Page 5 - 1926-29-30
P. 5
25—VII 1926 ----------- C O S I N Z E A N A - - - - - - - Pag. 281
văzut de departe de paşnicul ei. Aşa murmura mulţimea ce mă în tr’un cerc de fier incandescent. Mă
Furul, care nu luase nici un stru conjurase. umplea o greaţă stupidă şi amară.
gure, se gândi că nu va fi crezut Răsbunare. Să-l ucidem! Să-l Cercam să ţip, să urlu, dar cuvin
nevinovat şl deci nevoind să su aruncăm fiarelor! tele îmi erau sugrumate de greul
fere pe nedrept, începu să fure Iar unul ridicându-se dintre ei, humei. Rospiram repede şi dureros.
din via bogată“. le zise : Ochii mi-i simţeam umpluţi cu sân
Aristophan o comentează cu iro gele ce svâcnea nebun. Nu vedeam
r
nia lui sarcastică : »Via e viaţa. — Să-l ucidem? Dar el ne-a decât figu i roşii, demoni răi ju
Paznicul e moartea ce va să vină. fost întotdeauna servit şi l’am pu când de-asupra flăcărilor de foc
Pe toţi ne aşteaptă cu toate-că vom tut ucide erl ca şi astăzi. Ne-a fost neîncetat. Iar durere stăruia cu fie
cerca să-i arătăm că nu ne-am fo întotdeauna la picioare şi oricine care clipă mai sălbatică, mai de
?
losit de darurile ei. De ce atunci şi-a putut ştrerge murdăria încăl- nesuferit. Cercam să-mi m şc cor
să nu ne încărcăm braţele cu stru ţămintelor pe faţa lui. Altceva ne pul şi neputinţa de mişcare nu se
gurii plăcerilor? Fi-va osânda mai trebue nouă. Vre-un joc înfiorător. părea mai dureroasă decât oricare
mică pentru ce-1 ce va fl băut mai Vre-o născocire uimitoare să ne alt chin omenesc sau din alte lumi.
puţin din păharul plăcerilor?,“ facă să petrecem. II vom ucide In mine, gândul, voinţa urlau şi îmi
— Astfel şi tu fiul meu — con mâine, dar să ne distrăm pentru porunceau scăparea; iar corpul se
tinuă bătrânul filosof — gândeşte- astăzi. opunea. Şi atunci din nou ţipa bles
te că eşti pentru o clipă stăpânul Şi apoi tot acesta continuă: temul gândului să rup acest lanţ
viei şi că paznicul ei e departe. — Să-l îngropăm de viu. Nu va al durerii, şi neputinţa corpului îl
Ce-ţi pasă dacă va veni odată să- mai putea să muşte. II vom pune- întărâta. Această luptă a neputinţii
ţi ceară socoteala. Asta-i doar treaba podoabă vie în Piaţa sclavilor. Vre îmi măcina creerii; iar gândurile şl
lui, iar a noastră e cea a culesului un filosof îl va întrebuinţa dreot voinţi fără stăpân se învârteau în-
de plăceri. scaun, pledând elevilor săi. Alţii tr’un joc macabru. Simţeam cum
Şi chemând pe Vena, pe fiica sa, vor veni cu noi născociri glumeţe mi se risipeşte eul, cum mi se dis-
mi-o aruncă în braţe : iar aceasta se şi vom petrec de minune. tramă gândurile. Acest joc chinuitor
lipi de mine şi îmi surâse. Era în Plebea primi cu entuziasm această mi se restrângea pe faţă, ca chipul
tâia clipă după ani când am zâm propunere grozavă. Mi-au săpat unui om într’o apă clară. Plebea
bit şi eu. Uitând grija zilei şi morţii, groapa adâncă până în gât şi apoi hohotea nesimţitoare la această luptă
m’am dedat dragostei şi fericirei. au început să mă acopere cu pă a nebuniei şi morţii. Unii săltau
Am simţit-o bună şl iubitoare, se mântul greu si umed. A fost cel peste mine, alţii asmuţeau câinii,
nină şi nebănuitoare în dragostea mai grozav chin pe cari Tar fi pu cari lătrau întărâtaţi şi speriaţi.
ei, pe care o credea veşnică. Cul- tut născoci vre-odată. Pământul mă Până târziu noaptea dură acest
cându şi capul ei dulce pe braţele strângea mai puternic decât cele joc.
mele, mă privea cu ochii deschişi mai strânse şi uriaşe lanţuri. Pe Pierzându-mi conştiinţa, m’am tre
mari şi strălucitori de fericire. Iar piept simţeam un munte de plumb; zit după zile scăpat şi adăpostit
eu cercam să-mi stăpânesc inima, în trup m'ci ace reci şi ascuţiţe. într’o pădure, îndepărtată de bles
ce bătea nebună la o fericire atât Capul mi-1 simţeam ca strâns în- temul omului.
de covârşitoare pentru biata mea
viaţă menită doar durerilor.
Şi apoi iarăşi veni fiara : omul,
să destrame cu mâini brutale, feri
cirea noastră abia începută. O NOUĂ ÎNFĂŢIŞARE a GRAZ1EI DELEDDA
Un prietin al părintelui meu de-
acuma, un cinic îmbătrânit în pe de MARCEL ROMANESCU
treceri şi rele, se îndrăgosti cu pa
tima urâtă a bătrâneţii de Vena. Scriitoarea italiană, ce şi-a asigu plicităţii uimitoare de care dau do
Găsind-o singură încearcă să-i ră rat un nume în literatură prin le vadă marii creatori. Cercetând din
pească dragostea, când eu, neţi gătura indisolubilă cu pământul ochii toată scara sentimentelor, se
nând seamă că numai sunt om şi Sardiniei, şi-a schimbat zarea în opresc pe-o treaptă ca să dea viaţă
n’am dreptul de-a ridica braţul asu ultimul ei roman, La fuga in Egitto unor figuri cari, luate în parte par
pra celor ce stau sub lege, îl isbii (Treves, Miiano). Geutateace-o în opuse, dar se integrează în obârşia
cu pumn de fer în cap şi-l ucisei tâmpină un scriitor în asemenea misterioasă a creaţiunilor. lată dece
pe loc. îngrozit de fapta mea ne împrejurări constă în găsirea unui te’ntrebi adesea cum unul şi ace-
bună stăm pierdut ; iar un cerşitor raport intuitiv între inspiraţia pro laş scriitor poate să-şi populeze
întrând după milă mă văzu şi des- prie şi materia nouă, raport pe care cărţile cu personaje atât de osebite,
coperindu-mi fapta alergă s’o di trebuie să-şi rid’ce noua clădire. să-i adune din patru st hii ca să-i
vulge mulţimii.. Scriitorii mari, cari au parcurs lu facă să trăiască, în acel spaţiu mic,
— Ua osândit de lege şi scos mea patimilor omeneşti şi pentru comedia efemeră şi totuşi nemuri
din rândul oamenilor să încerce să cari acea lume de sentimente nu toare a vieţii. Explicaţia e că cerul
ucidă, el care poate fi ucis de ori mai conţine taine, prind îndată şi pământul în care sânt situate
cine, servit placului mulţimii. Să acest raport, ba aş zice că nici expresiile acelea de viaţă, erau
ucidă, el care-şi cerşeşte viaţa din n’au nevoie să-l constituie, fiindcă dinainte în sufletul creatorului, aşa
mâinile tuturor, delà cel mai umil e închiegat gata. Totul consistă încât ele se mişcă supuse la po
sclav, delà cel mai stârpit şi mai pentru ei în regăsirea şi aplicarea runca lui.
laş. Iui, In aceasta stă origine multi Intorcându-mă la cazul Graziei
