Page 6 - 1926-25

Pag. 242 ---------------------------------- ------- C O S I N Z E A N A - - - - - - - - --------------------------- 20—VI. 1923

„Odată, când mă pregăteam să PASTEL ocaua mică. Mama s’a speriat când
mă privească iarăşi cu oglinda ei mi-a văzut faţa. Eram roşu, înfier­
de pe balcon, am văzut că se E noapte albă, bântat, cu ochii ’n pământ.
opreşte hamalul „Caselor roşii' îna­ Stelele-s salbă, — „Ce ai? Eşti bolnav?“
intea caselor lor şi că duce ceva Picuri de rouă — „Nu. Lasă-mă.“
Ca lacrimi plouă
la gară. Nu pricepea nimic. De ce îndă­
Pe flori de nalbă!
„Pleacă!', mi-a fulgerat prin inima. 4 rătnicia asta inexplicabilă la .mine?
Am stat pe loc, fiindcă mi s’a Cântă zefirii, — „O să trimit după medic.“
făcut negru înaintea ochilor. Apoi Plâng trandafirii, — „Lasă-mă. N’am nimic!“
am mers spre gară, cu capul în Inima ’mi scaldă M’am smuls din îmbrăţişarea el,
pământ. Ca raza caldă — am dat la o paite mâna ei,
„Erau acolo, ea, mama ei, sora Vraja iubirii! care-mi pipăia pulspl.
ei mai mică — tinerii curtezani. Luna-şi răsfrânge „Deodată a stat pe loc. Ochii
M’am ascuns în mulţimea oameni­ Faţa de sânge i-s’au oprit asupra vagonului. Acum
lor. Ea râdea sgomotos. Avea o Şi ‘n fund de ape pricepea situaţia: v^dea pe Rose în
haină de călătorie, care-ţi dădea Cercând să sape pervasul ferestriii şi — instinctiv —
îndată de gol pe franţuzoaica. Flori Bujorii-şi frânge! simţia că întreg sbuciumul meu
din belşug — nu mai avea unde Cad nouă stele sufletesc este din cauza plecării ei.
să le pună. Şi un surâs triumfător Albe mărgele, Nu-mi spusese nimic mama până
în colţul gurii — surâsul, care m’a Şi ’mi lasă chinul, atunci, dar înţelegeam eu prea bine
subjugat şi pe mine de atâtea ori. Ducând seninul că ochii ei de mamă mă descusu-
In drum cu ele!...
„Am avut noroc cu lumea cea seră de mult.
multă, căci altfel m’aş fi dat de gol. E noapte albă, „Nu şi-a putut reţinea un surâs
Inima îmi bătea să-mi spargă co­ Stelele-s salbă, în colţul gurii. Eu i-am prins su­
şul pieptului. Mă călcau călătorii Picuri de rouă râsul şi am stat ca împietrit. Cine
pe picioare, mă împingeau încolo- Ca lacrimi plouă îmi adusese în cale pe mama toc­
Pe flori de nalbă!
încoace — eu lăsam să se întâmple mai în clipele astea scumpe, scumpe
toate, dându-mă în voia întâmplării. D. Psatta ca spaţiu? Fiecare clipă plătea doar
„Escursia până la gară era pen­ câte o comoară întreagă!
tru oaspeţii Tuşnadului pe vremea „Rose aruncase ochii, într’aceea,
sosirii trenului de seară o petre­ respir, cum am să mai mănânc, şi m’a zărit. Sglobie, ca totdeauna,
cere ademenitoare şi mai cu seamă cum am să mă mai plimb prin par­ mi-a arătat florile pe sub ascuns,
acum, la sfârşitul sezonului, alergau curi?! Şi voiu mai putea ceti despre aşa, cum ştie să le arate o fată,
toţi, cu mic cu mare, să-şi ia ră­ eroine de romane ca să mi le pot când şi-a pus ceva nepermis în
mas bun numărând pe ceice ple­ închipui mai apoi aievea? cap. S’a uitat mai apoi la oglin-
cau şi pe ceice rămâneau încă. „O, râdea Rose, râdea, şi îşi fă­ gioara ei — oglinda, cu care mă
„Se împuţina lumea pe zi ce cea de lucru cu plasa din aparta­ urmărea ea de atâtea ori. Cu ra­
merge — eu crezusem că Rose va mentul ei, în care adunase o gră­ cheta de tennis, pe care o avea
rămânea vecinie în Tuşnad. Să mă dină întreagă de flori. Capul mamei împachetată în tocul ei, dar pe
despart de dânsa? Dar era un lu­ ei apărea, din când în când, mai care o scosese făiă să se sinchi­
cru peste putinţele omeneşti! Aşa în fund, cu expresia fericită înti­ sească de lume, trimise câteva rose
ceva nu-mi puteam închipui! părită pe faţă: „bravo! fata mea! domnilor de jos, par’că ar fi arun­
„Cum stăm amărât, cu sufletul Ştiu că ţi-ai petrecut bine sezonul! cat câteva mingi, cu acel iresisti-
la gură, aruncând ochii spre socie­ Halal de tinereţe! Aşa înţeleg şi bil „Plait“!
tatea din jurul ei şi mai cu seamă eu viaţa!“ Dar n’am mai avut vreme să-i
spre ea, care se urcase uşurel, ri­ „Dar n’aveam eu ochi pentru admir mult jongleriile — fiindcă
dicată de subsioară de doi cava- mama Rosei, îmi luam toate pute­ trenul fluieră lung şi se puse în
leri în vagonul de clasa a doua şi rile să nu ţip de durere, luându-mi mişcare. La început încet de tot.
/
povestea vesel din fereastra vago­ rămas bun de departe dela ea — Călătorii şi ceice-i petreceau deteră
nului — am simţit cum îmi dogo­ când deodată, fără de veste, mă un ţipet — ţipetul celor, cari se
reşte faţa, ca şi cum ar fi fost lângă prinde cineva de mână. duceau spuneau: s’a sfârşit! al
focul celor 12 luni, la care rătăcise — „Tu aici?!“ celor ce petreceau: la revederel
păstorul din poveste. „Era mama, mama mea. Venise „Rose râdea, râdea şi începu să
„Vasăzică mi se năruiau iluziile! cu câteva prietine la gară, să-şi fluture cu batista, o batistă mică,
Rose,întruparea visurile mele, pleca! mai treacă de urât. albă, numai dantelă şi — stau să
Dar bine, atunci, cum am să mai „Am tresărit, ca un hoţ prins cu jur — numai miros de parfum de