Page 3 - 1926-31
P. 3
1—VIII. 1926---------------------------- C0SIN2E ANA------------------------------------------------------------- Pag. 295
H O M O P A C E
— Fragment — O lună cu chipul rotund
de MUNTEANU MIO Se 'nalţă pe vârfuri de casă
(Urmare) Şi neguri şi umbre s'ascund
Şi pacea pe lume se lasă.
Mântuitori mi-au fost Vena şi
părintele ei. Crezându-mă mort, vo
iau să-mi schimbe mormântul, spre Doar numai sfielnic ca'n vis
a-mi câştiga odihnă sufletului. Şi Un susur colindă prin ramuri,
a doua oră trebuia să fiu îngropat,
acum de cei ce mă iubeau. Prin ramuri de măr şi cais,
Ingenunchiată lângă corpul meu, O floare mi-adoarme pe geamuri.
Vena îşi blestema nenorocirea; iar
tatăl săpa neîndemânatic groapa şi Ecaterina Pitiş
cerca prin cuvinte deşarte s'astâm-
pere durerea fiicei: „De două zile
plângi şi nu ţi-a mai secat isvorul în această pădure necălcată de pas vreodată. Dacă vor ţine sfat prin
omenesc, unde mă trezii din leşinul aceste locuri, îi vom ruga s’aştepte
lacrimilor şi poate vei mai plânge
alte zile lungi fără să ţi-1 sece. Vei meu lung. cu începutul, până ce noi ne vom
Fericirea Venei şi a părintelui ei astupa urechile, spre a nu le înţe
uita apoi încercând alte dureri. Te fu fără de margini când m’au văzut lege hotârîrile*.
vei gândi cu nepăsare ia cele de readus la viaţă; iar eu cuprins de Vena râse Ia aceste cuvinte şi
astăzi şi numai acelea de atunci
îţi vor părea ucigătoare. De ce să acea stare binecuvântată pe care o împreună cu ea şi noi. Atunci când
adânceşti atunci marea durerilor, simţi între oamenii fericiţi, am adus suntem fericiţi, suntem în stare să
râdem şi de faptele Zeilor, părân-
când şi ele sunt clipe fugare? De împreună cu ei laude şi jertfă zei du-ne neînsemnate şi deşarte, pe
ce să verşi lacrimi, de cari vei râde lor, cari m’au scăpat.
poate mâine? Să învăţăm obiceiu Pădurea Zeilor, astfel se numea lângă bucuria noastră pământească.
rile Zeilor. Ei poruncesc vremii să locul unde ne-am oprit. Abia se In această singurătate am încercat
treacă în goană nebună, când sunt află la zece mii de paşi de Roma zi'e de-arândul pe cea mai aleasă
chinu'ţi de gânduri neplăcute şi o şi n’a mai fost de pe vremuri cer dintre fericiri. Timpul se pierduse
pentru noi, ne păream nemuritori,
opresc numai când a trecut atâta, cetată de om. Strămoşii povestesc căci fericirea contopeşte noapte în
cât e dat spre a se vindeca o rană. că Zeii s'adună aici la sfat şi pre
Să poruncim şi noi zeilor să treacă fac în stană de piatră pe cei ce zi şi an în ceas. O clipă de fericire
stărue şi după ani în mintea noas
într’o singură clipă şi să ne oprim ar auzi vreodată înţeleptele lor ho*
numai în mijlocul celor fericite. tărîri. Odată cumpănind ei asupra tră, creşte cu trecerea vremii şi o
Numai veşnicia nu poate fi stăpâ sorţ i unei tinere perechi, mirele le credem uriaşă cu toată nimicnicia
nită; dar nimic nu e veşnic. Să ne auzi sfatul şi alergă să-şi oprească ce a fost odată.
Natura îsi schimba podoabă după
stăpânim deci durerile“. logodnica de a ajunge la locul de
Vena îl asculta dusă şi îi răs întâlnire, căci Zeii îi pregătiseră podoabă, bogăţie după bogăţie şi
punde abia şoptind: .Pentru mine moartea. noi îi priveam jocul senini şi fără
a murit ori ce fericire“. Tatăl în Văzut de Zeii, fu prefăcut în stană vre-o întrebare chinuitoare. Eram
cepu din nou să deslege firul îrţe- de piaţă, căci soarta trebuia să se singuri şi ne păream încunjuraţi de
lepciunii: „Fericireal Aceasta o de împlinească: mireasa să fie sfâşiată mii de suflete bune. Eram părăsiţi
plângem. Nu mortul, nici sufletul de un leu scăpat din arenele de şi ne simţeam ajutaţi de cei mai
lui, ci lumina şi fericirea care a luptă. Logodnicul deşi prefăcut în puternici dintre Zei. Niciodată gân
pierit odată cu el“. piatră, cercă să se lupte cu atotpu dul: pentru-ce, nu ne turbura sfin
„Soarele apune, dar va răsări ternicia fatalităţii. Umbra lui se des ţenia clipei.
mâine din nou. Să nu simţim deci prinse de stană şi înşelând prin Miturile ne povestesc că Jupiter
păreri de rău pentru apus. O altă cântece viclene o viperă, o ucide, prefăcut în om cerceta pământul.
fericire o vei găsi-o mâine, uit-o iar limbile înveninate le aruncă în Ajuns în cetatea Teba, într’o casă
pe cea de astăzi. Aşteapt-o liniştită isvorul de unde avea să bea leul. găsi o mamă pe patul de moarte,
pe cea care va veni, spre a fi demnă Şi fiara muri, dar logodnica se si lângă ea trei copii, vă'tându-se şi
de ea“. nucise de durere că nu-şi găsise neştiind ce să facă pentru a o ajuta.
Primul bulgăre de pământ fu arun iubitul la locul de întâlnire. Zeii Jupiter le zise: „Mama voastră nu
cat peste trupul meu învălit în toga seînfuriară căci jocul sorţii fu schim va scăpa decât aducându-i un ulcior
albă. Atunci auziră la poartă stri bat. Aruncară umbra la cealaltă de apă, pe care-1 voi binecuvânta
gătele mulţ'mii, care aducându-şi parte a lumei; iar stana de piatră eu, de la una din cele trei isvoare:
aminte de petrecerea de eri, venea e de atunci fără umbră şi dacă din spre răsărit, apus sau miază-zi“.
azi s’o sfârşească. Găsindu-mi cor vre-un om ar acoperi locul umbrei Mama auzind sfatul îi trimise pe
pul nemişcat, s’au depărtat ame de odinioară cu a sa, va muri căci toţi trei, rugându-i să se grăbească
ninţând pe cei ce m’au răpit ruşinii. piatra îşi leagă de sine noua umbră, întru a-i uşura chinurile, promiţând
Vena căzând în genunchi îşi rugă până ce Zeii vor veni s’o deslege. binecuvântarea celui ce se va reîn
părintele să îmi ascundă corpul Tatăl meu cugetând la aceste mi toarce mai îngrabă.
spre a nu fi necinstit de mulţimea turi zise: „Zeii sunt prea înţelepţi Pe atunci în Teba bântuia ciumă
turbată. Astfel noaptea m’au adus pentru-ca să se lase văzuţi şi auziţi în partea de răsărit a oraşului. Se
