Page 7 - 1926-25

20—VI. 19^0 --------------------------- -----------C O S 1 N Z E A N A - - - - - - Pag. 243

viorele. pare atunci că sunt iarăş copilul ochiului, par’că i-arzice: omul ăsta
„Mama privea la mine şi — îşi de 12 ani, care nu a îadrăsnit nici a fost cu nasul în nori. Ce fericire
muşca buzele să nu isbucnească chiar să-şi agrăiască idealul“... că nu i-am urmat f
în râs. Eu eram ca scos din fire. Povestitorul tăcu. Un camarad al povestitorului s’a
Cu ochii plini de lacrimi. Făcură lumină în odaie. Se aş­ apropiat de el şi i-a strâns mâna:
— „Ce ai? Ce ai?*, mă întrebă tepta la observaţii maliţioase, la în­ — „Te pricep“...
mama odată. Dar eu m'am smuls ţepături. Nimic din toate astea. Doar
din braţele ei şi-am fugit, da, am un Craidon, dacă-1 privi cu coada Praga, 1917.
fugit până spre înălţimea de pe
care poţi vedea cum trece trenul
spre vaiea, care se îngustează, pe
lângă Olt, ca să se piardă mai apoi Opera poetică a lui Lucian Blaga
în pădurea de brazi.
„Rose era încă tot la fereastră.
înviere; Sfârşit.
M’a zărit. Flutura din batistă, vân­
tul i se juca cu cârlionţii părului d e I O N B R E A Z U
ei de pe la tâmple — şi — o vă­
zui prea bine, da, o văzui prea bine, Am remarcat adeseori în decur­ (p. 94). S fietul. împletit cu al ei,
îmi trimise o sărutare, acuma de sul acestei analize varietatea şi nou­ va fi rupt de lângă ea, lăsând-o
adio, când ştia că n’avem să ne tatea de expresie a lui Lucian Blagcr. pradă unui dor crud.
Delà întâiul volum de poezii, până
O ciumă fantastică a secerat toate
mai revedem. la ultimă dramă această expresie nu vieţile din satul unde a rămas mama
„Eu stăm ca un osândit la ocnă, s’a repetat nici odată. Viziunea plas­ cu dorul. Ea nu poate muri până
cu degetele înfipte în batistă, cu tică îşi primea totdeauna hrană când nu-şi va revedea fiica. Dorul
ochii plini de lacrimi, cu întreagă dintr’un sol nou ; solul acesta îi de­ ei e atât de viu rostit de întreaga
termina selecţiunea imaginilor şi ei fiinţă, încât şi idiotul satului,
viaţa mea de copil de 12 ani în
vibraţia ritmului. singurul care a mai rămas în vieaţă,
căutătura ochilor, ca şi când aş fi Intr’unul din sugestivele sale îl înţelege. Dorul acesta o îndeamnă
vrut să i-o dau întreagă, să o ducă esseuri, Lucian Blaga arăta, cum să blesteme pe Constandin, fiul
acolo unde se ducea ea. chiar această varietate şi originali­ care a îndemnat* o să-şi înstrăineze
„Trenul dispăru printre brazi. tate a expresiei, constitue deosebi­ fata: „Din mormânt să ieşi şi să-ţi
Nu o mai zăream. Am plecat capul. rea fundamentală diotre arta vre­ faci sicriul cal ş; vălul de pe faţă
murilor de azi (îndeosebi expresio­ să ţi—1 faci şea. să-mi aduci pe
„Atunci, fraţilor, am simţit pentru
nismul) şi romantism, de pildă. Voichiţa.“ (p. 100).
întâia dată ce vasăzicâ durerea des­ Sufletul artistului sfinţeşte subiectul La Voichiţa acasă mare chef.
părţirii! Atunci m’a durut inima şi care cade în raza sa de creaţie. Prietenii cari se întrec în dansuri
i-am simţit bătăile cu tărie şi m’am Romanticilor le trebuia, în primul cari de cari mai groteşti, nu pot
întors spre casă ca musulmanul, rând, subiecte mari, cosmice ; artis­ învinge însă nostalgia Voichiţei. La
care a plecat spre Mecca, oraşul tul de astăzi transf gurează realita­ fereasta verandei unde fierbe cheful
tea fie ea cât de banală.. apare deotată Constandin, trimis de
visărilor sale, dar e silit să se în­
Solul nou, care dă hrană expre­ blestemul mamei după sora lui.
toarcă înapoi, fiindcă îi este frică
siei în această pantomimă, îl cons­ Voichiţa se supune poruncii fratelui:
să nu sufere naufragiu aşteptările titue folclorul naţional. Imaginile „Faptelor în cari se amestecă şi
sale şi de aceea se întoarce, încet, cari se perândă în ea sugerează o puterea morţilor, nu ie mal opune
cu capul în pământ, fără să fi căl­ atmosferă de basm românesc. At­ nimenea nici o rezistentă“ (p.
cat pământul făgăduinţei“... mosfera aceasta nu poate fi ump­ 107).
lută decât de valurile, mult mai în­
„De atunci de când am ţinut la In zorile învierii sosesc amândoi
cărcate de mister, ale muzicii. Ima­ în satul mamei. Credincioşii aşteaptă
Rose, e, multă vreme. Am mai fost ginile, gesturile personagiilor sunt întâmplarea minunei. In acelaş timp
prin Tuşnad de nenumărate ori. Pe neşte portative pe cari un compo­ când preotul bale în uşa bisericii
ea n’am mai întâlnit-o. Cine ştie ce zitor, pătruns de ritmul intim al bate şi Voichiţa în uşa mamei, în­
neguţător bogat, grec sau francez folclorului muzical românesc, îşi va chisă în casă ca’ntr’un mormânt.
putea atârna notele unei tot atât de
va fi luat-o de nevastă în Brăila originale bucăţi de adevărată mu­ Abia la a treia bătaie ea apare în
prag. In braţele fiicei îşi poate da,
sau Galaţi. „Casele roşii“ au ars zică naţională. în sfârşit, sufletul. Din mormântul
până la pământ într’o iarnă, în­ chinuitor al dorului a înviat şi ea
cât nu mă pot opri acum pe di­ O mamă îşi mărită fata după un — pentru viaţa cealaltă.
naintea balconului, de unde arunca flăcău bogat dintr’o ţară îndepărtată
cum numai în basm se poate închi­ Liniile basmului sunt de o simp­
Rose razele de soare cu oglingioara, pui: „(Bogătaşul) pare a veni mai litate primitivă. O poveste ca toate
totuşi mă opresc din când în când
departe decât peţitorii din poveste, poveştile, în care dorul ia propor­
şi-mi zic: iacă aici au fost „casele adecă de peste nouă hotare şi cel ţii fantastice, e poleită cu o pulbere
roşii“, unde locuia Rose. Şi mi se puţin o apă cu prăsilă de bălauri“ de imagini de o rară putere de su-