Page 2 - 1926-27-28
P. 2

J

                Pag. 262                                 C  O  S I N  Z E A  N  A                           11—VII. 1926







            C    R     E   P    U     S    C    U    L   U     L     P    R    E    O     Ţ   I L   O     R    ?


                                             de Dr. SEBASTIAN BORNEMISA




                  Mărturisesc dintru început şi fără  deiul meu Cine urmăreşte cu atenţie  până  aci,  însăşi  preoţimea  şi  nici
                cea  mai  neînsemnată  urmă  de  şo­  aerul  şi  psihologia  masselor  popu­  care  este  partea  de  vină  în  această
               văială,  că  titlul  acestui  articol  e  lare  în  unele  părţi  ale  Ardealului  tristă  realitate  a  cărturarilor  ace­
               cam îndrăzneţ. Previu despre aceasta  de o vreme încoace, e cu neputinţă,   lora,  care  nu  găsesc  teze  mai  po­
               eu  însumi  pe  răbduriul  şi  binevoi­  ca  să  nu  observe  lucrul  acesta.  E  trivite  de  agitat  şi  de-a  stoarce
                torul  meu  cetitor,  ca  la  sfârşit  şi  cu  neputinţă,  ca  să  nu  vadă,  cum  ieftene aplauze populare, decât ocu-
               dupăce va fi trecut cu destulă bună­  vrednica togmă bisericească este din  pându se de rolul preoţimei, pe care
               voinţă  peste  rândurile  mele,  să  nu  ce  în  ce  tot  mai  mult  hulită  şi  cum  o  ponegresc  cu  cele  mai  ticăloase
               mă  pomenesc,  că  mă  ia  de  sus  şi  poporul  începe să simţească tot mai  cuvinte.  Important,  de  altfel  aici  nu
               mă interpelează:                    mult o profundă aversiune împotriva  lucrul acesta este. Adevărul cunoscut
                  —  Bine,  domnule,  dar  unde  e  ei.  Recentele  alegeri  mi-au  dat  şi  odată  în  cruda  lui  realitate,  nu  mai
               crepusculul  dtale,  unde  întrezăreşti  mie  durerosul  prilej  şi  nefericita  interesează  motivele,  pentru  care  e
                dta  ivinde-se  umbra  implacabilă  şi  ocazie,  ca  să  verific  temeinic  şi  în  aşa  şi  nu  altfel,  ci  cu  totului  alt­
               rece,  care  să  învăluie  in  broboada  chip neîndoelnic într’un îutreg judeţ,  ceva. Interesează, că preoţimea tre­
                ei  preoţii,  mândra  şi  nobila noastră  lucrul  acesta.  Prestigiul  preoţimei  buie să-şi dee înseşi seamă de pri­
                togmă preoţească ?                 în regiunea aceasta nu numai că s'a  mejdia,  care  o  ameninţă  şi  să  facă
                  Pentru  cel  ce  m'ar  lua  astfel  din  prăbuşit  cu  desăvârşire,  ci  şi  înseşi  tot  ce  i  stă  în  putinţă,  ca  să  şi  re­
                scurt,  fără  să  mi  dea  răgaz  să-i  fiinţa  preoţilor  a  devenit  un  exci­  câştige  dragostea  şi  stima  credin­
                spun  cu  toată  obiectivitatea  ceea  ce  tant  îngrozitor  pentru  sufletul  ţă­  cioşilor săi. Este un superior interes
                simţesc,  că  îmi  lunecă  în  chip  ire-  ranilor. Era suficient, ca oameni fără  de  stat,  ca  între  preoţii  şi  satele
                sistibil  subt  condeiu,  de  sigur,  că  nicio răspundere să agite în mijlocul  noastre să nu se mai sape nicio pră­
                nu  m-aş  trudi  să  cercetez  în  astfel  unor pacinici români ideia unui par­  pastie  şi  ca  satele  să  şi  recâştige
                                                                 u
                de  condiţii  o  stare  dureroasă  de   tid  al  popilor ,  pentruca  cel  mai  cât  mai  neîntârziat  credinţa  în  bi­
                                                          n
               lucruri,  care  în  ultima  analiză  a-  onest  şi  mai  distins  candidat  să  serica  noastră  sfântă  şl  în  slujitorii
               copere întocmai titlul articolului meu. sufere  o  formidabilă  aversiune  şi  ei. Pentru a ajunge la aceasta, nicio
                  Simţesc  însă,  că  între  cei  o  miie  nu  arare  ori  o  insultă  chiar.  Am  jertfă  nu  trebuie  să  fie  nici  precu­
               şi  ceva  de  cetitori  inteligenţi  —  şi  verificat,  în  adevăr  că  preoţimea  peţită şi nici prea mare.
               cu  plată  —  ai  acestei  reviste,  sunt  noastră  ardeleană  este  azi  năframă   Fireşte,  dacă  preoţii  înşişi  vor
                totuş  o  seamă  de  oameni,  cari  de­  roşie  în  ochii  unei  enorme  părţi  a  trebui să recunoască adevărul acesta,
                prinşi  fiind  cu  aerul  serios  al  arti­  populaţiei  româneşti,  care  blăstă-   cu  atât  mai  mult  vor  trebui  să-l
               colelor de pe această pagină, nu vor  mată  parcă  de-o  ursită  rea  îşi  dă­  recunoască aceia, cari dintr o totală
                trage  la  îndoială  adevărul  spuselor  râmă  idolii  şi-şi  alungă  cu  pietre  lipsă  de  răspundere  sau  dintr’o  şi
                mele  şi  nu  vor  afla  nicio  exagerare  pe  aceia,  care  de  două  ori  o  mie   mai  totală  lipsă  de  bun  simţ  nu
               în ceeace intenţionează acest articol  de  ani  i-au  întărit  sufletul  şi  au  ştiu  face  azi  altceva,  decât  să  ca­
               să le descopere. Pentru aceştia scriu  îndrumat o fără odihnă şi fără pre-   lomnieze  şi  să  îngroape  un  trecut
               rândurile  acestea  şi  lor  mă  adresez  cupeţire  pe  căile  adevărului  şi  ale  glorios  şi  plin  de  nobleţă  Cum  nu
               să  se  facă  ecoul  gândurilor  mele,  binelui.  Acesta  este  adevărul,  pe  îşi dau spadasinii aceştia ai credinţei
               care  nu  urmăresc  nici  să  biciuie,  care-l  spunem  în  brutala  lui  virgi­  seamă, că prin opera lor de negaţie
               nici  să  ironizeze,  ci  numai  să  dea  nitate,  fără  rezerve  şi  fără  circum­  slăbesc  temelia  puternică  a  unui
               semnalul  de  alarmă  şi  să  vestească  scrieri.  Preoţimea  noastră  nu  şi-a  stat,  la  zămislirea  căreia  alăturea
               primejdia,  care  ameninţă  azi  cre­  pierdut  numai  ascendenţa  asupra   de  voevozi  au  fost  totuşi  şi  atâtea
               dinţa  moştenită  din  strămoşi.  Cu­  sufletului popular, ci a devenit chiar   feţe bisericeşti!
               vântul  credinţa  însemnează  aci  odioasă înaintea poporului, care du­   Aici,  pentru  îndreptarea  acestei
               tradiţie  şi  cultură;  naţionalism  in­  păce  i-a  retras  încr<dere,  o  izbeşte  crime,  ar  fi  de  datoria  noastră  să
               tegru  şi  umanitarism  logic;  biserică  acum unde e mai dureros, în pres­  facem, ca să intervină statul cu toată
                                                                      u
               şi  scoală;  o  viaţă  românească  aşa   tigiul  ei.  Jos  popii   sunt  cuvinte,  autoritatea  lui.  Poate,  că  în  felul
               cum  am  pomenit-o  de  veacuri,  cu  pe  care  le-am  auzit  dealungul  şi   acesta,  am  putea  totuş  să  evităm
               un  cuvânt  sufletul  întreg  şi  eroic  al  dealatul  unui  întreg  judeţ  aproape  un sfârşit dureros şi să nu îngăduim
                unui  neam  de  două  milenii,  înfăţi­  în  fiecore  sat  şi  numai  în  puţine  ca  acest  jalnic  crepuscul  al  preoţi­
               şate  prin  rostul  adânc  şi  strâns  locuri  am  aflat  preoţime,  care  să   mei  să  devină  un  mormânt  al  nea­
               unit  de  fiinţa  preoţimii  noastre  de  fie  stăpână  pe  sufletul  credincioşi­  mului nostru.
               pe aceste plaiuri superbe...        lor săi.                              Amin.
                  Ei, da, crepusculul acestora, negru    Nu voiu cerceta, de sigur, câtă
                şi implacabil îl vesteşte astăzi con­  vină poartă, că lucrurile au ajuns            05529
   1   2   3   4   5   6   7