ale Manonei Lescaut, şi de ale curoasă. Rămânea acasă cu alte
sbura ca un fluture mare, alb, din- seducătoarei Carmen, în miniatură, prietine, şi mă lăsa să merg.
tr'un colţ al plasei tennisului, până fireşte, atunci însă, atunci, era râ­ „Sări neuitate! îmi dam pelerina
*n celelălalt, ca să prindă mingea, sul acesta întrebarea, care mă pu­ peste umeri, aşa, ca un brigand
cum striga acel „Plait' sau „Re- nea pe frigare, întrebarea pusă de corsican, îmi strângeam bastonul
dy“, — undele de bucurie, de delir su­ sfinx. — căci aveam baston! — mai tare
fletesc mă cuprindeau cu tărie, încât „Pentru întâia dată căutam doară în mână şi o porneam la drum.
nu mai ştiam pe ce lume sunt. Şi să sparg nuca amară a dragostei. Cumpăram mai întâi o jumătate
ea, hoaţa, ea, şireata, ştia că se uită Şi nuca aceasta era greu de spart. chilogram de confetti cu o coroană,
cineva şi că o urmăreşte cu ochii Se năştea în mine trebuinţa de a luam coriandolli mai multe zeci de
înflăcăraţi — căci arunca câte o ţine la o fiinţă femeiască. Era so­ fâşii — şi, ascunzându-le sub pe­
privire, care ar fi aprins casa, spre sită clipa când buzele mele cereau lerină mă duceam în pavilionul de
mine, spre banca unde steteam ca să rostească întâiul cuvânt de mân­ cură.
împietrit. gâiere. Era momentul sfânt când te „Aici cina ea, înconjurată de
„Aveam o şapcă albă de biciclist, avânţi pentru cea dintâie dată, tu, cinci-şase tineri veseli, bunide gură,
un rând de haine de marinar, al­ biet muritor, către idealul femeiesc, dansatori excelenţi.
bastre, şi o pelerină largă, tot al- după cum îl visezi tu, mai curat şi „Invidie? Gelozie? Mă frământau
bastră-închis. frumos. câte odată, dar nu mult. In nevi­
„Ea vedea că punctul alb: şapca „Şi Rose râdea triumfătoare, novăţia mea eu nu ceream doară
albă, e acolea şi mă chema cu ochii. fiindcă mă ştia cuceri. Locuia într’o nimic, nimic dela Rose, decât să
S'au numai eu o tălmăceam astfel? vilă în nemijlocită apropiere de fie veselă, să-şi petreacă, să arunce
Ochii mei îi răspundeau: Rămâi, ră­ promenada principală. „Casele roşii“ din când în când şi spre mine o
mâi la depărtare! Aşa mă simt de Ie ziceau celor două vile, cari, ca privire, în treacăt. Fire de Othello
bine că te ştiu veselă ! nişte surori, se scăldeau în soare, n'am avut niciodată — nici chiar
Stăm să râd, să râd cu hohot, de dimineaţa până seara. Intr’una o picătură de sânge de-a lui.
stăm să prind toată lumea în braţe, din vilele acestea avea mama Rosei „După ce cinam începeam plim­
stăm să mă ridic în slava cerului, Mouton locuinţa, cu un balcon. De bările. Prin parc şi prin pădure,
uşor, liber, curat, mâinile întinse, câte ori am trecut pe acolo! Rose începea adevărata mea viaţă. Ce
vrând să strângă la piept toată făp­ avea o oglindi de mână, de care prozaică, ce arhibanală îmi pare
tura şi focul acela mi-1 răscolise nu se despărţea bucuros. Când mă astăzi bătaia de confetti — şi cât
Rose cu privirea ei. vedea de departe, arunca,, în semn farmec îi împrumutam la vârsta de
„Câte odată îndrăzneam să mă că m’a zărit, razele oglinzii spre 12 ani!
apropiu de ea. Simţeam o furnicare mine. Şi cât mă apropiam, cu atât „Alergam pe urma ei şi o bom­
până în cel mai mic firicel de păr se juca mai mult cu mine, plim­ bardam.
al capului. îmi venea să o mângâi, bând oglinda şi luminând, când
*
să-mi plimb mâna pe mâiniile ei, mâinile, când creştetul meu. Un re­ * *