Page 4 - 1926-27-28
P. 4

Pag. 264                                 C  O  S  I N  Z  E  A  N    A  —  ----------------------------------  11—VII. 192^


               stolul“ şl „Satirele“ sau „Luceafărul“.  REVĂRSARE                      Pa-acolo chiar prin margine de râu
               Arta mare, prin exponentul et geniul, a                                 Aleargă-un tren în goană, fără frân.
                                                   Se varsă’n câmpuri undele gălbui —   —  Urmând orbiş ameţitoarei goane
               izvorît din adâncul neînţeles al crea­ Turbatul râu eşit din matca lui,  Privesc din geanul negrelor vagoane
               ţiei naturale, caşi şirul neîntrerupt   Ca un gigant ce nu-l mai poţi supune,   îngrijoraţi acum drunetii toti
               al fenomenelor firii, pe care-1 poţi  Pornit pe toane vesele, nebune,   Cum dau năvală undele spre roti;
               urmări  dar  nu-1  poţi  explica  în   La sânu-i strânge câmpul înverzit   Se sbate râul fuge, geme greu:
                                                   Cu rodul crud ce-abia a răsărit,    Balaur negru, stai că eşti al meu.
               esenţa lui cauzală. Cum numai câte
                                                   întinde leneş trupu-i greu şi zice ;
               una  la  sute  şi  sute  de  scoici  de   Ce bine e să zaci aşa pe spice!
               mare, poartă prin capriciul întâm­                                      Un pod se’ntinde colo peste râu
                                                                                       De-a latul apei tulburi, ca un brâu,
               plării lacrima străvezie şi preţioasă   O casă mică sta frumos pe mal   Şi-i strânge trupu’n cleşte de otel —
                                                   Privindu-şi fata ’n apă, dar un val
               a mărgăritarului, tot aşa şi geniul                                     Va trece ’ndată trenul peste el.
                                                   Patrunse'n casă tainic, pe furiş...
               e  doar  mărgăritarul  unuia  dintre   Sărmanii oameni plâng pe-acoperiş   —  Cum  fierbe-acum  puvoiul  dedesuptl
               sute  şi  sute  de  scriitori.  Protube-   Şi ochii lor privesc cu spaimă jos   Un  troznet  surd,  adânc  şi  podu-*!  rupt.
                                                                                       Îşi mână-asupră-i valurile spună:
               renţă luminoasă isbucnită spre înăl­ Cum vine valul tot mai furios —    Tu smen trufaş, mai treci de poţi acuma.
               ţimi  ameţitoare  de-asupra  masei   Tu râu hain opreşteti valu’n loc!
                                                   Răspunde — acesta ’n hohot: eu mă joc.              ECATERINA PITIŞ
               oamenilor de rând, geniul e esenţa
               spiritul dumnezeesc turnat la înce­
               putul vremurilor în chipul de lut.
               Societatea  sau  statul  nu  crează   cei larg înzestraţi, e lucru adevă­  în altă direcţie, mai folositoare şi
               genii.  Ei  sunt  copii  naturii  şi  ai   rat. Dar unde s’a întâmplat ca în-   lui şi scriitorului. Premiile împăr­
               vremii. Societatea prin condiţiile şi  tr’o ţară tânără cu o masă de ce­  ţite după merit şi răspândirea căr­
               şi ajutoarele ei, poate crea cel mult  titori în formaţie scriitorul să tră­  ţilor  bune,  în  mod  oficial  îa  cel
               talente onorabile cari apoi se ceartă  iască numai din scris? întâiul ne­  puţin cincisprezece mii de exem­
               dela  aceste  ajutoare  şi  subvenţii  ajuns  al  scriitorului  e  că  nu  are  plare, etc. (după cum se promite)
               pe  cari  scriitorul  adevărat  nu  le   nici-o  ocupaţie  decât  literatura.  în largul ţării, vor preţui mai mult
               cerşeşte niciodată. Raportul în acest Chiar dacă îndeletnicirea care i-ar  decât  o  mică  şi  umilitoare  pică­
               fel — cum e şi la noi din neferi­   asigura  traiul  zilnic,  ar  micşora  tură bugetară. Până la sosirea ace­
               cire — a scriitorului cu statul, ra­  producţia literară a scriitorului, el  stor vremuri mai bune, pentru dem­
               port de milogeală şi de ruşine, nu   nu  ar  avea  decât  să  câştige.  Lu­  nitatea sa atât de sdrenţuită, scrii­
               poate avea decât rezultate negative.  crările  vor  apărea  astfel  mai  în­  torul  român  —  afară  de  câteva
               Chestiunea aceasta, dintre s riitori  chegate  prin  timpul  mai  lung  al   excepţii — rămâne cu reputaţia de
               şi stat a fost mult discutată îndeo­  elaborării lor şi  vor fi scrise nu­  sdravăn cerşetor al oficialităţii, ne-
               sebi de scriitori. Interviewurile lite­ mai din nevoia sufletească de-a le  gându-şi însăşi esenţa calităţii sale
               rare ajunse la modă, n’au uitat să  turna într’o formă, dupăce au clo­  de scriitor. Căci fără mândria dem­
               anunţe  şi  acest  punct  de  atrac­  cotit  îndelung  în  suflet,  cerând  nităţii  sale  şi  fără  preţuirea  ei,
               ţie.  Unilateral  —  a  fost  tran­  „întrare în lume“. O ocupaţie se­  scriitorul român rămâne un simplu
               spusă  chiar  şi  în  paginile  de   rioasă a scriitorilor ne-ar scăpa şi   cetăţean cu mâna lung întinsă după
               Duminecă ale gazetelor politice. Cu  de multele intrigi de după culise,   milă la uşa cutărei sau cutărei ex­
               excepţia câtorva glasuri moderate,  în jurul subvenţiilor, precum şi de  celenţe ministeriale ...
               părerile  au  curs  concentric  în  a  ruşinea cerşetoriei literare, ajunsă
               face vină statului că subvenţionează adevărată calomnitate în anticame­
               şi  ajută  prea  puţin  scriitorii.  Nu   rele misterelor. Pentru opinia pu­
                vrem  să  apărăm  statul  şi  nici  nu   blică  ar  fi  o  mulţumire,  pentru
                avem de ce. Ne ridicăm însă îm­    scriitori  un  îndoit  prilej  de  înăl­
                potriva acelora dintre scriitori cari  ţare  ;  al  muncei  şi  al  recâştigării
                nu văd în stat decât o instituţie de   demnităţii, la dărâmarea căreia ei
                subvenţii şi bacşişuri. Scriitorul ro­ înşişi au lucrat din răsputeri cu o
                mân — onoare excepţiilor — căl-  diabolică perseverenţă... Că statul
                cându-şi  demnitatea  în  picioare,  are şi el datorie să se îngrijească
                stârue în această concepţie bizară.  de  soarta  scriitorilor,  e  lucru  ne-
                Şi totuşi nici când n’am avut poate  îndojos. Aşa cum o cere însă scrii­
                atâtea publicaţii şi atâtea cărţi în-  torul  român,  această  îngrijire  a
                tr’un  an  ca  acuma.  Că  nu  poate   subvenţiilor şi ajutoarelor stoarse
                trăi numai din literatură scriitorul  prin continuarea presinuei e o ruşi­
                român, îndeosebi dacă nu e dintre   ne. Statul îşi va îndruma ajutorul său
   1   2   3   4   5   6   7   8   9