Page 8 - 1926-27-28
P. 8

P»g. 268              - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - C  0 S  1 N  Z  E  A  N  A  -------------------------------------------- 11—VII. 1926


                                      L     A     N      U     R     I    L     E



                                                                                               }
                Cât poate prinde ochiul din zare până 'n zare,       Şi totuşi, ce putere m'aruncă  n viitor,
                Al lomurilor aur subt aurul din cer                  De-mi pare că acolo mă simt la mine acasă,
                lălăzându-şi sânul, se 'ntinde ca o mare.            Că ochiul minţii mele s’aprinde mai uşor,
                Şi ard greoaie spicuri ca nişte lănci ce pier        Că nu mai sînt nimica din sbuciumul ce-apasă, —
                Şi iar apar în luptă, nebănuind că mâine              Vai, ce glas tot vorbeşte prin întruparea mea,
                De legi nestrămutate vor fi schimbate ’n pâine.      Că viziunea asta s'ar întâmplă cândva?.,.

                                                                     Cutremuratu-mi suflet c’o rază mai avut
                Şi cum privesc pe gânduri undirea lor fugară         Aţine către ceruri buchete de petale,
                De-mi pare că pământul mi-aleargă subt picior,        Şi-atâtea dulci miresme din ramurile sale
                Eu văd în goana asta şi tristă şi amară              Revarsă 7i încăperea mult strâmtului meu lut,
                întreaga omenire cum fuge *h urma lor,
                                                                      Că, pare că uitarea de sine m'a orbit,
                Şi cum mereu n'ajunge şi valurile cresc,
                                                                      Şi acnm a doua oară răsar din infinit.
                Şi ţipă desnădejdea în pieptul omenesc.
                                                                      Şi-aşi vrea cum sînt acuma să fiu întotdeauna:
                O, lanuri, lanuri, lanuri... Voi, pentru cari cu toţii   Purificarea 'n mine să'şi cânte versul dur,
                împrumutăm durerei aripi neobosite,                   Ca'n veşnica mişcare făcând cu dânsul una
                Spre a făuri o lume în care strănepoţii               Să pot în toată voia făptura să-mi îndur,
                Sarunce peste viaţă privirile-oţelite, —              Să pot zămbi, şi pururi lipsit de cuget greu,
                Făpturi mai ideale cândva de ne-am trezi,             Ca’n Biblie pe aproape să-l simt pe Dumnezeu.
                Fatalul vostru nume pe buze-ar amuţi.                                        - ' • /
                                                                      Dar, noaptea mă surprinde pierdut cu văzu 71 zare...
                                                                      Şi lămurite vâlva de mult şi-au încetat,
                Şi-ar înflori surâsul etern şi fără vină,
                De patimi şi de sânge ne-ar păgubi înnoitul,          Şi 'n mine fără voie a grijelor pierzare
                Şi ne-am creia o limbă atuncea mai divină,            Cuvântul îşi rosteşte deodată ne *ndurat,
                                                                      Şi gându-mi iar se 'ndreaptă spre ziua cea de mâine,
                Căci alta ne-ar fi soarta şi ţelul nostru altul,
                                                                      Spre uriaşa luptă şi goana după pâine.
                Iar aripile păcii desfăşurate 'n gol
                Ar da triumfătoare pământului ocol.                                                          A. MÂNDRU



                  Nu se poate dar tăgădui că lite­    Urez din tot sufletul ca Acade­  ca membru onorar, va şti, în ziua
                ratura  bisericească,  cronicarii  şi   mia  să  strălucească  în  totdeauna  când va fi chemat de Pronie a îm­
                poezia populară cuprind un mate­    prin lucrările sale, să încălzească   plini înalta Sa misiune, să menţină
                rial preţios şi că au avut o influ­  toate inimile româneşti şi ca uşile  tradiţiunile noastre şi sădea sprijinul
                enţă  din  cele  mai  fericite  asupra  sale să fie deschise pentru întâl­  Său pentru prosperarea acestui în­
                limbii române, de care cunoscutul  niri pacinice şi lupte ştiinţ'fice, un  semnat aşezământ de cultură a pa­
                geograf Hoffmann zice, în opera sa  teren pe care toţi Români să poată  triei noastre.
                dela 1840, că „este atât de bogată,  întinde o mână frăţească.
                încât  dacă  s’ar  cultivă,  ar  merită   Renumele Academiei noastre, încă Cuvântare rostită la 18 Martie 1894
                să fie limba a tot genului uman“.   tânără, deşi  serbează nunta sa de
                  Academia primind la întemeierea  argint,  trebue  să  a  bă  un  răsunet   Simt totdeauna o vie mulţumire,
                sa, ca un sfânt depozit, paza, în­  departe peste hotarele ţeri, spre a   câud  pot  arăta  Academiei  marele
                grijirea şi desvoltarea limbii, trebue atrage în capitala României pe băr­  interes ce am pentru activitatea sa.
                să fie mândră de această însărci­   baţii  însemnaţi,  cari  să  se  încre­  Vin dar astăzi cu deosebită plăcere
                nare,  care  este  şi  vrednică  de  o   dinţeze că vechile Principate Dună­  în mijlocul d-voastre, spre a vă a-
                aşa înaltă adunare literară.        rene s’au transformât într’un cen­  duce urările Mele de bună venire
                  Etymologicum magnum Romaniae  tru  de  civilizaţie  şi  de  propăşire   şi a lua parte la lucrările d-voastre.
                ce  am  propus,  sunt  şapte  ani,  să  şi au devenit, prin vitejia armatei   Sunt  tocmai  zece  ani,  de  când
                fie alcătuit şi a cărui încheiere sper  —  ce  a  uimit  lumea  prin  avântul   am întemeiat un premiu anual pen­
                încă a o vedeâ, va arătă lumii în­  său şi tăria sa — un Stat puternic  tru o carte cuprinzătoare a tuturor
                văţate ce comori însemnate de cu­   şi neatârnat, stabilit pe temelii aşâ  cuvintelor  limbii  române,  aşa  de
                vinte felurite şi de cugetări înalte   de tari, încât nici o sguduire nu-1   bogată  în  felurile  expresiuni.  Un
                şi frumoase sunt ascunse în limba   mai poate sdruncinâ.                început, de o erudiţiune vrednică
                                                                                                  !
                şi literatura noastră. Această operă,   Sunt  adânc  convins  că  iubitul   de admiraţ une, s’a făcut. Toţi do­
                odată sfârşită, va rămâneâ un mo­   Meu nepot, Moştenitorul Coroanei,  rim să ne bucurăm într’un timp nu
                nument nepieritor.                  care face déjà parte din Academie   prea depărtat de această lucrare
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13