Page 3 - 1926-29-30
P. 3
25—VII. 1925 ---------------------------- C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Pag. 279
H O M O D E P A R T E
— Fragment — Pustie când stau pe ’nserat
de MUNTEANU-MIO Cu ochii la steaua din zare,
Eu ţie’ţi închin împăcat
Din fioroasa epocă a împăratului Şi suflet şi gând şi cântare.
monstru Nero, cea mai bizară în
tâmplare mi se păru aceasta. Măr Departe şi poate străin
turisirea povestire! o poartă un ma Mi-eşti astăzi, şi totuşi aproape, '
nuscris vechiu, azi abia citeţ. Sem
nătura manuscrisului compusă din Că dulcea’ţi icoană — când lin
două nume, îl are şters pe cel Plec ochii — o’nchid sub pleoape.
dintâi; iar cel din urmă nu poate
fi descifrat decât astfel: D.. i. us. ECATERINA PITIŞ
Un celebru istoric german îl com-
plectează: Dacicus. Pe aceste urme
s’a cercetat viaţa eroului acestor
Scos de sub scutul legii, lăsat în urmă-mi, deasupra mea şi în
întâmplări. pradă firii rele a omului, el seme măruntaele pământului, acelaş duş
Deşi se pare că acest nenorocit nul lor, era mai puţin apărat de man, acelaş ochiu sfredelitor, acelaş
Dacicus se trage dintr’o familie bine teama morţii decât cel ce s’ar fi monstru plin de pofte, ţinându-mă
cunoscută pe atuncia în imperiul găsit în pustiuri cu bestii feroce. în ghiarele ameninţării şi stăpânirii
roman, azi reconstruirea vieţii şi
împrejurărilor în cari a fost ucis, Leii şi tigrii flămânzi Var fi sfâşiat sale. Nici visele nu mi le lasă, nici
nu se mai poate face de istoric. dintr’odată, sau, sătui, ar fi trecut ele nu-mi sunt scumpe, căci nu
pe lângă om, fără să li se trezească pot să-mi închidă poarta gândului,
Vremea macină urme lăsate de po pofta cea duşmană. Omul, cel mai înfiorat de ceasul neaşteptat al
poare, ce au ştiut să cucerească în măreţ dintre făpturi, e cel ce se morţii.
tinsul pământului. Ce e în faţa se- înjoseşte mai mult prin urâţenia
colilor un om, căruia numai fiorul poftelor sale de a face rău, prin Trec pe lângă vre-unul obosit de
suferinţei i-a ridicat soclul? griji şi zăresc în privlre-i o mânie
neînţelesul firii sale de-a distruge neînţeleasă a răsbunări. Mă opresc
Azi abia şVm că acest Dacicus tot ce-i pământesc şi divin.
a încercat să ucidă pe Nero; iar Această groază şi desgust de om şi vrea .să mă ucidă în loviri şi
numai teama de prea multă zăbavă
temutul împărat îi pregăti o iăsbu- o mărturiseşte manuscrisul. sau poate firea-i schimbăcioasă mă
nare demnă de nebunia sa trufaşă: scapă de moarte.
îi luă dreptul îndrăsneţului de a
fi om. Am întâlnit un grup de tinereţe.
De departe am încercat să scap
Această pedeapsă cunoscută şi Dac’aş avea locul odihnii într’un
înaintea lui Nero şi mai târziu vre cuib de viperi, ar trebui oare să privirii lor, dar prea târziu. Legân-
mii sale, e cea mai îngrozitoare fiu mai puţin înfiorat, decât pur- du-mă de un stâlp, au început cu
pată a sufletului omenesc. Cumpăna tându-mi paşii printre semenii mei? mine un joc rău: ţintindu-mi corpul
judecăţii celor ce după vremuri vor Azi am fost în piaţa sclavilor. cu dibăcie, mi’au aruncat cu pietre
şti să ridice pe om alături de mân Tinereţa şi dorul de viaţă mă scot şi apoi pierindu-mi conştiinţa m’au
dra sa închipuire: de zeii, va în din văgăuna întunericului unde mă dus la un râu, mi-au spălat rana,
grozi cu asprimea dispreţului lor alungă teama de moarte. Am privit mi-au dat să mănânc, mi-au întins
sufletele noastre şi ale înaintaşilor sutele de feţe mohorîte ale sclavi zece sesterii, linguşindu-mă.
noştri. lor şi le*am văzut frunţile descre- De ce oare aceasta ciudată fire
Cel căruia i se ridica dreptul de-a ţându-se când m’au zărit pe mine de demoni şi spirite bune?
fi om, era mai puţin decât un sclav, cu semnul cel dispreţuit. Ei n’au Am fost într’o casă de plăceri.
mai înjosit decât un lucru. Asupra decât un stăpân ce poate fi lingu Sunt tânăr şi frumbs. Sunt dornic
sclavului dreptul vieţii era al stă şit şi câştigat, târându-te şi săru de viaţă. M’au răsfăţat şi apoi bă-
pânului. A«upra lucrului dreptul de-a tând praful urmelor sale. Eu am o tându*şi joc de mine, m’au alungat
dispune îl avea cel îndreptăţit de lume de stăpâni, o lume de firi în stradă.
lege. Cel căruia i se ridica dreplul ciudate şi învrăjbite, ce nu pot fi întâlnii un cerşitor Ia o răspân
de-a fi om, era o piaţă publică, linguşite şi câştigate deodată. tie de drum. Era puternic şi făţar
unde mulţimea îşi dă frâu liber firii Sunt privit de o mie de ochii, nic. Era dintr’aceia, cari cerşesc în
sale îndrăsneţe şi neruşinate. Era ce ard îa cele mai neînţelese pofte oraşe si jefuesc în locurile neum
un obiect de dispreţ, pe care ori şi unuia trebuie să-i râd; iar altuia blate. Văzându mă sii gur, m’a des-
cine putea să-l scuipe, să-l îmbrân să-i plâng; unuia să-i dansez; iar brăcat de hainele-mi sărace şi apoi
cească din drum, să-l necinstească celuilalt să mă bocesc în aceiaşi m’a alungat cu ocării. Şi zile de-a-
sau să-l nimicească. Era un maldăr clipă şi în acelaş loc. Cel mai pu rândul m’am temut să-mi arăt
pe care s’aruncă gunoiul şi dis ternic monstru, atotpretutindeni, atot- îndoita ruşine. Vremea a învăţat pe
preţul. Şi nimeni nu putea să-l văzător, îmi urmăreşte od hna, îmi om să-şi ascundă şi trupul şi firea;
şteargă de ocară, căci ar fi pierit numără ceasurile scurte de linişte iar dacă vre-unul s’arată în goli
deopotrivă cu cel menit osândii. Şi şi*mi cere răscumpărarea lor cu ciunea naturii e dispreţuit şi pe
toţi puteau să-l acopere cu noroiul preţul înfioratelor zile lungi pline depsit. Cel ce îşi acopere mai adânc
şi răutatea naturii lor. de teama morţii. Simt înainte-mi, obrazul cu ceară, e cel mai res
