Page 7 - 1926-29-30

25—VII. 1926 ----------------------------------------- C O S I N Z E A N A ------------------------------------------- Pag. 283

A ÎNEBUNIT DOMNUL NOTARĂŞ primar, apoi întorcându-se spre un
vlăjgan mare şi îndesat, îi spuse:
— Măi Simioane, tu ai fost în­
de DRACONAR1US grijitor la casa de nebuni din Sibiu,
tu trebue să ştii ce-i de făcut acuma.
Toţi se întoarseră spre Simion.
Mă dusesem în sat la Mălineşti comunale, pe când se apropiase de Acesta, flegmatic ca un urs leneş,
să cumpăr un cal. ogradă, a văzut -- apără-ne Doam­ se scărpină după ceafă, dădu ne­
Era o căldură nesuferită de vară ne, şi ne păzeşte, şl nu ne lăsa, păsător din umeri şi spuse:
şi obosit cum eram de drum, făcu­ Maică Precistă, la rău — zic a — Apoi, ce să facem? Să’l stro­
sem vre-o zece kilometri pe jos, văzut pe domnu notarăş suit sus pe pim cu apă rece, că la Sibiu aşa
mă aşezai la umbra unui nuc bă­ coperişul oblu al coteţului de porci, făceam.
trân, în faţa cârciumei din sat şi culcat pe coperiş. Şi era îmbrăcat Nici unul din cei prezenţi nu
aşteptam să sosească la cârciumă aşa, că n’avea pe el nici cămaşă. găsiră o soluţie mai fericită, aşa că
omul meu, cel care avea caii de Mâinile le ţinea încrucişate pe piept, propunerea lui Simion fu primită
vânzare şi după care trimisese la ca un mort şi pe cap îşi pusese cu aprobări unanime. Această pro­
câmp pe un băiat. buruieni, brusturi sălbateci cu foaia punere mai fu complectată cu pă­
Până una alta, mă trântisem pe mare şi lată. rerea lelei Saveta, ca să se pună
iarbă cu faţa în sus şi priviam aşa — Apoi aci trebue să facem ceva, în apă şi o lecuţă de tămâie şi
în neştire ceriul albastru fără o pată — interveni acuma în vorbă pri­ apă sfinţită.
de nor. Era cât pe aci să aţipesc, marul satului, care sosise şi, el che­
când mă trezi un glas spăriat: mat în grabă de o femee. Aşa primarul, ca mai marele sa­
— Lele crâşmărlţă, lele crăşmă- tului, împărţi ordine şi în curând
riţă... — Doamne păzeşte, — îşi făcu doi bărbaţi plecară şi se întoar­
In uşa crâşmei, o femee mai tre­ cruce lelea Saveta, — dar cine să seră cu un ciubăr mare plin cu
cută de vârstă, ţinându-se cu o se apropie de el, că doară necura­ apă rece din pârău.
mână de usciorul uşei, îşi vârâse tul l’a dus acolo pe vârful coteţului. Tocmai când erau să plece spre
capul pe uşe şi chema pe crâşmăriţă. — Să facem, dar ce să facem? casa comunală, sosi în grabă gâ­
— Da ce-i tu Savetâ? — întrebă se întrebă nedumerit ajutorul de fâind şi lelea Saveta.
cea căutată apărând de după tej­
gheaua de lemn de brad.
— Maică Doamne, apără-ne şi ne
păzeşte I D’apoi n’ai auzit? Facu-mi
cruce... — începu să torăie pe ne­ S O A R E L E
răsuflate femeia cea străină, însoţin-
du-şi vorbele cu gestul sfintei cruci, de Z. SANDU
măsurat cu un gest larg la frunte
şi umeri. răsări pe creasta pleşuvă a munte­ rile înflorite ale fericirilor fugare
— Ce să aud? se grăbi să în­ lui, împurpurând zarea fumurie a din zarea tinereţii, picurându mi pe
trebe curioasă, crâşmăriţă. nemărginirilor. Marea trezită des­ altarul inimii, a inimii mele rănite,
— D’apoi c’o „bolonzit“ notarăşu. chise mii şi mii de mici ochi scli­ mirul tămăduirii...
— Cum, notarăşu? pitori ca argintul stelelor, bneori Şi în valul de armonie îngerească
— Da, da, notarăşu cela care o sclipirile se inrumeneau înfăţişând a parfumatei primăveri, sufletul în­
vint astăiarnă la noi în sat, a bo- marea ca un uriaş lan în focul ma­ doielnic, ieşi pe prispă şi suspină...
lonzlt. Maică Precistă nu ne lăsa... cilor gingaşi. Inima îndurerată îl întrebă cu a-
începu femeia să se tânguiască. Goborîi spre mai în răcoarea
Eu stăteam şi ascultam nepăsător, aromată a tufişului de lămâi, noap­ dâncă închinare:
ca unul care nefiind din satul acesta, tea zăcea în agonie. Ii simţii ultima „De ce suspini soarele meu? bite,
n’aveam dreptul să mă amestec în răsuflare... împărăţia ta e numai floarea feri­
vorbă. cirii r
Mai sosiră la cârciumă şi alte Răzimat de uşa gândurilor ascul­ „Si cum să nu mă tângui?“ grăi
femei, ba şi câţiva bărbaţi. Lelea tam cântarea primăverii. Se des­ înlăcrimat sufletul. „Ori nu sur­
Saveta ţinu să-şi repete vestea pen­ prindea din văzduhuri fără ţărmuri, prinzi în geana zărilor de miază­
tru fiecare în parte. înfiripată gingaş din murmur înă­ noapte fiinţa duşmanilor neîmpăcaţi..?
Intr’un târziu un bărbat o întrebă buşii de unde, din albastrul întune­ Ei îşi aruncă umbrele peste zidurile
aşa într’o doară: cat al cerurilor, din frăgezimea flo­ împărăţiei mele de acum. Suflarea
— Dar cum îi? Ce face? rilor înlăcrimate şi din şopotul ve­ lor de ghiaţă îmi va ofili surâsul
Apoi din sporovăielile lor aflai, sel al isvoarelor tinere. florilor, izvoarele prinse în lanţuri
că lelea Saveta sta vecină cu casa Ori poate tăriile răspundeau cu vor amuţi, codrii desfrunziţi de mân­
comunală şi cum notarul comu­ harfele de argint ale îngerilor sim­ gâierile cerului se vor întuneca la
nei era neînsurat, tot lelea Sa­ foniei pământului trezit la nouă faţă, iar eu asemenea unei frunze
veta îl grija casa şi masa. Astăzi viaţă...? moarte voi rătăci prin vrăjmăşia
dupăce curăţise lelea Saveta în ca- Cântarea se furişă caldă, mân- vânturilor, pe cărările pustii ale
merile notarului şi tocmai. se pre­ gâitoare în răcoarea tufişului de uitării...
gătea să dea mâncare la doi pur­ lămâni şi-mi amintea de visările Şi inima rănită îşi grăi suspinând:
cei pe cari îi ţ nea, cu învoiala no­ senine ale copilăriei, de blândele „Sărmanul meu soare l El n’are
tarului, în cocina din ograda casei desmerdări ale mamei, de surâsu- bucuria clipei /“