Page 4 - 1926-29-30

t>ag. 280------------------------ ' ■ ' C O S 1 N Z È A N A -----------------------------25-Vil. 1926

pectat. Făţarnicii sunt invidiaţi şi va uita de făţărnicia învăţată afară te umilesc şi îţi rănesc mândria de
%
linguşiţi pentru manierele lor. în lume. Va ti singur cu zeii şi va teama nimicirii lor.
Căzând de foame, priveam, dacă fi bun. Nu va fi silit să se ruşi­ Şi cu toate acestea înţelepciunea
nu s’ar fi milost vit un f losof, ce neze de oameni şt nu va fi jertfit bătrânului filosof îmi era dragă. Cei
caută linişte şi înţelepciune în sânul unei credinţe sau glume neroade a fericiţi n’au lipsă de înţelepciune,
naturii, să m’adune şi să mă îm­ omului. căci fericirea e simplă. Numai cei
brace. '— Pe vremuri în Sparta era o chinuiţi de soartă o caută şi o chiamă
De zile, el mă hrăneşte. E sărac, lege, care poruncea să fie ucişi toţi printre tânguirile lor. înţelepciunea
dar binecuvintează curăţenia sără­ ce-i ce se năşteau diformi şt gro­ e otrava binecuvântată, ce ne amor-
ciei. E simplu şi înţelept Şi dacă teşti. Ei nu cunoşteau mila ce ţi-o deşte fiinţa, învăluindu-ne privirea
eu isbucnesc în cuvinte grele îm­ insuflă cel slab şi vrăjmăşit de fire. în beţia minciunii. Ea e băutura în­
potriva sorţii, mă mângăe, şi mă Legea îi oprea să întindă mâna ce­ şelătoare, pe care o dispreţuesc cei
mustră: lui încovoiat de greul zilelor. Legea sortiţi în bunuri şi plăceri. Visele
— Nu încerca să măsori adân­ îi învăţa să dispreţaiască pe cei ne sunt dragi când ne îndeplinesc
cimea mării cu degetul. Nu încerca diformi şi blestemaţi de naştere. dorinţele neajunse la lumina zilei.*
să iscodeşti răul şi blestemul ce ne Adorarea frumseţii şt formelor per­ Şi totuşi cine ar schimba o zi albă
vine delà fire! E taina adâncă a fecte era singura virtute vrednică cu beţa visului. Înţelepciunea o
lucrurilor de a fi aşa cum sunt. de amintit în cetate. Frumosul era căutăm doar pentru-că suntem
Astâmpără-te şi nu cerceta isvorul fapta bună, înţelepciune şi virtute. lipsiţi de dorul zilelor binecuvântate.
neînţelesului, in aceasta constă fe­ Frumosul era rang, cinste şi avere. Intr’una din zile bătrânul filosof
ricirea şi pentru aceasta n’o putem Frumuseţea era bărbăţie, credinţă şi îmi zise: „Am ghicit că îmi iubeşti
câştiga. nemurire. Urâtul era păcatul, bles­ copila şi ea te iubeşte de-asemenea.
— Un filosof îşi găsi într’o zi tem, laşitate şi dispreţ. Un corp Vreau să vă binecuvintez iubirea.*
casa prădată şi pe ce-i ce îi erau urât poartă un suflet fără avânturi Cuvintele lui m’au nimit şi mi-au
dragi ucişi. A început să râdă cu şi fără dragoste. Cel diform e vred­ displăcut totodată.
hohote; iar când l’au întrebat ce-i — Bunul meu stăpân, îi zisei,
din jur pentru-ce această necin­ gândurile mele n’au îndrăsnit să se
stire a celor morţi, ce le răspunse: ridice vre-odată până la copila ta.
„Eu nu cinstesc decât legea sorţii; Sunt lucruri, pe care nu le atingi,
iar când n’o înţeleg, mă feresc să ci plecându-ţi privirea cu umilinţă,
mă umilesc cercetând-o. Clipesc le ridici mai sus decât ai încerca
şiret din ochi, ca şi când i-aş fi pă­ vre-odată să îndrăsneşti să ceri
truns misterul. Omul n’are altă râs sorţii.
bunare faţă de atotputernicia to­ — Copila ta e pentru mine tot
tului, decât râsul de complice. Să ceia-ce ador, pentru-că e de nea­
ne credem şi noi călăi, împreună juns şi neînţeles. Icoana ei dac’o
cu soarta ce loveşte şi să ne ferim am în suflet, e închisă în altarul
de-a ne crede victime urmărite, căci conştinţei mele şi nici odată n’am
atunci nu ne rămâne decât plânsul prihănit-o, măcar cu gândul.
şi umilinţa. Să ne ridicăm capul — Eu sunt un blestemat de soarte,
cu nepăsare sub loviturile vremii“. un lepădat de lume; iar ea este
— Aşa le vorbi filosoful celor nic de dispreţ şi pierzanie. Nu va aleasă între cele mai de seamă. De
din jur şi mulţi îl stimară ; iar alţii aduce nimic omenirei, căci nu ce vrei s’o umileşţi coborând-o la
îl huiduiră ca vorbind contra ferii poartă nimic din frumseţea firii mine. De ce vrei să mă umileşti,
bune a omului. după care aspiră omenirea. silindu-mă să-mi profanez altarele
— A fost dus mai târziu înain­ — Aşa cugetau Spartanii. Aşa credinţei.
tea judecăţii poporului şi acesta îl cugeta atunci o lume! Nebunia şi Bătrânul râse cu bunătate: „Şi
osândi, căci răspândeşte învăţături în mintea ta stăruie ca şi’n cei
vătămătoare şi cari necinstesc nu­ prostia omenească îmbracă forme mulţi umilinţa ce necinsteşte pe
mele de om. ciudate. om. Dacă Zeii ne-au creat aseme-
— Dar judecata poporului să — Azi se dă preţ sângelui. Cel rnenea lor, noi ne-am înjosit, ruşi-
nu te înspăimânte — îmi vorbi mai cu vre-un strămoş strălucit va fi nându-ne să ne arătăm tot atât de
departe binefăcătorul meu. Oamenii cinstit ca şi înaintaşul său, deşi va demni şi mândri ca şi cei ce ne-au
s'au făcut vrednici de dispreţ, prin fi vrednic de dispreţ. creat. Umilinţa e dată dobitoacelor
aşezămintele lor făţarnice. Au să­ — învaţă-te să dispreţueşti pe şi nu celor ce hrănesc Zeii, schim-
vârşit atâtea crime şi atâtea ne­ oameni, căci întotdeauna s’au ară­ bându-şi-i şi înlocuindu-i după
ghiobii, încât nu ne mai pot supăra tat nepricepuţi şi neghiobi. Nu te plac. O soartă nebună ne arată lu­
credinţele lor. Orice faptă isvorâtă teme de atotputernicia lor, tu osân- mina; iar noi ne temem să ne fo­
dintr’o judecată a mulţimii e un ditul mâniei lor, căci e mai demn losim de dărnicia ei, simţindu-ne
monstru. Numai oamenii singuratici să râzi ca acel filozof de răutatea nevrednici de această milostenie.
pot să creeze lucruri vrednice de firii, decât să te înflori înaintea ei. Dar soarta ne este datoare cu da­
mândria omenească. îndată ce ai o Astfel mă îmbărbăta şi mustra ruri, dându-ne viaţa. Să-i stoarcem
mulţime, ai creat pe cea mai stu­ acel prieten, dar în mine stăruia comorile fără umilinţă şi să nu ne
pidă şi cea mai feroce dintre fiare. încă sângele tinereţii, adânca urmă credem furi, ci stăpâni ai ei. Grecii
De aceia înţelepţii fug de mulţime a vieţii, care ne învaţă laşitati şi au o anecdotă ciudată ; iar Aris-
şi caută singurătatea liniştită. Aici făţărnicie, pentru a nu fi răpuşi de tophan zice că-i anecdota vitţii:
nu va fi îmboldit de firele rele şi-şi moarte. Dorul de viaţă şi tinereţa „Un fur găsindu-se într’o vie, fu